Familia lui Aaron
1 Iată sămânța lui Aaron și a lui Moise pe vremea când a vorbit Domnul cu Moise, pe muntele Sinai. 2 Iată numele fiilor lui Aaron: Nadab , întâiul născut, Abihu, Eleazar și Itamar. 3 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron care au primit ungerea preoțească și care au fost închinați în slujba preoției. 4 Nadab și Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus înaintea Domnului foc străin, în pustia Sinai; ei n-aveau fii. Eleazar și Itamar au împlinit slujba preoției în fața tatălui lor Aaron.
Slujba leviților
5 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 6 „Apropie seminția lui Levi și pune-o înaintea preotului Aaron, ca să fie în slujba lui. 7 Ei să aibă grijă de tot ce este dat în paza lui și de tot ce este poruncit întregii adunări, înaintea cortului întâlnirii: să facă slujba cortului. 8 Să aibă grijă de toate uneltele cortului întâlnirii și de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba cortului. 9 Să dai pe leviți lui Aaron și fiilor lui; ei să-i fie dați lui în totul, din partea copiilor lui Israel. 10 Pe Aaron și pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoției lor, iar străinul care se va apropia să fie pedepsit cu moartea.” 11 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 12 „Iată că am luat pe leviți din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți care se nasc întâi dintre copiii lui Israel, și leviții vor fi ai Mei. 13 Căci orice întâi născut este al Meu. În ziua când am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toți întâii născuți din Israel, atât din oameni, cât și din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.”
Familiile leviților
14 Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai și a zis: 15 „Fă numărătoarea copiilor lui Levi după casele părinților lor, după familiile lor, și anume fă numărătoarea tuturor celor de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus.” 16 Moise le-a făcut numărătoarea după porunca Domnului, întocmai cum poruncise. 17 Iată care sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherșon, Chehat și Merari. 18 Iată numele fiilor lui Gherșon, după familiile lor: Libni și Șimei. 19 Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram , Ițehar, Hebron și Uziel; 20 și fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după casele părinților lor. 21 Din Gherșon se coboară familia lui Libni și familia lui Șimei, alcătuind familiile gherșoniților. 22 Cei ieșiți la numărătoare, când au numărat pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost șapte mii cinci sute. 23 Familiile gherșoniților tăbărau înapoia cortului, la apus. 24 Căpetenia casei părintești a gherșoniților era Elisaf, fiul lui Lael. 25 În ce privește cortul întâlnirii, în grija fiilor lui Gherșon erau date: cortul și acoperișul cortului, învelitoarea acoperișului cortului și perdeaua de la ușa cortului întâlnirii; 26 apoi pânzele curții și perdeaua de la poarta curții cortului de jur împrejurul cortului și altarului și toate funiile pentru slujba cortului. 27 Din Chehat se coboară familia amramiților, familia ițehariților, familia hebroniților și familia uzieliților, alcătuind familiile chehatiților. 28 Numărând pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii șase sute de bărbați însărcinați cu îngrijirea Sfântului Locaș. 29 Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a cortului. 30 Căpetenia casei părintești a familiilor chehatiților era Elițafan, fiul lui Uziel. 31 În grija lor au dat chivotul , masa , sfeșnicul , altarele , uneltele Sfântului Locaș, cu care își făceau slujba, perdeaua dinăuntru și tot ce ține de ea. 32 Căpetenia căpeteniilor leviților era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinați să îngrijească de Sfântul Locaș. 33 Din Merari se coboară familia lui Mahli și familia lui Muși, alcătuind familiile merariților. 34 Cei ieșiți la numărătoare, când au numărat pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost șase mii două sute. 35 Căpetenia casei părintești a familiilor lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a cortului. 36 În paza și grija fiilor lui Merari au dat: scândurile cortului, drugii, stâlpii și picioarele lor, toate uneltele și tot ce ține de ele; 37 apoi stâlpii curții de jur împrejur, picioarele lor, țărușii lor și funiile lor. 38 Moise, Aaron și fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaș tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia să fie pedepsit cu moartea. 39 Toți leviții a căror numărătoare au făcut-o Moise și Aaron după porunca Domnului, după familiile lor, toți bărbații, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.
Răscumpărarea întâilor născuți
40 Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuți de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, și numără-i după numele lor. 41 Să iei pe leviți pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuți din copiii lui Israel și vitele leviților în locul tuturor întâilor născuți din vitele copiilor lui Israel!” 42 Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuți dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i-o dăduse Domnul. 43 Toți întâii născuți de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei. 44 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 45 „Ia pe leviți în locul tuturor întâilor născuți din copiii lui Israel și vitele leviților în locul vitelor lor; și leviții vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul. 46 Pentru răscumpărarea celor două sute șaptezeci și trei care trec peste numărul leviților, dintre întâii născuți ai copiilor lui Israel, 47 să iei câte cinci sicli de cap, după siclul Sfântului Locaș, care este de douăzeci de ghere . 48 Să dai argintul acesta lui Aaron și fiilor lui pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul leviților.” 49 Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpărați de leviți; 50 a luat argintul întâilor născuți din copiii lui Israel: o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaș. 51 Și Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron și fiilor lui, după porunca Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.
Responsabilitățile leviților
1 Aceasta este istoria lui Aaron și a lui Moise, de pe vremea când Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai.
2 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Elazar și Itamar; 3 acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au primit ungerea, pe care el i-a învestit în slujba preoției. 4 Nadab și Abihu au murit înaintea Domnului în deșertul Sinai, atunci când au adus foc străin înaintea Domnului. Ei n-au avut copii. Elazar și Itamar au slujit ca preoți în prezența lui Aaron, tatăl lor.
5 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 6 „Adu aproape seminția lui Levi și pune-o înaintea preotului Aaron ca să-i slujească. 7 Ei să vegheze asupra responsabilităților lui și asupra responsabilităților întregii comunități, înaintea Cortului Întâlnirii, făcând slujba de la Tabernacul. 8 Să vegheze asupra tuturor obiectelor Cortului Întâlnirii și asupra responsabilităților fiilor lui Israel, făcând slujba de la Tabernacul. 9 Să-i încredințezi pe leviți lui Aaron și fiilor săi. Să-i fie încredințați lui cu totul, dintre fiii lui Israel. 10 Să-i pui pe Aaron și pe fiii lui să-și păzească preoția, iar străinul care se va apropia să fie omorât“.
Leviții și întâii născuți ai lui Israel
11 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 12 „Iată că Eu Însumi i-am luat pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți care li se nasc fiilor lui Israel. Leviții vor fi ai Mei, 13 pentru că toți întâii născuți sunt ai Mei. În ziua când i-am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi-am sfințit toți întâii născuți din Israel, atât dintre oameni, cât și dintre animale. Ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul“.
14 Domnul i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, zicând: 15 „Numără-i pe fiii lui Levi după familiile și clanurile lor. Să numeri fiecare persoană de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus“. 16 Moise i-a numărat, după Cuvântul Domnului, așa cum i s-a poruncit.
17 Acestea sunt numele fiilor lui Levi:
Gherșon, Chehat și Merari.
18 Acestea sunt numele fiilor lui Gherșon, potrivit clanurilor lor:Libni și Șimei.
19 Fiii lui Chehat, potrivit clanurilor lor:Amram, Ițhar, Hebron și Uziel.
20 Iar fiii lui Merari, potrivit clanurilor lor:Mahli și Muși.
Acestea sunt clanurile leviților, potrivit familiilor lor.
Gherșoniții și responsabilitățile lor
21 Din Gherșon provin clanul libniților și clanul șimeiților. Acestea alcătuiesc clanurile gherșoniților.22 Cei ieșiți la numărătoare, după numărul tuturor persoanelor de parte bărbătească, de la o lună în sus, erau șapte mii cinci sute.23 Clanurile gherșoniților își așezau tabăra în spatele Tabernaculului, în partea de vest.24 Căpetenia familiilor gherșoniților era Eliasaf, fiul lui Lael.25 Responsabilitatea fiilor lui Gherșon în Cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacul, de cort cu acoperitoarea lui, de draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26 de draperiile curții, de draperia de la intrarea în curtea dimprejurul Tabernaculului și a altarului și de funii, pentru toată slujba Cortului.Chehatiții și responsabilitățile lor
27 Din Chehat provin clanul amramiților, clanul ițhariților, clanul hebroniților și clanul uzieliților; acestea alcătuiesc clanurile chehatiților.28 După ce au fost numărate toate persoanele de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii șase sute oameni .Responsabilitatea lor era să aibă grijă de lucrurile Lăcașului.29 Clanurile chehatiților își așezau tabăra în partea de sud a Tabernaculului.30 Căpetenia familiilor din clanurile chehatiților era Elițafan, fiul lui Uziel.31 Responsabilitatea lor era să aibă grijă de Chivot, de masă, de sfeșnic, de altare, de obiectele Lăcașului, cu care preoții își făceau slujba, de draperia despărțitoare și de tot ce era nevoie pentru ea.32 Căpetenia conducătorilor leviților era Elazar, fiul preotului Aaron. El să-i supravegheze pe cei a căror responsabilitate era să aibă grijă de Lăcaș.Merariții și responsabilitățile lor
33 Din Merari provin clanul mahliților și clanul mușiților. Acestea alcătuiesc clanurile merariților.34 Cei ieșiți la numărătoare, după numărul tuturor persoanelor de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, erau șase mii două sute de bărbați .35 Căpetenia familiilor din clanurile lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail.Ei își așezau tabăra în partea de nord a Tabernaculului.36 Responsabilitatea fiilor lui Merari era să aibă grijă de scândurile Tabernaculului, de drugii lui, de stâlpii lui, de piedestalele lui, de toate obiectele lui și de toată lucrarea legată de acestea, 37 de stâlpii care erau de jur împrejurul curții, de piedestalele acestora, de țăruși și de funii.Preoții și responsabilitățile lor
38 Cei care și-au așezat tabăra înaintea Tabernaculului, în partea de est (chiar înaintea Cortului Întâlnirii, spre răsărit) erau Moise, Aaron și fiii lui Aaron.Responsabilitatea lor era să aibă grijă de Sfântul Lăcaș în numele fiilor lui Israel.Orice alt om care se apropia era omorât.Răscumpărarea întâilor născuți ai lui Israel
39 Toți leviții care au fost numărați de Moise și Aaron la porunca Domnului, potrivit clanurilor lor, și anume toate persoanele de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.40 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Numără-i pe toți întâii născuți ai fiilor lui Israel, dintre persoanele de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, și află numărul lor. 41 Pe leviți să-i iei pentru Mine – Eu sunt Domnul – în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel, iar vitele leviților să le iei în locul tuturor întâilor născuți ai vitelor fiilor lui Israel“.
42 Moise i-a numărat pe toți întâii născuți dintre fiii lui Israel, așa cum i-a poruncit Domnul. 43 Toți întâii născuți dintre persoanele de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, înscriși în conformitate cu numărul lor, au fost douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei.
44 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 45 „Ia-i pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel, iar turmele leviților în locul turmelor acestora. Leviții vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul. 46 Ca preț de răscumpărare pentru cei două sute șaptezeci și trei dintre întâii născuți ai fiilor lui Israel, care depășesc numărul leviților, 47 să iei cinci șecheli pentru fiecare în parte, după șechelul Lăcașului (un șechel este douăzeci de ghere). 48 Să le dai lui Aaron și fiilor săi argintul cu care sunt răscumpărați cei ce depășesc numărul leviților“.
49 Moise a luat argintul pentru răscumpărare de la cei care depășeau numărul celor răscumpărați de leviți; 50 a luat argintul de la întâii născuți ai fiilor lui Israel: o mie trei sute șaizeci și cinci de șecheli, după șechelul Lăcașului. 51 Moise a dat argintul pentru răscumpărare lui Aaron și fiilor săi, după Cuvântul Domnului, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.