1 Un om care se împotrivește tuturor mustrărilor
va fi zdrobit deodată și fără leac.
2 Când se înmulțesc cei buni, poporul se bucură,
dar când stăpânește cel rău, poporul geme.
3 Cine iubește înțelepciunea înveselește pe tatăl său,
dar cine umblă cu curvele risipește averea.
4 Un împărat întărește țara prin dreptate,
dar cine ia mită o nimicește.
5 Cine lingușește pe aproapele său
îi întinde un laț sub pașii lui.
6 În păcatul omului rău este o cursă,
dar cel bun biruiește și se bucură.
7 Cel bun pricepe pricina săracilor,
dar cel rău nu poate s-o priceapă.
8 Cei ușuratici aprind focul în cetate,
dar înțelepții potolesc mânia.
9 Când se ceartă un înțelept cu un nebun,
să se tot supere sau să tot râdă, căci pace nu se face.
10 Oamenii setoși de sânge urăsc pe omul fără prihană,
dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viața.
11 Nebunul își arată toată patima,
dar înțeleptul o stăpânește.
12 Când cel ce stăpânește dă ascultare cuvintelor mincinoase,
toți slujitorii lui sunt niște răi.
13 Săracul și asupritorul se întâlnesc,
dar Domnul le luminează ochii amândurora.
14 Un împărat care judecă pe săraci după adevăr
își va avea scaunul de domnie întărit pe vecie.
15 Nuiaua și certarea dau înțelepciunea,
dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale.
16 Când se înmulțesc cei răi, se înmulțește și păcatul,
dar cei buni le vor vedea căderea.
17 Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă
și îți va aduce desfătare sufletului.
18 Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu;
dar ferice de poporul care păzește legea!
19 Nu prin vorbe se pedepsește un rob,
căci, chiar dacă pricepe, n-ascultă.
20 Dacă vezi un om care vorbește nechibzuit,
poți să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât de la el.
21 Slujitorul pe care-l răsfeți din copilărie
la urmă ajunge de se crede fiu.
22 Un om mânios stârnește certuri
și un înfuriat face multe păcate.
23 Mândria unui om îl coboară,
dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.
24 Cine împarte cu un hoț își urăște viața,
aude blestemul și nu spune nimic.
25 Frica de oameni este o cursă,
dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.
26 Mulți umblă după bunăvoința celui ce stăpânește,
dar Domnul este Acela care face dreptate fiecăruia.
27 Omul nelegiuit este o scârbă înaintea celor neprihăniți,
dar cel ce umblă fără prihană este o scârbă înaintea celor răi.
1 Un om care respinge cu încăpățânare mustrările,
va fi zdrobit deodată și nu va putea fi vindecat.

2 Când se înmulțesc cei drepți, poporul se bucură,
dar când stăpânește cel rău, poporul suspină.

3 Un om care iubește înțelepciunea îl face bucuros pe tatăl său,
dar cel ce se însoțește cu prostituatele risipește averea.

4 Un rege dă stabilitate țării prin judecată,
dar cel căruia îi plac darurile o distruge.

5 Omul care-și lingușește semenul,
întinde un laț picioarelor acestuia.

6 În fărădelegea unui om rău este o capcană,
dar cel drept cântă și se bucură.

7 Cel drept cunoaște cauza săracilor,
dar cel rău nu înțelege o asemenea știință.

8 Oamenii batjocoritori agită o cetate,
dar oamenii înțelepți calmează mânia.

9 Când un om înțelept se judecă cu un nebun,
acesta se mânie sau râde, dar pace nu se face.

10 Oamenii setoși de sânge îl urăsc pe cel integru
și încearcă să-i omoare pe cei drepți.

11 Cel nesăbuit își arată toată furia,
dar cel înțelept o ține sub control.

12 Când un stăpânitor dă atenție minciunilor,
toți supușii lui devin răi.

13 Săracul și asupritorul au un lucru comun:
Domnul le luminează ochii amândurora.

14 Dacă regele îl judecă pe sărac în conformitate cu adevărul,
tronul lui va fi consolidat pentru totdeauna.

15 Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune,
dar un copil lăsat în voia lui o face de rușine pe mama lui.

16 Când se înmulțesc cei răi crește fărădelegea,
dar cel drept le va vedea prăbușirea.

17 Disciplinează-ți fiul și el îți va da odihnă!
El va aduce bucurie sufletului tău.

18 Când nu este nicio descoperire, poporul este fără frâu,
dar binecuvântat este cel ce păzește Legea!

19 Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte,
căci, deși înțelege, el nu răspunde.

20 Vezi un om ale cărui cuvinte sunt pripite?
Este mai multă speranță pentru un nesăbuit decât pentru el.

21 Slujitorul care este răsfățat din copilărie,
ajunge la urmă un arogant.

22 Un om mânios stârnește certuri
și persoana furioasă comite multe fărădelegi.

23 Omul va fi smerit de mândria lui,
dar un duh smerit va dobândi onoare.

24 Cine este complice cu hoțul își urăște viața;
deși aude jurământul, el nu spune nimic.

25 Frica de oameni este o capcană,
dar cel ce se încrede în Domnul va fi protejat la înălțime.

26 Mulți caută fața stăpânitorului,
dar Domnul este Cel Ce face dreptate fiecăruia.

27 Așa cum cel nedrept este o urâciune pentru cei drepți,
tot astfel și cel drept pe cale este o urâciune pentru cel rău.