Strigarea prietenoasă a înțelepciunii
1 Înțelepciunea și-a zidit casa,
și-a tăiat cei șapte stâlpi,
2 și-a înjunghiat vitele, și-a amestecat vinul,
și-a pus masa,
3 și-a trimis slujnicele și strigă
de pe vârful înălțimilor cetății:
4 „Cine este prost să vină încoace!”
Celor lipsiți de pricepere le zice:
5 „Veniți de mâncați din pâinea mea
și beți din vinul pe care l-am amestecat!
6 Lăsați prostia și veți trăi
și umblați pe calea priceperii!”
7 Cel ce mustră pe un batjocoritor își trage dispreț
și cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocara.
8 Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască;
mustră pe cel înțelept, și el te va iubi!
9 Dă înțeleptului, și se va face și mai înțelept;
învață pe cel neprihănit, și va învăța și mai mult!
10 Începutul înțelepciunii este frica de Domnul
și știința sfinților este priceperea.
11 Prin mine ți se vor înmulți zilele
și ți se vor mări anii vieții tale.
12 Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept;
dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi.
Îndemn împotriva ademenirii nebuniei
13 Nebunia este o femeie gălăgioasă,
proastă și care nu știe nimic.
14 Ea șade totuși la ușa casei sale,
pe un scaun, pe înălțimile cetății,
15 ca să strige la trecătorii
care merg pe calea cea dreaptă:
16 „Cine este prost să vină aici!”
Iar celui fără minte îi zice:
17 „Apele furate sunt dulci
și pâinea luată pe ascuns este plăcută!”
18 El nu știe că acolo sunt morții
și că oaspeții ei sunt în văile Locuinței morților.
Invitația înțelepciunii
1 Înțelepciunea și-a construit casa,
și-a tăiat cei șapte stâlpi,
2 și-a înjunghiat vitele, și-a amestecat vinul,
și-a aranjat și masa.
3 Apoi și-a trimis servitoarele
și strigă de pe vârful înălțimilor cetății:
4 „Cine este naiv să vină aici!“.
Iar celor fără minte le spune:
5 „Veniți să mâncați din pâinea mea
și să beți din vinul pe care l-am amestecat!
6 Părăsiți căile nesăbuite și veți trăi!
Umblați pe calea priceperii!“.
7 Cel ce disciplinează un batjocoritor își atrage dispreț,
iar cel ce mustră pe cel rău se rănește singur.
8 Nu mustra pe cel batjocoritor ca să nu te urască!
Mustră pe cel înțelept, și el te va iubi!
9 Dă-i celui înțelept iar el va fi și mai înțelept!
Învață-l pe cel drept și el își va mări cunoștințele.
10 „Teama de Domnul este începutul înțelepciunii,
iar cunoașterea Celui Sfânt este pricepere.
11 Căci prin mine ți se vor înmulți zilele
și se vor adăuga ani la viața ta.
12 Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept;
dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi“.
Invitația prostiei
13 Femeia proastă este guralivă,
nesăbuită și nu știe nimic.
14 Ea se așază la ușa casei sale,
pe un scaun, chiar pe vârful înălțimilor cetății,
15 ca să-i cheme pe trecătorii
care merg drept pe calea lor:
16 „Cine este naiv să vină aici!“.
Iar celui fără minte îi spune:
17 „Apele furate sunt dulci,
iar pâinea mâncată în locuri ascunse este plăcută!“.
18 Dar el nu știe că acolo sunt umbrele,
că oaspeții ei sunt în adâncimile Locuinței Morților.