PSALMUL 125
O cântare a treptelor
1 Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
2 Cum este înconjurat Ierusalimul de munți,
așa înconjoară Domnul pe poporul Său,
de acum și până în veac.
3 Căci toiagul de cârmuire al răutății nu va rămâne pe moștenirea celor neprihăniți,
pentru ca cei neprihăniți să nu întindă mâinile spre nelegiuire.
4 Doamne, varsă-Ți binefacerile peste cei buni
și peste cei cu inima fără prihană!
5 Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice,
să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău!
Pacea să fie peste Israel!
Psalmul 125
O cântare de pelerinaj
1 Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sion
care nu poate fi clătinat, ci va sta pe vecie.
2 Cum sunt munții împrejurul Ierusalimului,
așa este Domnul împrejurul poporului Său
de acum și pentru totdeauna.

3 Căci sceptrul răutății nu va rămâne peste moștenirea celor drepți,
ca nu cumva cei drepți să-și întindă mâinile spre nedreptate.

4 Fă bine, Doamne, celor buni
și celor drepți în inimile lor!
5 Cât despre cei care se întorc la căile lor corupte,
Domnul îi va îndepărta,
pe ei și pe cei ce comit nelegiuiri.

Pacea să fie peste Israel!