PSALMUL 142
O cântare a lui David.
O rugăciune făcută când era în peșteră
1 Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu mă rog către Domnul.
2 Îmi vărs necazul înaintea Lui
și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
3 Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea.
Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
4 Aruncă-Ți ochii la dreapta și privește! Nimeni nu mă mai cunoaște,
orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
5 Doamne, către Tine strig și zic: „Tu ești scăparea mea,
partea mea de moștenire pe pământul celor vii.”
6 Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot!
Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine!
7 Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău!
Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoare când îmi vei face bine.
Psalmul 142
Un maschil al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peșteră. O rugăciune.
1 Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu caut bunăvoință la Domnul.
2 Îmi vărs plângerea înaintea Lui;
îmi istorisesc necazul înaintea Lui.
3 Când îmi este sleit duhul în mine,
Tu-mi cunoști cărarea.
Pe calea pe care merg,
ei mi-au ascuns curse.
4 Uită-Te în partea dreaptă și privește cu atenție;
nimeni nu mă mai recunoaște!
Am rămas fără adăpost;
nimănui nu-i pasă de viața mea!
5 Te chem, Doamne,
zicând: „Tu ești adăpostul meu,
partea mea de moștenire pe pământul celor vii!“.
6 Ascultă-mi strigătul,
căci sunt atât de mâhnit!
Scapă-mă de cei ce mă urmăresc,
căci sunt mai tari decât mine!
7 Scoate-mi sufletul din închisoare,
ca să aduc mulțumiri Numelui Tău!
Cei drepți se vor aduna împrejurul meu
când îmi vei face bine.