PSALMUL 40
Către mai-marele cântăreților.
Un psalm al lui David
1 Îmi pusesem nădejdea în Domnul,
și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
2 M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei ;
mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.
3 Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut
și s-au încrezut în Domnul.
4 Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul
și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși !
5 Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemăna cu Tine.
Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez,
dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.
6 Tu nu dorești nici jertfă , nici dar de mâncare,
ci mi-ai străpuns urechile;
nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispășire.
7 Atunci am zis: „Iată-mă că vin! –
În sulul cărții este scris despre mine. –
8 Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!
Și Legea Ta este în fundul inimii mele.”
9 Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare;
iată că nu-mi închid buzele .
Tu știi lucrul acesta, Doamne!
10 Nu țin în inima mea îndurarea Ta,
ci vestesc adevărul tău și mântuirea Ta
și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare.
11 Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale,
ci bunătatea și credincioșia Ta mă vor păzi totdeauna.
12 Căci rele fără număr mă împresoară,
m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele și nu le mai pot suferi vederea.
Sunt mai multe decât perii capului meu și mi se înmoaie inima.
13 Izbăvește-mă , Doamne!
Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu!
14 Să fie rușinați și înfruntați
toți cei ce vor să-mi ia viața!
Să dea înapoi și să roșească de rușine
cei ce-mi doresc pierzarea!
15 rămână înlemniți de rușinea lor
cei ce-mi zic: „Ha! Ha!”
16 Să se bucure și să se veselească în Tine toți cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare:
„Mărit să fie Domnul!”
17 Eu sunt sărac și lipsit,
dar Domnul Se gândește la mine.
Tu ești ajutorul și izbăvitorul meu:
nu zăbovi, Dumnezeule!
Psalmul 40
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Mi-am pus speranța în Domnul,
iar El S-a aplecat înspre mine
și a auzit strigătul meu după ajutor.
2 M-a scos din groapa pieirii,
din murdăria mocirlei.
Mi-a așezat piciorul pe stâncă
și mi-a întărit pașii.
3 Mi-a pus în gură o cântare nouă,
o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulți vor vedea, se vor teme
și se vor încrede în Domnul.

4 Ferice de omul
care se încrede în Domnul,
care nu se abate spre cei mândri
și nici spre cei ce se duc după idoli.
5 Doamne, Dumnezeul meu,
multe sunt minunile și planurile Tale
pe care le-ai făcut față de noi!
Nimeni nu se poate asemăna cu Tine!
Aș dori să le vestesc și să vorbesc despre ele,
dar sunt prea multe ca să le istorisesc!

6 Tu n-ai dorit jertfă și dar de mâncare,
ci mi-ai străpuns urechile.
Tu n-ai cerut ardere-de-tot și jertfă pentru păcat.
7 Atunci am zis: „Iată că vin!
În sulul cărții este scris despre mine.
8 Îmi găsesc plăcerea în a face voia Ta, Dumnezeul meu.
Legea Ta este în adâncul ființei mele“.

9 Vestesc dreptatea în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele!
Doamne, Tu știi lucrul acesta .
10 Nu ascund dreptatea Ta în inima mea,
ci vorbesc despre credincioșia și mântuirea Ta,
nu acopăr îndurarea și adevărul Tău
în adunarea cea mare.

11 Doamne, nu înceta să mai ai milă de mine!
Fie ca îndurarea Ta și adevărul Tău să mă păzească întotdeauna!
12 Căci rele fără număr m-au înconjurat;
nelegiuirile mele m-au copleșit
și nu mai sunt în stare să văd;
sunt mai multe decât perii capului meu
și-mi înmoaie inima.
13 Binevoiește, Doamne, să mă eliberezi!
Doamne, vino degrabă în ajutorul meu!

14 Să fie făcuți de rușine și umiliți
toți cei ce încearcă să-mi spulbere viața!
Să dea înapoi și să fie umiliți
cei ce-mi doresc răul!
15 Să rămână înmărmuriți din cauza rușinii lor
cei ce-mi zic: „Ha! Ha!“.
16 Să tresalte de veselie și să se bucure în Tine
toți cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta
să zică întotdeauna: „Mărit să fie Domnul!“.

17 Eu sunt sărac și nevoiaș.
Stăpânul Se va gândi la mine.
Tu ești ajutorul și eliberatorul meu!
Dumnezeul meu, nu întârzia!