PSALMUL 60
Către mai-marele cântăreților. Se cântă ca și „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David spre învățătură.
Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia și cu sirienii din Țoba și când s-a întors Ioab și a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiți
1 Dumnezeule , ne-ai lepădat, ne-ai împrăștiat
și Te-ai mâniat: ridică-ne iarăși!
2 Ai cutremurat pământul, l-ai despicat;
drege-i spărturile, căci se clatină!
3 Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele,
ne-ai adăpat cu un vin de amorțire.
4 Ai dat celor ce se tem de Tine un steag,
ca să-l înalțe spre biruința adevărului. (Oprire)
5 Pentru ca preaiubiții Tăi să fie izbăviți,
scapă-ne prin dreapta Ta și ascultă-ne!
6 Dumnezeu a zis în sfințenia Lui: „Voi ieși biruitor,
voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucot.
7 Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase,
Efraim este tăria capului Meu,
iar Iuda , toiagul Meu de cârmuire.
8 Moab este ligheanul în care Mă spăl;
peste Edom Îmi arunc încălțămintea;
țara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!”
9 Cine mă va duce în cetatea întărită?
Cine mă va duce la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat
și nu mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre?
11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz!
Căci ajutorul omului este zadarnic .
12 Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari,
și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.
Psalmul 60
Pentru dirijor. De cântat precum „Crinii mărturiei“. Un mihtam al lui David pentru învățătură, compus pe vremea când s-a războit cu arameii din Aram-Naharaim și cu arameii din Țoba și când Ioab a omorât doisprezece mii de edomiți în Valea Sării.
1 Dumnezeule, ne-ai respins,
Te-ai dezlănțuit împotriva noastră,
Te-ai mâniat! Acum, întoarce-Te la noi!
2 Ai cutremurat țara și ai despicat-o.
Vindecă-i fisurile, căci se clatină!
3 Ai făcut ca poporul Tău să treacă prin vremuri grele,
ne-ai dat să bem vin amețitor.
4 Pentru cei ce se tem de Tine, însă,
ai ridicat un steag, în jurul căruia să se grupeze împotriva arcului. Selah

5 Pentru ca preaiubiții Tăi să fie salvați,
ajută-ne, cu dreapta Ta, și răspunde-mi!
6 Dumnezeu a vorbit din Lăcașul Său:
„Voi triumfa, voi împărți Șechemul
și voi măsura Valea Sucot.
7 Al Meu este Ghiladul,
al Meu este și Manase.
Efraim este coiful capului Meu,
iar Iuda – sceptrul Meu.
8 Moab este vasul în care Mă spăl.
Deasupra Edomului Îmi arunc încălțămintea,
iar strigătele Mele de triumf se aud peste Filistia“.

9 Cine mă va conduce la cetatea fortificată?
Cine mă va călăuzi până la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, Care ne-ai respins?
Dumnezeule, nu vei mai ieși cu armatele noastre?
11 Dă-ne ajutor împotriva dușmanului,
căci zadarnic este ajutorul omului!
12 Cu Dumnezeu vom lupta vitejește,
și El îi va călca în picioare pe dușmanii noștri.