PSALMUL 84
Către mai-marele cântăreților. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core
1 Cât de plăcute sunt locașurile Tale,
Doamne al oștirilor!
2 Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului,
inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
3 Până și pasărea își găsește o casă acolo
și rândunica, un cuib unde își pune puii…
Ah, altarele Tale, Doamne al oștirilor,
Împăratul meu și Dumnezeul meu!
4 Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta,
căci ei tot mai pot să Te laude! (Oprire)
5 Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine,
în a căror inimă locuiește încrederea!
6 Când străbat aceștia Valea Plângerii , o prefac într-un loc plin de izvoare
și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
7 Ei merg din putere în putere
și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
8 Doamne, Dumnezeul oștirilor, ascultă rugăciunea mea!
Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! (Oprire)
9 Tu, care ești scutul nostru, vezi, Dumnezeule ,
și privește fața unsului Tău!
10 Căci mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte;
eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu
decât să locuiesc în corturile răutății!
11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut ,
Domnul dă îndurare și slavă
și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.
12 Doamne al oștirilor,
ferice de omul care se încrede în Tine!
Psalmul 84
Pentru dirijor. De cântat în ghitit. Al fiilor lui Korah. Un psalm.
1 Cât de plăcute sunt locuințele Tale,
Doamne al Oștirilor!
2 Sufletul meu tânjește și se topește de dor
după curțile Domnului.
Inima și trupul meu strigă de bucurie
către Dumnezeul cel Viu.
3 Chiar și pasărea își găsește o casă,
chiar și rândunica își găsește un cuib pentru ea,
un loc unde să-și pună puii,
un loc la altarele Tale,
Doamne al Oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!
4 Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta!
Ei Te laudă tot timpul. Selah

5 Ferice de omul a cărui putere este în Tine!
Drumurile spre Sion se află în inima lor.
6 Când străbat ei Valea Plângerii,
o transformă într-un izvor.
Ploaia timpurie o acoperă, de asemenea, cu binecuvântări.
7 Ei merg din putere în putere
și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, în Sion.

8 Doamne, Dumnezeul Oștirilor, ascultă-mi rugăciunea!
Ascultă-mă cu atenție, Dumnezeu al lui Iacov! Selah
9 Dumnezeule, uită-Te la scutul nostru!
Privește la fața unsului Tău!

10 Căci mai bine o zi în curțile Tale,
decât o mie în altă parte !
Am ales să stau în pragul Casei Dumnezeului meu,
decât să locuiesc în corturile răutății.
11 Căci Domnul Dumnezeu este soare și scut;
El arată bunăvoință și oferă glorie.
Nu lipsește de niciun bine pe cei ce umblă cu integritate.

12 Doamne al Oștirilor,
ferice de omul care se încrede în Tine!