Supunerea față de stăpânire
1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. 2 De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. 3 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea. 4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău. 5 De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. 6 Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. 7 Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.
Dragostea este împlinirea Legii
8 Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. 9 De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.
Veghere și curăție
11 Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13 trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă, 14 ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.
Supunere față de autoritățile civile
1 Orice om să fie supus celor mai înalte autorități. Căci nu există autoritate, decât prin Dumnezeu, iar cele care există au fost instituite de Dumnezeu. 2 Prin urmare, oricine se împotrivește autorității se împotrivește îndrumării lui Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc își vor primi condamnarea. 3 Căci conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei deci să nu-ți fie frică de autoritate? Fă ce este bine și vei avea laudă din partea ei. 4 Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este slujitorul lui Dumnezeu, care pedepsește cu scopul de a aduce mânia Lui peste cel ce face rău. 5 De aceea este nevoie să fii supus nu doar din cauza mâniei, ci și din cauza conștiinței.
6 Din același motiv, să plătiți și taxele, pentru că autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă tot timpul cu aceasta. 7 Dați tuturor ceea ce le datorați: taxe – cui datorați taxe, impozite – cui datorați impozite, teamă – cui datorați teamă, onoare – cui datorați onoare.
Dragostea față de semen
8 Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că acela care-și iubește semenul a împlinit Legea. 9 Căci „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu poftești“ și orice altă poruncă, sunt cuprinse în cuvântul acesta: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“ . 10 Dragostea nu-i face rău semenului; deci dragostea este împlinirea Legii.
Ziua Domnului este aproape
11 Să faceți lucrul acesta, căci știți vremea în care ne aflăm : este deja ora să vă treziți din somn, căci mântuirea noastră este mai aproape acum decât atunci când am devenit credincioși. 12 Noaptea aproape a trecut, iar ziua se apropie. Să ne dezbrăcăm, deci, de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13 Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în desfrânare și în depravare, nu în ceartă și în invidie. 14 Dimpotrivă, îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu vă preocupați de cum să împliniți poftele firii voastre pământești.