1 Apoi, o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar va da din rădăcinile lui. 2 Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. 3 Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite, 4 ci va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui și cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. 5 Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale și credincioșia, brâul mijlocului Său. 6 Atunci, lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș; 7 vaca și ursoaica vor paște la un loc și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, 8 pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina basiliscului. 9 Nu se va face niciun rău și nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă. 10 În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare ; neamurile se vor întoarce la El și slava va fi locuința Lui. 11 În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat și în ostroavele mării. 12 El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului. 13 Pizma lui Efraim va înceta și vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, și Iuda nu va mai fi vrăjmaș lui Efraim, 14 ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus și vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom și Moab vor fi prada mâinilor lor, și fiii lui Amon le vor fi supuși. 15 Domnul va seca limba mării Egiptului, Își va ridica mâna asupra râului în mânia Lui, îl va împărți în șapte pâraie, așa că îl vor putea trece încălțați. 16 Și va fi un drum pentru rămășița poporului Său care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel în ziua când a ieșit din țara Egiptului.
1 Apoi, o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar va da din rădăcinile lui. 2 Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. 3 Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite, 4 ci va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui și cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. 5 Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale și credincioșia, brâul mijlocului Său. 6 Atunci, lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș; 7 vaca și ursoaica vor paște la un loc și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, 8 pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina basilicului. 9 Nu se va face niciun rău și nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr. 10 În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare ; neamurile se vor întoarce la El și slava va fi locuința Lui. 11 În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, și în ostroavele mării. 12 El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului. 13 Pizma lui Efraim va înceta și vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, și Iuda nu va mai fi vrăjmaș lui Efraim, 14 ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus și vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom și Moab vor fi prada mâinilor lor, și fiii lui Amon le vor fi supuși. 15 Domnul va seca limba mării Egiptului, Își va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărți în șapte pârâuri, așa că îl vor putea trece încălțați. 16 Și va fi un drum pentru rămășița poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieșit din țara Egiptului.