Iș-Boșet este ucis
1 Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere și tot Israelul s-a înspăimântat. 2 Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul, Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. Căci Beerot era privit ca făcând parte din Beniamin, 3 și beerotiții fugiseră la Ghitaim , unde au locuit până în ziua de azi. 4 Ionatan , fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare și în vârstă de cinci ani când a venit din Izreel vestea morții lui Saul și a lui Ionatan; doica lui l-a luat și a fugit și, fiindcă se grăbea să fugă, a căzut și a rămas olog; numele lui era Mefiboșet. 5 Și fiii lui Rimon din Beerot, Recab și Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iș-Boșet, care își făcea somnul de amiază. 6 Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, și l-au lovit în pântece ; apoi Recab și Baana, fratele său, au scăpat. 7 Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat, în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât și i-au tăiat capul. I-au luat capul și au mers toată noaptea prin câmpie. 8 Au adus capul lui Iș-Boșet la David, în Hebron, și au zis împăratului: „Iată capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, vrăjmașul tău, care voia să-ți ia viața; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul și împotriva neamului lui.” 9 David a răspuns lui Recab și lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul , care m-a izbăvit din orice primejdie, 10 că pe cel ce a venit să-mi spună : ‘Iată, Saul a murit’ și care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins și l-am omorât la Țiclag, ca să-l răsplătesc pentru știrea lui, 11 și, când niște răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui și în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre și vă voi nimici de pe pământ.” 12 Și David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile și picioarele și i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iș-Boșet și l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron.