Numărătoarea poporului
1 Satana s-a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel. 2 Și David a zis lui Ioab și căpeteniilor poporului: „Duceți-vă de faceți numărătoarea lui Israel de la Beer-Șeba până la Dan și spuneți-mi, ca să știu la cât se ridică numărul poporului.” 3 Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toți slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?” 4 Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Și Ioab a plecat și a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim. 5 Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să scoată sabia. 6 Între ei n-a numărat și pe Levi și Beniamin , căci porunca împăratului i se părea o urâciune.
Ciuma
7 Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel. 8 Și David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârșit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!” 9 Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David: 10 „Du-te și spune lui David: ‘Așa vorbește Domnul: «Îți pun înainte trei urgii; alege una din ele, și te voi lovi cu ea.»’” 11 Gad s-a dus la David și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Primește: 12 sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi și atins de sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și ciuma să fie în țară și îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ținutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.’” 13 David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” 14 Domnul a trimis ciuma în Israel și au căzut șaptezeci de mii de oameni din Israel. 15 Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim ca să-l nimicească și, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat și I-a părut rău de răul acesta, și a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ți mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, Iebusitul. 16 David a ridicat ochii și a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și ținând în mână sabia scoasă și întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci, David și bătrânii, înveliți cu saci, au căzut cu fața la pământ. 17 Și David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit și am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine și peste casa tatălui meu și să nu piardă pe poporul Tău!” 18 Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. 19 David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului. 20 Ornan s-a întors și a văzut îngerul, și cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci. 21 Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și a zărit pe David, apoi a ieșit din arie și s-a închinat înaintea lui David, cu fața la pământ. 22 David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe prețul lui în argint, ca să se depărteze urgia de deasupra poporului.” 23 Ornan a răspuns lui David: „Ia-l și să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne și grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.” 24 Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe prețul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.” 25 Și David a dat lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei. 26 David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. A chemat pe Domnul și Domnul i-a răspuns prin foc , care s-a coborât din cer pe altarul arderii-de-tot. 27 Atunci, Domnul a vorbit îngerului, care și-a vârât iarăși sabia în teacă. 28 Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo. 29 Dar locașul Domnului, făcut de Moise în pustie, și altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălțimea Gabaonului. 30 David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.
Numărarea poporului
1 Și Satana s‐a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David să numere pe Israel. 2 Și David a zis lui Ioab și mai marilor poporului: Mergeți, numărați pe Israel de la Beer‐Șeba până la Dan; și aduceți‐mi numărul lor ca să‐l cunosc. 3 Și Ioab a zis: Domnul să adauge la poporul său oricât de mulți, de o sută ori pe cât este! Domnul meu împărate, oare nu sunt ei toți slujitorii domnului meu? Pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să vină o vină asupra lui Israel? 4 Dar cuvântul împăratului a rămas tare împotriva lui Ioab. Și Ioab a plecat și a mers prin tot Israelul și a venit la Ierusalim. 5 Și Ioab a dat lui David numărul poporului numărat. Și toți din Israel erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați care trăgeau sabia: și din Iuda patru sute șaptezeci de mii de bărbați care trăgeau sabia. 6 Dar pe Levi și Beniamin nu‐i numărase între ei, căci cuvântul împăratului era urât lui Ioab.
Ciuma
7 Și acest lucru a fost rău în ochii lui Dumnezeu și a lovit pe Israel. 8 Și David a zis lui Dumnezeu: Am păcătuit mult că am făcut lucrul acesta. Și acum, te rog, fă să treacă păcatul slujitorului tău, căci am lucrat foarte nebunește. 9 Și Domnul a vorbit lui Gad, văzătorul lui David, zicând: 10 Du‐te și vorbește lui David zicând: Așa zice Domnul: Trei lucruri îți pun înainte: alege unul din ele și ți‐l voi face. 11 Și Gad a venit la David și i‐a zis: Așa zice Domnul: Alege‐ți: 12 sau trei ani de foamete, sau trei luni să fii nimicit dinaintea potrivnicilor tăi și să te ajungă sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile sabia Domnului și ciuma în țară și îngerul Domnului prăpădind în toate hotarele lui Israel. Și acum vezi ce cuvânt să duc aceluia care m‐a trimis! 13 Și David a zis lui Gad: Sunt în mare strâmtorare: să cad, te rog, în mâna Domnului; căci îndurările lui sunt foarte mari; dar să nu cad în mâna omului! 14 Și Domnul a trimis ciumă peste Israel și au căzut șaptezeci de mii de bărbați din Israel.
Jertfa din aria lui Ornan
15 Și Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim, ca să‐l prăpădească. Și pe când prăpădea el, Domnul a văzut și s‐a căit de răul acela și a zis îngerului care prăpădea: Destul! Trage‐ți mâna acum. Și îngerul Domnului sta lângă aria lui Ornan, Iebusitul. 16 Și David și‐a ridicat ochii și a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și între ceruri și sabia trasă în mâna sa întinsă peste Ierusalim. Și David și bătrânii au căzut pe fețele lor, înveliți cu sac. 17 Și David a zis lui Dumnezeu: Oare nu eu am poruncit să se numere poporul? Eu sunt acela care am păcătuit și am făcut rău, dar aceste oi ce au făcut? Rogu‐te, să fie mâna ta, Doamne Dumnezeul meu, peste mine și peste casa tatălui meu, dar nu peste poporul tău ca să fie loviți. 18 Și îngerul Domnului a zis lui Gad să spună lui David ca David să se suie și să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. 19 Și David s‐a suit după cuvântul lui Gad, pe care‐l vorbise în numele Domnului. 20 Și Ornan s‐a întors și a văzut pe înger; și cei patru fii ai săi care erau cu el s‐au ascuns. Și Ornan treiera grâu. 21 Și David a venit la Ornan; și Ornan s‐a uitat și a văzut pe David și a ieșit din arie și s‐a plecat lui David cu fața la pământ. 22 Și David a zis lui Ornan: Dă‐mi locul ariei să zidesc în ea un altar Domnului. Să mi‐l dai pe argint deplin și să înceteze rana de la popor. 23 Și Ornan a zis lui David: Iați‐l și facă domnul meu, împăratul, ce este bine în ochii lui. Vezi dau boii pentru ardere de tot și carele de treierat pentru lemne și grâul pentru darul de mâncare; toate le dau. 24 Și împăratul David a zis lui Ornan: Nu, ci‐l voi cumpăra negreșit pe argint deplin, căci nu voi lua ce este al tău pentru Domnul, ca să aduc o ardere de tot care să nu coste. 25 Și David a dat lui Ornan pentru loc șase sute de sicli de aur în greutate. 26 Și David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi de tot și jertfe de pace și a chemat pe Domnul; și i‐a răspuns prin foc din ceruri pe altarul arderii de tot. 27 Și Domnul a vorbit îngerului și și‐a vârît sabia iarăși în teacă. 28 În vremea aceea, când a văzut David că Domnul îi răspunsese în aria lui Ornan, Iebusitul, a jertfit acolo. 29 Și locașul Domnului, pe care‐l făcuse Moise în pustie, și altarul arderii de tot erau pe vremea aceea în înălțime la Gabaon. 30 Dar David n‐a putut să se ducă înaintea lui ca să întrebe pe Dumnezeu, căci era îngrozit de sabia îngerului Domnului.