Mutarea chivotului și cortului
1 Atunci, împăratul Solomon a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel și pe toate căpeteniile semințiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului. 2 Toți bărbații lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna Etanim, care este a șaptea lună, în timpul praznicului . 3 Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat chivotul. 4 Au adus chivotul Domnului, cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în cort: preoții și leviții le-au adus. 5 Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, care n-au putut fi nici numărați, nici socotiți din pricina mulțimii lor. 6 Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor. 7 Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra. 8 Se dăduse drugilor o așa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi. 9 În chivot nu erau decât cele două table de piatră pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din țara Egiptului. 10 În clipa când au ieșit preoții din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului. 11 Preoții n-au putut să rămână acolo să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
Solomon binecuvântează adunarea
12 Atunci , Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric ! 13 Eu am zidit o casă care va fi locuința Ta, un loc unde vei locui pe vecie!” 14 Împăratul și-a întors fața și a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare. 15 Și el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David și care împlinește, prin puterea Lui, ce spusese când a zis: 16 ‘Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate semințiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărățească peste poporul Meu Israel!’ 17 Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 18 Și Domnul a zis tatălui meu David: ‘Fiindcă ai avut de gând să zidești o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. 19 Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, ieșit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.’ 20 Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David și am șezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, și am zidit casa Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 21 Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinții noștri, când i-a scos din țara Egiptului.”
Rugăciunea lui Solomon
22 Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israel. Și-a întins mâinile spre cer 23 și a zis:
„Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu ții legământul și îndurarea față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! 24 Astfel, ai ținut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu, și ce ai spus cu gura Ta împlinești în ziua aceasta cu puterea Ta. 25 Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ține făgăduința pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: ‘Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaș care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor și să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.’ 26 O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduința pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu! 27 Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă, cu cât mai puțin casa aceasta pe care Ți-am zidit-o eu! 28 Totuși, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui; ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face astăzi robul Tău. 29 Ochii Tăi să fie zi și noapte deschiși asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ‘Acolo va fi Numele Meu!’ Ascultă rugăciunea pe care Ți-o face robul Tău în locul acesta. 30 Binevoiește și ascultă cererea robului Tău și a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinței Tale, din ceruri, ascultă-i și iartă-i! 31 Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său și va fi silit să facă un jurământ și va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta, 32 ascultă-l din ceruri, lucrează și fă dreptate robilor Tăi; osândește pe cel vinovat și întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat și fă-i după nevinovăția lui! 33 Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaș pentru că a păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce la Tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă-Ți vor face rugăciuni și cereri în casa aceasta, 34 ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și întoarce-i în țara pe care ai dat-o părinților lor! 35 Când se va închide cerul și nu va fi ploaie din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta, dacă se vor ruga în locul acesta și vor da slavă Numelui Tău și dacă se vor abate de la păcatele lor pentru că-i vei pedepsi, 36 ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel, învață-i calea cea bună pe care trebuie să umble și să trimiți ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! 37 Când foametea , ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele de un fel sau altul vor fi în țară, când vrăjmașul va împresura pe poporul Tău în țara lui, în cetățile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel, 38 dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri și fiecare își va cunoaște mustrarea cugetului lui și va întinde mâinile spre casa aceasta, 39 ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-l; lucrează și răsplătește fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor, 40 ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în țara pe care ai dat-o părinților noștri! 41 Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară depărtată pentru Numele Tău, 42 căci se va ști că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare și brațul Tău este întins, când va veni să se roage în casa aceasta, 43 ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă străinului aceluia tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca și poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o eu! 44 Când poporul Tău va ieși la luptă împotriva vrăjmașului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu, dacă vor face rugăciuni Domnului cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu și spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, 45 ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate! 46 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și Te vei mânia împotriva lor și-i vei da în mâna vrăjmașului, care-i va duce robi într-o țară vrăjmașă, depărtată sau apropiată, 47 dacă se vor coborî în ei înșiși, în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și-Ți vor face cereri în țara celor ce-i vor duce în robie și vor zice: ‘Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău’, 48 dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor în țara vrăjmașilor lor care i-au luat robi, dacă-Ți vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre țara lor, pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, 49 ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate; 50 iartă poporului Tău păcatele lui și toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezește mila celor ce-i vor ține robi, ca să se îndure de ei, 51 căci sunt poporul Tău și moștenirea Ta și Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier! 52 Ochii Tăi să fie deschiși la cererea robului Tău și la cererea poporului Tău Israel, ca să-i asculți în tot ce-Ți vor cere! 53 Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moștenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinții noștri, Doamne Dumnezeule!” 54 Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta și cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchease, cu mâinile întinse spre cer. 55 Și, stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând: 56 „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduințele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit. 57 Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri; să nu ne părăsească și să nu ne lase, 58 ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui și să păzim poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinților noștri! 59 Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi și noapte înaintea Domnului Dumnezeului nostru și să facă în tot timpul dreptate robului Său și poporului Său Israel, 60 pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaște că Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El! 61 Inima voastră să fie în totul a Domnului Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmați legile Lui și să păziți poruncile Lui.”
Sfințirea Templului
62 Împăratul și tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului. 63 Solomon a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulțumire pe care a adus-o Domnului. Așa au făcut împăratul și toți copiii lui Israel sfințirea Casei Domnului. 64 În ziua aceea, împăratul a sfințit mijlocul curții care este înaintea Casei Domnului, căci acolo a adus arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile jertfelor de mulțumire, pentru că altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile jertfelor de mulțumire. 65 Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea și tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulțime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de șapte zile și alte șapte zile , adică paisprezece zile. 66 În ziua a opta , a dat drumul poporului. Și ei au binecuvântat pe împărat și s-au dus în corturile lor veseli și cu inima mulțumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David și poporului Său Israel.
Mutarea chivotului și corlului
1 Și Solomon a adunat pe bătrânii lui Israel și pe toți capii semințiilor, pe mai marii părintești ai copiilor lui Israel, la împăratul Solomon la Ierusalim, ca să aducă chivotul legământului Domnului din cetatea lui David, adică Sionul. 2 Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat la împăratul Solomon la sărbătoarea din luna etanim, care este luna a șaptea. 3 Și toți bătrânii lui Israel au venit și preoții au ridicat chivotul. 4 Și au adus chivotul Domnului și cortul întâlnirii și toate vasele sfinte care erau în cort: preoții și leviții le‐au adus. 5 Și împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel care era adunată la el împreună cu el înaintea chivotului au jertfit oi și boi care nu se puteau socoti nici număra de mulțime. 6 Și preoții au adus chivotul legământului Domnului la locul său, în partea dinapoi a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor. 7 Căci heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului, și heruvimii acopereau chivotul și pârghiile lui pe deasupra. 8 Și pârghiile erau așa de lungi încât capetele pârghiilor se vedeau din Sfânta, dinaintea părții dinapoi, dar de afară nu se vedeau. Și sunt acolo până în ziua de astăzi. 9 În chivot nu era nimic decât cele două table de piatră pe care le pusese Moise acolo în Horeb, când Domnul a făcut legământ cu copiii lui Israel când au ieșit din țara Egiptului. 10 Și a fost așa : când ieșeau preoții din Sfânta, norul a umplut casa Domnului. 11 Și preoții n‐au putut să stea să‐și facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umplea casa Domnului.
Solomon binecuvântează adunarea
12 Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că va locui în întuneric gros. 13 Eu ți‐am zidit în adevăr o casă de locuință pentru tine, un loc ca să locuiești în veci. 14 Și împăratul și‐a întors fața și a binecuvântat toată obștea lui Israel și toată obștea lui Israel sta în picioare. 15 Și a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura sa lui David, tatăl meu, și a îndeplinit cu mâna sa zicând: 16 Din ziua în care am scos pe poporul meu Israel din Egipt, n‐am ales dintre toate semințiile lui Israel nicio cetate în care să se zidească o casă, ca să fie numele meu acolo, ci am ales pe David ca să fie peste poporul meu Israel. 17 Și David, tatăl meu, a avut pe inimă să zidească o casă numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 18 Și Domnul a zis lui David, tatăl meu: Fiindcă ai avut pe inimă să zidești o casă numelui meu, bine ai făcut că ai avut aceasta pe inimă. 19 Dar să nu zidești tu casa, ci fiul tău care va ieși din coapsele tale, el să zidească o casă numelui meu. 20 Și Domnul a împlinit cuvântul său, pe care l‐a vorbit și m‐am ridicat eu în locul lui David, tatăl meu, și șed pe scaunul de domnie al lui Israel, cum a făgăduit Domnul, și am zidit casa numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 21 Și am însemnat acolo un loc pentru chivotul în care este legământul Domnului, pe care l‐a făcut cu părinții noștri când i‐a scos din țara Egiptului.
Rugăciunea lui Solomon
22 Și Solomon a stătut înaintea altarului Domnului înaintea întregii obști a lui Israel și și‐a întins mâinile spre ceruri. 23 Și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu asemenea ție în ceruri sus și pe pământ jos, tu, care păzești legământul și îndurarea față de robii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor. 24 Tu care ai ținut față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus; tu ai vorbit cu gura ta și ai îndeplinit cu mâna ta, ca astăzi. 25 Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ține față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus, zicând: Nu‐ți va lipsi bărbat înaintea mea care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel; numai de vor lua aminte fiii tai la calea lor ca să umble înaintea mea cum ai umblat tu înaintea mea. 26 Și acum, Dumezeul lui Israel, te rog, să se adeverească cuvintele tale pe care le‐ai vorbit robului tău David, tatăl meu. 27 Dar oare cu adevărat va locui Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu te încap; cu cât mai puțin casa aceasta pe care am zidit‐o eu! 28 Totuși privește la rugăciunea robului tău și la cererea sa, Doamne Dumnezeul meu, ca să auzi strigarea și rugăciunea cu care se roagă robul tău înaintea ta astăzi. 29 Fie ochii tăi deschiși peste casa aceasta noaptea și ziua, peste lecul de care ai zis: Numele meu va fi acolo! ca să auzi rugăciunea cu care se roagă robul tău în locul acesta. 30 Și ascultă cererea robului tău și a poporului tău Israel cu care se vor ruga spre locul acesta și ascultă‐i din locul locuinței tale din ceruri și ascultă și iartă. 31 Dacă va păcătui vreun om împotriva aproapelui său și se va pune peste el un jurământ, și‐l va face să jure și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta: 32 atunci ascultă din ceruri, și lucrează și judecă pe robii tăi, osândind pe cel rău, ca să întorci calea lui peste capul lui și îndreptățind pe cel drept ca să‐i faci după dreptatea lui. 33 Când va fi bătut poporul tău înaintea vrăjmașului, pentru că au păcătuit împotriva ta, și se vor întoarce la tine și vor mărturisi numele tău și se vor ruga și‐ți vor face cererea lor în casa aceasta: 34 atunci auzi din ceruri și iartă păcatul poporului tău Israel și adu‐i din nou în țara, pe care ai dat‐o părinților lor. 35 Când se va închide cerul și nu va fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga spre locul acesta și vor mărturisi numele tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‐ai necăjit; 36 atunci auzi din ceruri și iartă păcatul robilor tăi și al poporului tău Israel, învățându‐i calea cea bună pe care trebuie să umble, și dă ploaie peste țara ta pe care ai dat‐o poporului tău de moștenire. 37 Dacă va fi foamete în țară, dacă va fi ciumă, dacă va fi arsură în grâu, pălitură, lăcuste, omizi; dacă‐i va împresura vrăjmașul lor în cetăți în țara porților lor, orice rană, orice boală va fi: 38 Orice rugăciune, orice cerere care va fi făcută de vreun om sau de tot poporul tău Israel când își vor recunoaște fiecare rana inimii sale și își vor întinde mâinile către casa aceasta, 39 atunci auzi din ceruri, din locul locuinței tale, și iartă, și lucrează, și dă fiecăruia după toate căile lui a căror inimă vei cunoaște (căci tu, numai tu, cunoști inimile tuturor copiilor oamenilor), 40 ca să se teamă de tine în toate zilele cât vor trăi pe fața pământului pe care l‐ai dat părinților noștri. 41 Și pe străinul care nu este din poporul tău Israel, dar vine dintr‐o țară depărtată pentru numele tău, 42 căci vor auzi de numele tău cel mare și de mâna ta cea tare și de brațul tău cel întins, și vor veni și se vor ruga spre casa aceasta, 43 auzi din ceruri, locul locuinței tale, și fă tot pentru ce strigă străinul către tine, ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău și să se teamă de tine, ca și poporul tău Israel, și să cunoască ei că numele tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit‐o eu. 44 Când poporul tău va ieși la război împotriva vrăjmașului său pe calea pe care îl vei trimite și se va ruga Domnului spre cetatea, pe care ai ales‐o tu și casa pe care ai zidit‐o numelui tău, 45 atunci auzi din ceruri rugăciunea și cererea lui și fă dreptate. 46 Când vor păcătui împotriva ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, și te vei mânia pe ei, și‐i vei da înaintea vrăjmașului, și îi vor duce prinși în țara vrăjmașului, departe sau aproape; 47 și dacă vor intra în inimile lor în țara unde au fost duși prinși și se vor întoarce și‐ți vor face cerere în țara acelora care i‐au dus prinși , zicând: Am păcătuit, am făcut nelegiuire, am lucrat cu răutate! 48 și se vor întoarce la tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, în țara vrăjmașilor lor care i‐au dus prinși, și se vor ruga ție către țara lor pe care ai dat‐o părinților lor, către cetatea pe care ai ales‐o și către casa pe care am zidit‐o numelui tău, 49 atunci auzi din ceruri, locul locuinței tale, rugăciunea lor și cererea lor, și fă‐le dreptate 50 și iartă pe poporul tău ce au păcătuit împotriva ta și toate călcările lor de lege, pe care le‐au săvârșit împotriva ta, și dă‐le să afle îndurare înaintea celor ce i‐au dus prinși, ca să se îndure de ei. 51 Căci ei sunt poporul tău și moștenirea ta, pe care l‐ai scos din Egipt din mijlocul cuptorului de fier. 52 Fie ochii tăi deschiși la cererea robului tău și la cererea poporului tău Israel ca să‐i auzi în toate strigările lor către tine. 53 Căci tu i‐ai deosebit dintre toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, după cum ai vorbit prin Moise, robul tău, când ai scos pe părinții noștri din Egipt, Doamne Dumnezeule. 54 Și a fost așa : când a sfârșit Solomon de rugat toată rugăciunea și cererea aceasta către Domnul, s‐a sculat dinaintea altarului Domnului unde era îngenunchiat pe genunchii săi cu mâinile întinse către cer, 55 și a stătut în picioare și a binecuvântat cu glas tare toată obștea lui Israel zicând: 56 Binecuvântat să fie Domnul care a dat odihnă poporului său Israel, după toate cele ce a vorbit; n‐a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune pe care le‐a vorbit prin Moise, robul său. 57 Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri! Să nu ne lase și să nu ne părăsească 58 ci să ne plece inimile spre el ca să umblăm în toate căile lui și să păzim toate poruncile lui și așezămintele lui și judecățile lui pe care le‐a poruncit părinților noștri! 59 Și aceste cuvinte ale mele cu care am făcut cererea mea înaintea Domnului, să fie ziua și noaptea aproape înaintea Domnului Dumnezeului nostru ca să facă dreptate robului său, și dreptate poporului său Israel, după lucrul fiecărei zile în ziua ei; 60 ca să cunoască toate popoarele pământului că Domnul , el este Dumnezeu și nu este altul, 61 și ca inima voastră să fie desăvârșită către Domnul Dumnezeul nostru ca să umblați în așeză nintele lui și să păziți poruncile lui, ca în ziua aceasta.
Sfințirea Templului
62 Și împăratul și tot Israelul cu el au jertfit jertfe înaintea Domnului. 63 Și Solomon a jertfit ca jertfă de pace pe care a jertfit‐o Domnului: douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Și împăratul și toți copiii lui Israel au sfințit casa Domnului. 64 În aceeaș zi împăratul a sfințit mijlocul curții care era în fața casei Domnului, căci acolo a adus arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, fiindcă altarul de aramă care era înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. 65 Și în vremea aceea Solomon și tot Israelul cu el, o obște mare, de la intrarea Hamatului până la râul Egiptului, au făcut sărbătoarea înaintea Domnului Dumnezeului nostru, șapte zile și șapte zile, patrusprezece zile. 66 În ziua a opta a dat drumul poporului. Și au binecuvântat pe împărat și s‐au dus la corturile lor, bucuroși și voioși pentru tot binele pe care‐l făcuse Domnul lui David, robul său și lui Israel, poporul său.