Chivotul la Chiriat-Iearim
1 Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit și au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab , pe deal, și au sfințit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului. 2 Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci, toată casa lui Israel a plâns după Domnul. 3 Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini și astarteele , îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui, și El vă va izbăvi din mâna filistenilor.” 4 Și copiii lui Israel au scos din mijlocul lor baalii și astarteele și au slujit numai Domnului. 5 Samuel a zis: „Strângeți pe tot Israelul la Mițpa, și eu mă voi ruga Domnului pentru voi.” 6 Și s-au strâns la Mițpa. Au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Mițpa.
Israel se căiește
7 Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Mițpa, și domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta, copiii lui Israel s-au temut de filisteni 8 și au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.” 9 Samuel a luat un miel sugar și l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, și Domnul l-a ascultat. 10 Pe când aducea Samuel arderea-de-tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor și i-a pus pe fugă. Au fost bătuți dinaintea lui Israel. 11 Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, au urmărit pe filisteni și i-au bătut până sub Bet-Car. 12 Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor) , zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.” 13 Astfel au fost smeriți filistenii și n-au mai venit pe ținutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieții lui Samuel. 14 Cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel s-au întors la Israel, de la Ecron până la Gat, cu ținutul lor; Israel le-a smuls din mâna filistenilor. Și a fost pace între Israel și amoriți.
Samuel judecător
15 Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieții lui. 16 El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului și Mițpei și judeca pe Israel în toate locurile acestea. 17 Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui, și acolo judeca pe Israel. Și a zidit acolo un altar Domnului.
Chivotul la Chiriat‐Iearim
1 Și oamenii din Chiriat‐Iearim au venit și au suit chivotul Domnului și l‐au adus în casa lui Abinadab pe deal și au sfințit pe Eleazar, fiul lui, ca să păzească chivotul Domnului. 2 Și a fost așa : din ziua în care a rămas chivotul în Chiriat‐Iearim, au fost zile multe, căci au fost douăzeci de ani. Și toată casa lui Israel s‐a bocit după Domnul. 3 Și Samuel a vorbit către toată casa lui Israel zicând: Dacă vă întoarceți la Domnul din toată inima voastră, scoateți dumnezeii străini și Astarteele din mijlocul vostru, și îndreptați‐vă inimile spre Domnul și numai lui slujiți‐i și vă va scăpa din mâna filistenilor. 4 Și copiii lui Israel au scos Baalii și Astarteele și au slujit numai Domnului. 5 Și Samuel a zis: Adunați tot Israelul la Mițpa și mă voi ruga Domnului pentru voi. 6 Și s‐au adunat la Mițpa și au scos apă și au vărsat‐o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea și au zis acolo: Am păcătuit împotriva Domnului! Și Samuel a judecat pe copiii lui Israel la Mițpa.
Israel se căiește
7 Și filistenii au auzit că copiii lui Israel se adunaseră la Mițpa și domnii filistenilor s‐au suit împotriva lui Israel. Și copiii lui Israel au auzit și s‐au temut de filisteni. 8 Și copiii lui Israel au zis lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne mântuiască din mâna filistenilor. 9 Și Samuel a luat un miel de lapte și l‐a adus întreg ardere de tot Domnului. Și Samuel a strigat către Domnul pentru Israel și Domnul i‐a răspuns. 10 Și pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii au înaintat să lupte împotriva lui Israel. Și Domnul a tunat în ziua aceea cu un tunet mare asupra filistenilor și i‐a pus în învălmășeală; și au fost bătuți înaintea lui Israel. 11 Și bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa și au urmărit pe filisteni și i‐au bătut până sub Bet‐Car. 12 Și Samuel a luat o piatră și a pus‐o între Mițpa și Șen și i‐a pus numele Eben‐Ezer și a zis: Domnul ne‐a ajutat până aici. 13 Și filistenii au fost supuși și n‐au mai venit în hotarul lui Israel; și mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel. 14 Și cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost înapoiate lui Israel, de la Ecron până la Gat; și Israel și‐a scăpat hotarul din mâna filistenilor. Și a fost pace între Israel și Amoriți.
Samuel judecător
15 Și Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieții sale. 16 Și mergea din an în an și făcea înconjurul la Betel, Ghilgal și Mițpa și judeca pe Israel în toate locurile acestea. 17 Și se întorcea la Rama, căci acolo era casa lui și acolo judeca pe Israel. Și a zidit acolo un altar Domnului.