Urare
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții, care sunt în toată Ahaia: 2 Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Mângâierile apostolului
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere. 6 Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi. 7 Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere. 8 În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. 9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care înviază morții. 10 El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. 11 Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.
Mărturia cugetului apostolului
12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sfințenie și curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. 13 Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți cunoaște, 14 cum ați și cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus. 15 În această încredințare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har. 16 Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. 17 În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip ușuratic? Sau hotărârile mele sunt niște hotărâri pe care le iau în felul lumii , ca să fie în mine „Da, da” și „Nu, nu”? 18 Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n-a fost și „Da”, și „Nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan și prin Timotei, n-a fost „Da” și „Nu”, ci în El nu este decât „Da”. 20 În adevăr , făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea și „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. 21 Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns este Dumnezeu. 22 El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
Pricina amânării venirii
23 Iau pe Dumnezeu martor față de sufletul meu că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruț. 24 Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.
Urare
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Timotei fratele, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: 2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos.
Mângâierile apostolului
3 Binecuvântat este Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 care ne mângâie în tot necazul nostru, ca prin mângâierea cu care suntem mângâiați noi înșine de Dumnezeu să putem mângâia pe cei ce sunt în orice necaz. 5 Pentru că după cum suferințele lui Hristos prisosesc asupra noastră, tot așa prisosește și mângâierea noastră prin Hristos. 6 Și fie că suntem în necaz, este pentru mângâierea și mântuirea voastră; fie că suntem mângâiați, este pentru mângâierea voastră, care lucrează în suferirea cu răbdarea a acelorași suferinți pe care le suferim și noi. 7 Și nădejdea noastră pentru voi este tare, știind că , după cum sunteți părtași ai suferințelor, astfel sunteți și ai mângâierii. 8 Căci nu voim să nu știți, fraților, de necazul nostru care ni s‐a făcut în Asia, că am fost îngreuiați foarte mult, peste puterea noastră, încât deznădăjduisem și de viață. 9 Dar chiar aveam în noi înșine hotărârea morții, ca să nu ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care scoală morții: 10 care ne‐a scăpat dintr‐o moarte așa de mare și ne scapă: în care nădăjduim că ne va mai scăpa încă, 11 ajutând și voi împreună cu cererea voastră pentru noi ca pentru darul de har făcut nouă prin multe fețe, să se aducă mulțumiri de mulți pentru noi.
Mărturia cugetului apostolului
12 Căci lăudarea noastră este aceasta: mărturia cugetului nostru că ne‐am purtat în lume și mai ales către voi în sfințenie și curățenie de la Dumnezeu, nu în înțelepciune firească, ci în harul lui Dumnezeu. 13 Căci nu vă scriem altele decât cele ce citiți sau și recunoașteți și am nădejde că veți recunoaște până la urmă, 14 după cum ne‐ați și recunoscut în parte, că noi suntem pricina voastră de laudă, după cum și voi sunteți a noastră în ziua Domnului nostru Isus. 15 Și în această deplină încredere voiam să vin mai întâi la voi ca să aveți un al doilea har, 16 și să trec pe la voi în Macedonia, și iarăși din Macedonia să vin la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. 17 Deci când am voit aceasta, nu cumva am lucrat cu ușurință? Sau oare ceea ce vreau, vreau potrivit cărnii ca să fie la mine Da da și Nu nu? 18 Dar Dumnezeu este credincios că cuvântul nostru către voi nu este Da și Nu. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit între voi prin noi, prin mine și Silvan și Timotei, n‐a fost Da și Nu, ci în el este Da. 20 Căci oricâte făgăduințe ale lui Dumnezeu ar fi, în el sunt Da; de aceea și prin el Aminul este spre slava lui Dumnezeu prin noi. 21 Iar cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne‐a uns este Dumnezeu, 22 care ne‐a și pecetluit și ne‐a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
Pricina amânării venirii
23 Eu însă chem pe Dumnezeu martor peste sufletul meu că pentru ca să vă cruț n‐am mai venit la Corint. 24 Nu că avem stăpânire peste credința voastră, ci suntem ajutători ai bucuriei voastre; căci voi stați în credință.