Plecarea lui Pavel la Roma
1 După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu. 2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic. 3 A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei. 4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6 Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea. 7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. 8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. 9 Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și „vremea postului”. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți 10 și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.” 11 Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. 13 Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14 Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. 15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui. 16 Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre. 17 După ce au ridicat-o, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt. 18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, 19 și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei. 20 Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. 21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă. 22 Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei. 23 Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte 24 și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ 25 De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov .” 27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. 28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. 29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă. 30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, 31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.” 32 Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă. 33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. 34 De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun păr din cap.” 35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. 36 Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat. 37 În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete . 38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. 39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință. 40 Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal. 41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42 Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ, 44 iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.
Plecarea lui Pavel la Roma
1 Și când s‐a hotărât ca noi să plecăm pe apă în Italia, au dat pe Pavel și pe alți închiși unui sutaș cu numele Iuliu din ceata Augusta. 2 Și suindu‐se într‐o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe apă la locurile de pe lângă Asia, am pornit pe apă fiind cu noi Aristarh Macedoneanul din Tesalonic. 3 Și în cealaltă zi am ajuns la Sidon. Și Iuliu s‐a purtat omenos cu Pavel și i‐a dat voie să se ducă la prietenii săi ca să capete îngrijire. 4 Și de acolo am pornit pe mare și am mers pe apă pe lângă Cipru pentru că vânturile erau protivnice. 5 Și după ce am trecut marea care este pe lângă Cilicia și Pamfilia, ne‐am pogorât la Mira în Licia. 6 Și acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, mergând în Italia și ne‐a suit în ea. 7 Și fiindcă multe zile mergeam încet și am ajuns cu anevoie lângă Cnid, deoarece nu ne lăsa vântul să ne apropiem, am mers pe lângă Creta spre Salmona. 8 Și mergând cu greutate pe lângă ea, am venit la un loc numit Limanuri Frumoase, de care era aproape cetatea Lasea. 9 Și trecând multă vreme și călătoria fiind acum primejdioasă, pentru că trecuse și postul acum, Pavel îi îndemna 10 și le zicea: Bărbați, văd că și călătoria are să fie cu mare vătămare și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru sufletele noastre. 11 Dar sutașul asculta mai mult de cârmaci și de stăpânul vasului, decât de cele zise de Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au dat sfat să plece pe apă de acolo, dacă ar putea ajunge și să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, privind în jos spre vântul de miazăzi‐apus și spre vântul de miazănoapte‐apus. 13 Și când a bătut încet vântul de miazăzi, părându‐li‐se că sunt stăpâni pe ținta lor, au ridicat ancora și mergeau aproape de țărm de‐a lungul Cretei. 14 Dar nu după multă vreme s‐a repezit din ea un vânt furtunos care se numește Eurachilon. 15 Și când a fost răpită corabia cu totul și nu putea să facă față vântului, ne‐am lăsat în voia lui, lăsându‐ne duși. 16 Și alergând pe lângă un ostrov mic numit Clauda, cu anevoie am fost în stare să prindem luntrea, 17 pe care ridicând‐o sus, întrebuințau mijloace de apărare încingând vasul pe dedesubt; și temându‐se să nu dea peste Sirta, au lăsat vetrilele jos și erau mânați astfel. 18 Și fiindcă ne nevoiam mult cu furtuna, a doua zi au început să arunce povara 19 și a treia zi au aruncat cu mâinile lor uneltele corăbiei. 20 Și fiindcă mai multe zile n‐au lucit peste noi nici soare, nici stele și nu mică furtună ne amenința acum, era luată orice nădejde că vom scăpa. 21 Și fiindcă au fost mult fără hrană, atunci Pavel a stat în mijlocul lor și a zis: Bărbați, trebuia să fi ascultat de mine și să nu fi plecat de la Creta, și să fi cruțat această vătămare și pagubă. 22 Și acum vă îndemn să fiți cu inimă bună; căci nicio pierdere de suflet nu va fi dintre voi, afară de a corăbiei. 23 Pentru că în noaptea aceasta a stat lângă mine un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia îi slujesc, 24 zicând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată Dumnezeu ți‐a dăruit pe toți cei ce călătoresc pe mare cu tine. 25 De aceea, bărbați, fiți cu inimă bună; căci eu cred pe Dumnezeu, că va fi așa după cum mi s‐a vorbit. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov oarecare. 27 Și când a fost a patrusprezecea noapte, pe când eram mânați încoace și încolo în marea Adriatică, pe la miezul nopții marinarii bănuiau că se apropie de o țară oarecare. 28 Și au lăsat măsura în jos și au găsit douăzeci de stânjeni; și depărtându‐se puțin și lăsând iar măsura în jos, au găsit cincisprezece stânjeni. 29 Și temându‐se ca nu cumva să dăm peste locuri stâncoase, au aruncat patru ancore din partea dinapoi a corăbiei și doreau să se facă ziuă. 30 Și fiindcă marinarii căutau să fugă din corabie și lăsaseră luntrea jos în mare sub cuvânt că ar avea să întindă ancore de la pisc, 31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi scăpați. 32 Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat‐o să cadă. 33 Și până să se facă ziuă, Pavel îndemna pe toți să ia ceva de mâncare zicând: Astăzi este a patrusprezecea zi de când așteptați și stați întruna nemâncați neluând nimic. 34 De aceea vă îndemn să luați ceva de mâncare; căci aceasta este spre scăparea voastră; pentru că un păr nu va pieri din capul niciunuia dintre voi. 35 Și după ce a zis acestea și a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor și a frânt‐o și a început să mănânce. 36 Atunci toți au fost cu inima bună și au luat și ei de mâncare. 37 Și în corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete . 38 Și după ce s‐au săturat de mâncare, ușurau corabia aruncând afară grâul în mare. 39 Și când s‐a făcut ziuă, nu cunoșteau bine pământul dar zăreau un sân de mare având un țărm, către care s‐au sfătuit, dacă ar putea, să mâne corabia. 40 Și desfăcând ancorele, le‐au lăsat în mare, lăsând totodată în jos legăturile cârmelor și întinzând vetrila din frunte în adierea vântului, țineau spre țărm. 41 Dar dând peste un loc între două mări, au înțepenit vasul și piscul s‐a înfipt și sta neclintit iar partea dinapoia vasului se sfărâma de tăria valurilor . 42 Și sfatul ostașilor a fost ca să omoare pe cei legați, ca nu cumva vreunul să iasă afară în înot și să scape prin fugă. 43 Dar sutașul voind să scape pe Pavel, i‐a împiedicat de la planul lor și a poruncit ca cei ce pot să înoate să se arunce afară cei dintâi și să iasă la pământ 44 și ceilalți care pe scânduri, care pe ceva de ale corăbiei. Și astfel s‐a făcut că toți au fost scăpați la pământ.