Petru și Ioan la Sinedriu
1 Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, 2 foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți. 3 Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. 4 Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii. 5 A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii și cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, 6 cu marele preot Ana , Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți. 7 Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel! 9 Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat, 10 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. 11 El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’. 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” 13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând, și au priceput că fuseseră cu Isus. 14 Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. 15 Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei 16 și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. 17 Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” 18 Și după ce i-au chemat , le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. 19 Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, 20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” 21 I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
Petru și Ioan la ai lor
23 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! 25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ‘Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte? 26 Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.’ 27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt , Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel, 28 ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău. 29 Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30 și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” 31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unirea și dragostea credincioșilor
32 Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. 33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. 34 Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute 35 și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, 37 a vândut un ogor pe care-l avea , a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.
Petru și Ioan la sinedriu
1 Și pe când vorbeau ei către popor, li s‐au înfățișat preoții și căpitanul Templului și saducheii, 2 foarte îngrijorați pentru că ei învață poporul și vestesc în Isus învierea dintre cei morți. 3 Și au pus mâinile pe ei și i‐au pus sub pază până a doua zi; căci era seară acum. 4 Dar mulți dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut, și numărul bărbaților s‐a făcut ca la cinci mii. 5 Și a fost așa : a doua zi mai marii lor și bătrânii și cărturarii au fost adunați în Ierusalim 6 și Ana , marele preot, și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul mai marilor preoților. 7 Și după ce i‐au pus în mijloc, au întrebat: Prin ce putere sau prin al cui nume ați făcut voi aceasta? 8 Atunci Petru fiind plin de Duhul Sfânt a zis către ei: Mai mari ai poporului și bătrâni, 9 dacă astăzi suntem cercetați pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta a fost scăpat, 10 să vă fie cunoscut vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi l‐ați răstignit, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, în el stă acest om de față sănătos înaintea voastră. 11 El este piatra care n‐a fost luată în seamă de voi, ziditorilor, care a fost făcută cap de unghi. 12 Și nu este mântuire în nimeni altul: căci nici nu este sub cer alt nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți. 13 Și când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan și au înțeles că sunt oameni fără carte și de rând, se mirau și au cunoscut că fuseseră cu Isus. 14 Și privind pe omul cel tămăduit stând cu ei, n‐aveau nimic de zis împotrivă. 15 Și după ce au poruncit ca ei să iasă afară din sinedriu, s‐au sfătuit împreună între ei, 16 zicând: Ce să facem acestor oameni? Căci este știut că s‐a făcut un semn prin ei vădit tuturor locuitorilor din Ierusalim și nu‐l putem tăgădui. 17 Dar ca să nu se răspândească mai departe în popor, să‐i amenințăm ca să nu mai vorbească în numele acesta la niciunul dintre oameni. 18 Și i‐au chemat și le‐au poruncit ca să nu mai vorbească nicidecum, nici să nu‐i mai învețe în numele lui Isus. 19 Dar Petru și Ioan răspunzând, au zis către ei: Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. 20 Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și auzit. 21 Iar ei după ce i‐au mai amenințat, le‐au dat drumul, neaflând nimic cum să‐i pedepsească, din pricina poporului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. 22 Căci omul asupra căruia se făcuse acest semn al tămăduirii avea mai mult de patruzeci de ani.
Petru și Ioan la ai lor
23 Și fiind lăsați să se ducă, au venit la ai lor și au făcut cunoscut tot ce ziseseră către ei mai marii preoților și bătrânii. 24 Iar ei când au auzit, au ridicat într‐un gând glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, tu care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele, 25 care prin Duhul Sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: Pentru ce s‐au dezlănțuit Neamurile și popoarele au cugetat cele deșerte? 26 Împărații pământului s‐au înșiruit și stăpânitorii s‐au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului său. 27 Căci cu adevărat împotriva Slujitorului tău sfânt Isus, pe care l‐ai uns, s‐au adunat în această cetate și Irod și Ponțiu Pilat și Neamurile și popoarele lui Israel, 28 spre a face tot ce mâna ta și sfatul tău au rânduit mai dinainte ca să fie. 29 Și acum, Doamne, privește spre amenințările lor și dă robilor tăi să vorbească cuvântul tău cu toată îndrăzneala 30 întinzându‐ți tu mâna spre tămăduire și spre a se face semne și minuni prin numele sfântului tău Slujitor Isus. 31 Și după ce s‐au rugat, s‐a cutremurat locul unde erau adunați și s‐au umplut toți de Duhul Sfânt și vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unirea și dragostea credincioșilor
32 Iar inima și sufletul mulțimii credincioșilor erau una și niciunul nu zicea că ceva din averea sa este al său, ci toate le erau de obște. 33 Și apostolii își dădeau cu multă putere mărturia pentru învierea Domnului Isus și har mare era peste ei toți. 34 Căci nici nu era vreunul care ducea lipsă între ei; căci cei ce stăpâneau locuri sau case le vindeau și aduceau prețurile celor vândute 35 și le puneau la picioarele apostolilor și ; se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință. 36 Și Iosif, care a fost numit și Barnaba de apostoli, adică tălmăcit: Fiul mângâierii, un levit de neam din Cipru, 37 având un ogor l‐a vândut și a adus suma de bani și a pus‐o la picioarele apostolilor.