1 Domnul Dumnezeu mi-a trimis următoarea vedenie. Iată, era un coș cu poame coapte. 2 El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coș cu poame coapte.” Și Domnul mi-a zis: „A venit sfârșitul poporului Meu Israel; nu-l mai pot ierta ! 3 În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete”, zice Domnul Dumnezeu. „Pretutindeni vor arunca în tăcere o mulțime de trupuri moarte.” 4 Ascultați lucrul acesta, voi, care mâncați pe cel lipsit și prăpădiți pe cei nenorociți din țară! 5 Voi, care ziceți: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, și Sabatul , ca să deschidem grânarele, să micșorăm efa și să mărim siclul și să strâmbăm cumpăna ca să înșelăm? 6 Apoi, vom cumpăra pe cei nevoiași pe argint și pe sărac, pe o pereche de încălțăminte și vom vinde codina în loc de grâu.” 7 Domnul a jurat pe slava lui Iacov: „Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor! 8 Nu se va cutremura țara din pricina acestor mișelii și nu se vor jeli toți locuitorii ei? Nu se va umfla toată țara ca râul, ridicându-se și coborându-se iarăși ca râul Egiptului? 9 În ziua aceea”, zice Domnul Dumnezeu, „voi face să asfințească soarele la amiază și voi întuneca pământul ziua-n amiaza mare. 10 Vă voi preface sărbătorile în jale și toate cântările, în bociri pentru morți; voi acoperi toate coapsele cu saci și voi face toate capetele pleșuve; voi arunca țara într-o jale ca pentru un singur fiu și sfârșitul ei va fi ca o zi amară. 11 Iată, vin zile”, zice Domnul Dumnezeu, „când voi trimite foamete în țară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. 12 Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi. 13 În ziua aceea, se vor topi de sete fetele frumoase și flăcăii. 14 Ei, care jură acum pe păcatul Samariei și zic: ‘Pe Dumnezeul tău cel viu, Dane!’ și ‘Pe drumul Beer-Șebei!’ vor cădea și nu se vor mai scula.”
Foamea după cuvântul Domnului
1 Așa mi‐a arătat Domnul Dumnezeu: și iată, un coș cu roade de vară. 2 Și a zis: Ce vezi tu, Amos? Și am zis: Un coș cu roade de vară. Atunci Domnul mi‐a zis: A venit sfârșitul asupra poporului meu Israel. Nu voi mai trece pe lângă ei. 3 Și cântările templului vor fi urlete în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu. Vor fi multe trupuri moarte, le vor arunca în fiecare loc în tăcere. 4 Ascultați aceasta, voi cei ce înghițiți pe cei nevoiași și stârpiți pe cei săraci ai țării, 5 zicând: Când va trece luna nouă ca să vindem bucate? Și sabatul ca să deschidem grânarele? Micșorând efa și mărind siclul și strâmbând cumpenele pentru înșelăciune: 6 ca să cumpărăm cu argint pe cei săraci și pe cei nevoiași pentru o pereche de încălțăminte și să vindem codina de grâu. 7 Domnul s‐a jurat pe slava lui Iacov: De voi uita vreuna din faptele lor în veac! 8 Oare să nu se cutremure țara de aceasta și să nu se jelească oricine care locuiește în ea? Da, se va umfla în totul ca Râul; și se va tulbura și se va cufunda iarăși ca Râul Egiptului. 9 Și va fi așa : În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face ca soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în ziua mare. 10 Și voi preface sărbătorile voastre în jelire și toate cântările voastre în bocire și voi pune sac pe toate coapsele și pleșuvie pe orice cap; și o voi face ca jelirea pentru un singur fiu și sfârșitul său ca o zi de amărăciune. 11 Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară; nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzirea cuvintelor Domnului. 12 Și vor merge de la mare până la mare și de la miazănoapte până la răsărit; vor cutreiera încoace și încolo ca să caute cuvântul Domnului și nu‐l vor afla. 13 În ziua aceea fecioarele cele frumoase și tinerii se vor topi de sete. 14 Cei ce jură pe păcatul Samariei și zic: Viu este dumnezeul tău, Dane! și: Vie este calea Beer‐Șebei! chiar ei vor cădea și nu se vor mai scula.