Cei primiți în adunare
1 Cel scopit, sau famenul, să nu intre în adunarea Domnului. 2 Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului. 3 Amonitul și moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie, 4 pentru că nu v-au ieșit înainte cu pâine și apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt, și pentru că au adus, pe preț de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor, din Mesopotamia, ca să te blesteme. 5 Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam și Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu ești iubit de Domnul Dumnezeul tău. 6 nu-ți pese nici de propășirea lor, nici de bunăstarea lor toată viața ta, pe vecie. 7 Să nu urăști pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăști pe egiptean, căci ai fost străin în țara lui: 8 fiii care li se vor naște, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.
Curăția în tabără
9 Când vei ieși cu oastea împotriva vrăjmașilor tăi, ferește-te de orice lucru rău. 10 Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat în urma vreunei întâmplări din timpul nopții, să iasă din tabără și să nu intre în tabără; 11 spre seară să se scalde în apă și, după asfințitul soarelui, va putea să se întoarcă în tabără. 12 Să ai un loc afară din tabără și acolo să ieși afară. 13 Între uneltele tale să ai o lopată cu care să sapi și să-ți acoperi murdăriile ieșite din tine, când vei ieși afară. 14 Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească și să-ți dea în mână pe vrăjmașii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat și să nu Se abată de la tine.
Robii fugiți. Darurile din curvie
15 Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit. 16 Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetățile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asuprești . 17 Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel și să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel. 18 Să n-aduci în casa Domnului Dumnezeului tău câștigul unei curve, nici prețul unui câine, ca împlinire a unei juruințe oarecare, căci și unul, și altul sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Împrumuturile cu dobândă
19 Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. 20 De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în țara pe care o vei lua în stăpânire.
Juruințele. Strugurii și spicele
21 Dacă faci o juruință Domnului Dumnezeului tău, să nu pregeți s-o împlinești, căci Domnul Dumnezeul tău îți va cere socoteală, și te vei face vinovat de un păcat. 22 Dacă te ferești să faci o juruință, nu faci un păcat. 23 Dar să păzești și să împlinești ce-ți va ieși de pe buze, și anume juruințele pe care le vei face de bunăvoie Domnului Dumnezeului tău și pe care le vei rosti cu gura ta. 24 Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura, dar în vas să nu iei. 25 Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău să n-o pui.
Primirea și neprimirea în obștea Domnului
1 Cel ce are boașele frânte sau are mădularul tăiat să nu intre în obștea Domnului. 2 Cel născut din curvie să nu intre în obștea Domnului și nici al zecelea neam al lui să nu intre în obștea Domnului. 3 Un amonit sau moabit să nu intre în obștea Domnului și nici al zecelea neam al lor să nu intre în obștea Domnului în veci. 4 Pentru că nu v‐au întâmpinat cu pâine și cu apă în cale când ați ieșit din Egipt și pentru că au tocmit împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia ca să te blesteme. 5 Dar Domnul Dumnezeul tău n‐a voit să asculte de Balaam și Domnul Dumnezeul tău a prefăcut blestemul în binecuvântare, fiindcă Domnul Dumnezeul tău te‐a iubit. 6 Să nu cauți pacea lor, nici binele lor în toate zilele tale în veci. 7 Să nu urăști pe edomit , căci este fratele tău; să nu urăști pe egiptean, căci ai fost străin de loc în țara sa. 8 Copiii care li se vor naște într‐al treilea neam să intre în obștea Domnului. 9 Când vei ieși în tabără împotriva vrăjmașilor tăi, atunci să te ferești de orice lucru rău. 10 Dacă va fi cu tine cineva care nu va fi curat din ceva ce i s‐a întâmplat noaptea, să iasă afară din tabără; să nu intre în tabără. 11 Și va fi așa : spre seară să se scalde în apă și la apusul soarelui să intre în tabără. 12 Și să ai un loc afară din tabără și acolo să ieși afară. 13 Și să ai o lopată între uneltele tale. Și va fi așa : când te pui afară, să sapi cu ea și să te întorci și să acoperi ce a ieșit din tine. 14 Căci Domnul Dumnezeul tău umblă în mijlocul taberei tale ca să te izbăvească și să supună pe vrăjmașii tăi înaintea ta; și tabăra ta să fie sfântă ca el să nu vadă la tine goliciunea vreunui lucru și să nu se întoarcă de la tine.
Robii fugiți. Darurile din curvie
15 Să nu dai înapoi domnului său pe robul care a scăpat de la domnul său la tine. 16 Să locuiască cu tine în mijlocul tău în locul pe care și‐l va alege într‐una din porțile tale unde i se va părea lui bine; să nu‐l asuprești. 17 Să nu fie nicio curvă dintre fetele lui Israel, nici sodomit dintre fiii lui Israel. 18 Să n‐aduci simbria curvei sau prețul unui câine în casa Domnului Dumnezeului tău pentru vreo juruință, căci amândouă acestea sunt o urâciune Domnului Dumnezeului tău.
Imprumuturile cu dobândă
19 Să nu iei camătă de la fratele tău, camătă pentru bani, camătă pentru bucate, camătă pentru orice lucru care se dă cu camătă. 20 Să iei camătă de la străin, dar de la fratele tău să nu iei camătă , ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în orice vei pune mâna în țara în care intri ca s‐o stăpânești.
Juruințele
21 Dacă juruiești o juruință Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii s‐o împlinești, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine și va fi păcat în tine. 22 Dar dacă te vei feri să juruești, nu va fi păcat în tine. 23 Darul de bunăvoie pe care l‐ai făgăduit cu gura, ce ți‐a ieșit de pe buze să ții și să faci după cum ai juruit Domnului Dumnezeului tău. 24 Când vei intra în via aproapelui tău, poți să mănânci struguri să te saturi după dorința ta, dar să nu pui în vasul tău. 25 Când vei intra în holda aproapelui tău , poți să smulgi spice cu mâna, dar să nu clatini secera în holda aproapelui tău.