Îndemn
1 Acum, Israele, ascultă legile și poruncile pe care vă învăț să le păziți. Împliniți-le, pentru ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri. 2 n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu. 3 Ați văzut cu ochii voștri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor : Domnul Dumnezeul tău a nimicit din mijlocul tău pe toți aceia care se duseseră după Baal-Peor. 4 Iar voi, care v-ați alipit de Domnul Dumnezeul vostru, sunteți toți vii astăzi. 5 Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. 6 Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!’ 7 Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? 8 Și care este neamul acela așa de mare încât să aibă legi și porunci așa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? 9 Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. 10 Adu-ți aminte de ziua când te-ai înfățișat înaintea Domnului Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: ‘Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să învețe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ și să învețe și pe copiii lor să le păzească.’ 11 Voi v-ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele era aprins și flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori și negură deasă. 12 Și Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi ați auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-ați văzut niciun chip, ci ați auzit doar un glas. 13 El Și-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziți, Cele Zece Porunci, și le-a scris pe două table de piatră. 14 În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăț legi și porunci, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. 15 Fiindcă n-ați văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre, 16 ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți un chip cioplit sau o înfățișare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, 17 sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, 18 sau chipul vreunui dobitoc care se târăște pe pământ, sau chipul vreunui pește care trăiește în apele de dedesubtul pământului. 19 Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești, căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg. 20 Dar pe voi, Domnul v-a luat și v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca să-I fiți un popor pus deoparte, cum sunteți azi. 21 Și Domnul S-a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu nu voi trece Iordanul și nu voi intra în țara aceea bună pe care ți-o dă ca moștenire Domnul Dumnezeul tău. 22 Eu voi muri deci în țara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul, dar voi îl veți trece și veți stăpâni țara aceea bună. 23 Vegheați asupra voastră, ca să nu dați uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru și să nu faceți vreun chip cioplit, nici vreo înfățișare oarecare, pe care te-a oprit Domnul Dumnezeul tău s-o faci. 24 Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
Pedeapsa pentru închinarea la idoli
25 Când vei avea copii și copii din copiii tăi și vei fi de multă vreme în țară, dacă vă veți strica, dacă vă veți face chipuri cioplite, înfățișări ale vreunui lucru, dacă veți face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniați, 26 iau astăzi martori împotriva voastră cerul și pământul că veți pieri de o moarte repede din țara pe care o veți lua în stăpânire dincolo de Iordan și nu veți avea zile multe în ea, căci veți fi nimiciți de tot. 27 Domnul vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul. 28 Și acolo veți sluji unor dumnezei care sunt o lucrare făcută de mâini omenești, de lemn și de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă. 29 Și, dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău. 30 Și după ce ți se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta glasul Lui, 31 căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinții tăi.
Dumnezeul lui Israel mai presus de orice
32 Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ, și cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare așa de mare și s-a auzit vreodată așa ceva? 33 A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, și să fi rămas viu? 34 A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări , semne , minuni și lupte, cu mână tare și braț întins, și cu minuni înfricoșate, cum a făcut cu voi Domnul Dumnezeul vostru, în Egipt și sub ochii voștri? 35 Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El. 36 Din cer , te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe; și, pe pământ, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare și ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. 37 El a iubit pe părinții tăi și de aceea a ales sămânța lor după ei; El Însuși te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare. 38 El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți-o dea în stăpânire, cum vezi azi. 39 Să știi dar în ziua aceasta și pune-ți în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer și jos pe pământ, și că nu este alt Dumnezeu afară de El. 40 Păzește dar legile și poruncile Lui, pe care ți le dau azi, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine, și să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău pe vecie.”
Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului
41 Atunci, Moise a ales trei cetăți dincoace de Iordan, la răsărit, 42 pentru ca să slujească de scăpare ucigașului care ar fi omorât fără voie pe aproapele lui, fără să-i fi fost vrăjmaș mai dinainte, și să-și poată scăpa astfel viața, fugind într-una din aceste cetăți. 43 Aceste cetăți erau: Bețer , în pustie, în câmpie, la rubeniți; Ramot, în Galaad, la gadiți, și Golan, în Basan, la manasiți.
Cele Zece Porunci
44 Aceasta este legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel. 45 Iată învățăturile, legile și poruncile pe care le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieșirea lor din Egipt. 46 Aceasta era dincoace de Iordan, în vale , față în față cu Bet-Peor, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon și care a fost bătut de Moise și copiii lui Israel după ieșirea lor din Egipt. 47 Ei au pus mâna pe țara lui și pe țara lui Og, împăratul Basanului. Acești doi împărați ai amoriților erau dincoace de Iordan, la răsărit. 48 Ținutul lor se întindea de la Aroer , care este pe malurile pârâului Arnon, până la muntele Sionului, care este Hermonul, 49 și cuprindea toată câmpia de dincoace de Iordan, la răsărit, până la marea câmpiei, sub poalele muntelui Pisga.
Îndemn să asculte de lege
1 Și acum, Israele, ascultă de așezămintele și de judecățile pe care vă învăț, să le faceți ca să trăiți și să intrați și să stăpâniți țara pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri. 2 nu adăugați la cuvântul pe care vi‐l poruncesc eu și să nu scădeți din el, ca să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc. 3 Ochii voștri au văzut ce a făcut Domnul din pricina lui Baal‐Peor ; Domnul Dumnezeul tău a pierdut din mijlocul tău pe toți bărbații care au urmat pe Baal‐Peor. 4 Dar voi care v‐ați lipit de Domnul Dumnezeul vostru sunteți toți vii astăzi. 5 Iată, v‐am învățat așezăminte și judecăți, cum mi‐a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca așa să faceți în mijlocul țării în care intrați ca s‐o stăpâniți! 6 Deci, păziți‐le și faceți‐le, căci aceasta va fi înțelepciunea voastră și priceperea voastră înaintea ochilor popoarelor, care vor auzi toate aceste așezăminte și vor zice: Cu adevărat acest neam mare este un popor înțelept și înțelegător! 7 Căci ce neam mare are pe dumnezeu aproape de el cum este Domnul Dumnezeul nostru ori în ce îl chemăm? 8 Și ce neam mare are așezăminte și judecăți drepte ca toată această lege pe care o pun astăzi înaintea voastră? 9 Numai păzește‐te și ferește‐ți sufletul bine , să nu uiți lucrurile pe care ți le‐au văzut ochii și să nu‐ți iasă din inimă în toate zilele vieții tale, ci să le faci cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi. 10 În ziua când ai stat înaintea Domnului Dumnezeului tău în Horeb, când Domnul mi‐a zis: Adună‐mi poporul ca să‐l fac să audă cuvintele mele ca să le învețe, și să se teamă de mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ și să facă pe copiii lor să le învețe. 11 Și v‐ați apropiat și ați stătut sub poalele muntelui și muntele ardea cu foc până în inima cerurilor cu întuneric, nori și negură. 12 Și Domnul v‐a vorbit din mijlocul focului: ați auzit glasul cuvintelor, dar n‐ați văzut nicio înfățișare, ați auzit numai un glas. 13 Și v‐a vestit legământul său pe care v‐a poruncit să‐l faceți, cele zece cuvinte, și le‐a scris pe două table de piatră. 14 Și Domnul mi‐a poruncit în vremea aceea să vă învăț așezăminte și judecăți ca să le faceți în țara în care treceți ca s‐o stăpâniți. 15 Și feriți‐vă foarte mult sufletele, căci n‐ați văzut nicio înfățișare în ziua când v‐a vorbit Domnul în Horeb din mijlocul focului, 16 ca să nu vă stricați și să vă faceți vreun chip cioplit, vreo înfățișare a vreunui chip , asemănare de bărbat sau femeie, 17 asemănare a vreunui dobitoc de pe pământ, asemănare de vreo pasăre înaripată care zboară în ceruri, 18 asemănare de vreo târâtoare de pe pământ, asemănare de orice pește care este în ape sub pământ; 19 și ca nu cumva să‐ți ridici ochii spre ceruri și să vezi soarele și luna și stelele, toată oștirea cerurilor, și să fii amăgit și să te pleci înaintea lor și să le slujești lor, pe care Domnul Dumnezeul tău le‐a împărțit tuturor popoarelor de sub toate cerurile. 20 Dar pe voi Domnul v‐a luat și v‐a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să‐i fiți un popor moștenitor ca astăzi. 21 Și Domnul s‐a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu să nu trec Iordanul și să nu intru în țara aceea bună, pe care Domnul Dumnezeul tău ți‐o dă de moștenire. 22 Căci eu am să mor în țara aceasta, nu voi trece dincolo de Iordan, dar voi veți trece dincolo și veți stăpâni această țară bună. 23 Feriți‐vă să nu uitați legământul Domnului Dumnezeului vostru pe care l‐a făcut cu voi și să nu vă faceți chip cioplit, nici înfățișare a ceva ce ți‐a oprit Domnul Dumnezeul tău. 24 Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. 25 Când vei naște fii și fii de fii și veți rămânea mult în țară și vă veți strica, și vă veți face chip cioplit, înfățișare a ceva și veți face rău în ochii Domnului Dumnezeului tău, ca să‐l mânii, 26 iau astăzi cerurile și pământul mărturie împotriva voastră că vă veți pierde în curând cu desăvârșire din țara în care treceți Iordanul ca s‐o stăpâniți: nu vă veți lungi zilele în ea, ci veți fi prăpădiți de tot. 27 Și Domnul vă va împrăștia între popoare și veți rămânea oameni de numărat între neamurile la care vă va duce Domnul. 28 Și acolo veți sluji unor dumnezei, lucru de mâini omenești, lemn și piatră , care nu văd, nici n‐aud, nici nu mănâncă, nici nu miroase. 29 Și de acolo veți căuta pe Domnul Dumnezeul tău, și‐l vei afla dacă‐l vei căuta cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. 30 În strâmtorarea ta și când te vor ajunge toate lucrurile acestea la sfârșitul zilelor, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta glasul lui. 31 Căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu milos, nu te va lăsa, nici nu te va pierde de tot și nu va uita legământul părinților tăi pe care l‐a jurat lor. 32 Căci întreabă acum zilele care au trecut, care au fost înainte de tine din ziua în care a făcut Dumnezeu pe om pe pământ și de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a cerurilor, dacă a mai fost ca acest lucru mare și dacă s‐a mai auzit ca el? 33 Oare a auzit vreun popor glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum ai auzit tu, și totuși trăiești? 34 Sau a încercat Dumnezeu să vină să‐și ia un neam din mijlocul unui neam, prin încercări , prin semne și prin minuni și prin război și cu mână tare și cu braț întins și cu înfricoșări mari, ca toate cele ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru pentru voi în Egipt înaintea ochilor tăi? 35 Ție ți s‐a arătat ca să cunoști că Domnul este Dumnezeu și nu este altul afară de el. 36 Din ceruri te‐a făcut să auzi glasul său, ca să te învețe, și pe pământ ți‐a arătat focul său cel mare și ai auzit cuvintele lui din mijlocul focului. 37 Și fiindcă a iubit pe părinții tăi și a ales sămânța lor după ei te‐a scos din Egipt prin fața lui, cu puterea lui cea mare, 38 ca să alunge dinaintea ta neamuri mai mari și mai tari decât tine, ca să te ducă pe tine înăuntru, să‐ți dea țara lor de moștenire, ca astăzi. 39 Cunoaște dar astăzi și pune la inimă, că Domnul este Dumnezeu în ceruri sus și pe pământ jos: nu este altul. 40 Și păzește așezămintele lui și poruncile lui pe care ți le poruncesc astăzi, ca să‐ți fie bine ție și fiilor tăi și a ales sămânța lor după ei, în pământul pe care ți‐l dă Domnul Dumnezeul tău pentru toate zilele.
Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului
41 Atunci Moise a despărțit trei cetăți dincoace de Iordan spre soare‐răsare, 42 ca să fugă acolo ucigașul care ar omorî pe aproapele său fără voie și nu l‐a urât mai înainte, ca să fugă într‐una din aceste cetăți și să trăiască: 43 Bețerul în pustie, în ținutul podișului, pentru rubeniți și Ramotul în Galaad pentru gadiți și Golanul în Basan pentru manasiți. 44 Și aceasta este legea pe care a pus‐o Moise înaintea copiilor lui Israel. 45 Acestea sunt mărturiile și așezămintele și judecățile pe care le‐a vorbit Moise copiilor lui Israel, când au ieșit din Egipt, 46 dincoace de Iordan în vale , în dreptul Bet‐Peorului, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia în Hesbon pe care l‐au bătut Moise și copiii lui Israel când au ieșit din Egipt 47 și au stăpânit țara lui și țara lui Og, împăratul Basanului, doi împărați ai amoriților, care erau dincoace de Iordan, spre soare‐răsare, 48 de la Aroer care este pe malul râului Arnon, până la muntele Sion, adică Hermon, 49 și toată câmpia de dincoace de Iordan, spre soare‐răsare și până la marea câmpie sub poalele muntelui Pisga.