1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și gustă fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune. 2 Am zis râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?” 3 Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înțelepciune, și să stăruiesc astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieții lor. 4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5 mi-am făcut grădini și livezi de pomi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6 Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7 Am cumpărat robi și roabe și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi mai mult decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. 9 Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea. 10 Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. 12 Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie . – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – 13 Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14 Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. 15 Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” 16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! 17 Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21 Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22 Căci , drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? 23 Toate zilele lui sunt pline de durere , și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. 24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? 26 Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
Chiar vesela plăcere a muncii e deșartă
1 Am zis în inima mea: Vino, acum, te voi încerca cu bucurie; deci, vezi binele! Și iată și aceasta este deșertăciune. 2 Am zis râsului: Nebunie! Și bucuriei: Ce folosești? 3 Am cercetat în inima mea să‐mi desmierd carnea cu vin, în timp ce să‐mi dedau inima la înțelepciune, și să apuc nebunia, până voi vedea ce este bun pentru copiii oamenilor ca să facă sub ceruri în numărul zilelor vieții lor. 4 Mi‐am făcut lucruri mari: mi‐am zidit case; mi‐am sădit vii. 5 Mi‐am făcut grădini și parcuri; și mi‐am sădit pomi în ele din tot felul de roade. 6 Mi‐am făcut iazuri de apă să ud cu ele pădurea care răsare cu pomi. 7 Am cumpărat robi și roabe și am avut robi născuți în casa mea; am avut și mari averi de cirezi și turme, mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi‐am adunat și arginți, aur și comoară de împărați și de ținuturi; mi‐am ținut cântăreți și cântărețe și desfătările copiilor oamenilor: o nevastă, și țiitoare. 9 Și am fost mare și mai mare decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; și înțelepciunea mea a rămas cu mine. 10 Și orice mi‐au dorit ochii n‐am oprit de la ei; nu mi‐am oprit inima de la nicio bucurie; căci inima mea s‐a bucurat din toată truda mea și aceasta a fost partea mea din toată truda mea. 11 Și am privit la toate lucrurile pe care le‐au lucrat mâinile mele și la truda cu care m‐am trudit ca să le fac; și iată totul era deșertăciune și vânare de vânt și nu este niciun folos sub soare. 12 Și m‐am întors să privesc înțelepciunea și nebunia și prostia ; căci ce va face omul care vine după împărat? Ceea ce s‐a făcut demult! 13 Și am văzut că înțelepciunea cu atât întrece nebunia pe cât întrece lumina întunericul. 14 Înțeleptul își are ochii în cap dar nebunul umblă în întuneric; dar iarăși am cunoscut tot eu că aceeași întâmplare se întâmplă la toți. 15 Și am zis în inima mea: Cum se întâmplă nebunului așa mi se va întâmpla și mie: atunci pentru ce am fost eu deci mai înțelept? Atunci am zis în inima mea: Și aceasta este deșertăciune. 16 Căci nu este aducere aminte în veac de cel înțelept cum nu este de cel nebun; căci totul se va uita de mult în zilele care vor veni. Și cum moare înțeleptul întocmai ca și cel nebun! 17 Și am urât viața; căci fapta care se face sub soare m‐a dezgustat; căci totul este deșertăciune și vânare de vânt. 18 Și am urât toată truda mea cu care m‐am trudit sub soare, fiindcă trebuie s‐o las omului care va fi după mine. 19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Totuși el va stăpâni peste toată truda mea cu care m‐am trudit și cu care am fost înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. 20 Și am mers până acolo că mi‐am făcut inima să deznădăjduiască de toată truda mea cu care m‐am trudit sub soare. 21 Căci este un om a cărui trudă a fost cu înțelepciune și cu cunoștință și cu iscusință: totuși o lasă unui om care nu s‐a trudit în ea ca partea lui. Și aceasta este deșertăciune și mare rău. 22 Căci ce are omul din toată truda sa și din năzuința inimii sale cu care s‐a trudit sub soare? 23 Căci toate zilele lui sunt dureri și osteneala lui scârbă; nici noaptea inima lui n‐are odihnă. Și aceasta este o deșertăciune. 24 Nu este nimic mai bun pentru om decât să mănânce și să bea și să‐și facă sufletul să vadă bine în lucrul său. Și am văzut că și aceasta era din mâna lui Dumnezeu. 25 Căci cine mănâncă și se desfată mai mult decât mine? 26 Căci Dumnezeu dă unui om care este bun în ochii săi înțelepciune și cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă osteneala de a strânge și a grămădi ca să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este o deșertăciune și vânare de vânt.