Cele Zece Porunci
1 Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis: 2 „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. 3 nu ai alți dumnezei afară de Mine. 4 nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. 5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos , care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc 6 și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. 7 nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. 8 Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. 9 Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. 10 Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. 11 Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o. 12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. 13 nu ucizi. 14 nu preacurvești. 15 nu furi. 16 nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. 17 nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Spaima poporului; legea altarului
18 Tot poporul auzea tunetele și sunetul trâmbiței și vedea flăcările muntelui care fumega . La priveliștea aceasta, poporul tremura și stătea în depărtare. 19 Ei au zis lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți, și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” 20 Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântați, căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.” 21 Poporul stătea în depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. 22 Domnul a zis lui Moise: „Așa să vorbești copiilor lui Israel: ‘Ați văzut că v-am vorbit din ceruri. 23 Să nu faceți dumnezei de argint și dumnezei de aur ca să-i puneți alături de Mine; să nu vă faceți alți dumnezei. 24 Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. 25 Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite, căci, cum îți vei pune dalta în piatră, o vei pângări. 26 Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ți se descopere goliciunea înaintea lui.’
Cele zece porunci
1 Și Dumnezeu a vorbit toate aceste cuvinte zicând: 2 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te‐am scos din țara Egiptului, din casa de robi. 3 n‐ai alți dumnezei înaintea feței mele. 4 nu‐ți faci chip cioplit, nicio asemănare a ceea ce este în ceruri sus și a ceea ce este pe pământ jos și a ceea ce este în apele de sub pământ. 5 nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos , care cercetez nelegiuirea părinților în copii, în neamul al treilea și al patrulea al celor ce mă urăsc; 6 și care arăt îndurare față de miile celor ce mă iubesc și păzesc poruncile mele. 7 nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău. Căci Domnul nu va socoti nevinovat pe cel ce va lua în deșert numele său. 8 Adu‐ți aminte de ziua Sabatului ca s‐o sfințești. 9 Șase zile vei lucra și‐ți vei face lucrul. 10 Dar ziua a șaptea este sabatul Domnului Dumnezeului tău; nu vei face niciun lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici dobitocul tău, nici străinul de loc al tău care este înăuntrul porților tale. 11 Căci în șase zile Domnul a făcut cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele, și în ziua a șaptea s‐a odihnit; pentru aceea Domnul a binecuvântat ziua Sabatului și a sfințit‐o. 12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. 13 nu ucizi 14 nu preacurvești. 15 nu furi. 16 nu mărturisești mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. 17 nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici ceva din ce este al aproapelui tău.
Spaima poporului. Legea altarului
18 Și tot poporul a văzut tunetele și flacările și sunetul trâmbiței și muntele fumegând . Și poporul a văzut; și s‐au cutremurat și au stat departe. 19 Și au zis lui Moise: Vorbește tu cu noi și vom asculta dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi ca să nu murim. 20 Și Moise a zis poporului: Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă cerce și ca temerea lui să fie înaintea fețelor voastre ca să nu păcătuiți. 21 Și poporul a stat departe și Moise s‐a apropiat de negura în care era Dumnezeu. 22 Și Domnul a zis lui Moise: Așa vei zice copiilor lui Israel: Ați văzut că am vorbit cu voi din ceruri . 23 Să nu vă faceți dumnezei de argint alături de mine și să nu vă faceți dumnezei de aur. 24 Să‐mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea numelui meu voi veni la tine și te voi binecuvânta . 25 Și dacă‐mi vei face un altar de piatră, să nu‐l zidești din pietre cioplite; căci dacă‐ți vei pune fierul ascuțit peste el, l‐ai pângărit. 26 Și să nu te sui pe trepte la altarul meu ca să nu ți se descopere goliciunea pe el.