Altarul pentru arderile-de-tot și ligheanul de aramă
1 A făcut altarul pentru arderile-de-tot din lemn de salcâm: lungimea lui era de cinci coți și lățimea, de cinci coți; era în patru muchii, și înălțimea lui era de trei coți. 2 La cele patru colțuri, i-a făcut niște coarne dintr-o bucată cu el și l-a poleit cu aramă. 3 A făcut toate uneltele altarului: oalele pentru cenușă, lopețile, lighenele, furculițele și tigăile pentru cărbuni; toate uneltele acestea le-a făcut de aramă. 4 A făcut pentru altar un grătar de aramă, ca o rețea, pe care a pus-o sub pervazul altarului, începând de jos, așa că venea până la jumătatea altarului. 5 A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus în cele patru colțuri ale grătarului de aramă, ca să vâre drugii în ele. 6 A făcut drugii din lemn de salcâm și i-a poleit cu aramă. 7 A vârât drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din scânduri, gol pe dinăuntru. 8 A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la ușa cortului întâlnirii.
Facerea curții
9 Apoi a făcut curtea . Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau niște pânze de in subțire răsucit, pe o lungime de o sută de coți, 10 cu douăzeci de stâlpi așezați pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. 11 Înspre partea de miazănoapte, erau o sută de coți de pânză, cu douăzeci de stâlpi și cu cele douăzeci de picioare de aramă ale lor; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. 12 Înspre partea de apus, erau cincizeci de coți de pânză, cu zece stâlpi și cele zece picioare ale lor; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau din argint. 13 Înspre partea de răsărit, pe cei cincizeci de coți lățime, erau: 14 pentru o aripă, cincisprezece coți de pânză, cu trei stâlpi și cele trei picioare ale lor, 15 și pentru a doua aripă, care era în fața ei, de cealaltă parte a porții curții, cincisprezece coți de pânză, cu trei stâlpi și cele trei picioare ale lor. 16 Toate pânzele de jur împrejurul curții erau din in subțire răsucit. 17 Picioarele stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau din argint, și căpătâiele lor erau poleite cu argint. Toți stâlpii curții erau legați între ei cu bețe de argint. 18 Perdeaua de la poarta curții cortului era o lucrătură făcută la gherghef din fir albastru, purpuriu, cârmâziu și din in subțire răsucit; avea o lungime de douăzeci de coți și înălțimea era de cinci coți, ca lățimea pânzelor curții; 19 cei patru stâlpi ai ei și cele patru picioare ale lor erau din aramă; cârligele și bețele lor de legătură erau din argint, iar căpătâiele erau poleite cu argint. 20 Toți țărușii din jurul cortului și curții erau din aramă .
Socoteala cortului
21 Iată socoteala locașului cortului întâlnirii, făcută după porunca lui Moise, prin îngrijirea leviților, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. 22 Bețaleel , fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ce poruncise lui Moise Domnul. 23 El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan, meșter la săpat în pietre, la cioplit cu meșteșug și la lucrat pe gherghef în materiile vopsite în albastru, în purpuriu, în cârmâziu și în in subțire. 24 Tot aurul întrebuințat la lucru pentru toate lucrările Sfântului Locaș, aur ieșit din daruri, se suia la douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de sicli, după siclul cortului. 25 Argintul celor ieșiți la numărătoare din adunare se suia la o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaș. 26 Câte o jumătate de siclu de cap, o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaș, pentru fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. 27 Din cei o sută de talanți de argint s-au turnat picioarele Sfântului Locaș și picioarele perdelei dinăuntru, adică o sută de picioare la cei o sută de talanți, câte un talant de picior. 28 Și cu cei o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli s-au făcut cârligele și bețele de legătură dintre stâlpi și le-au poleit căpătâiele. 29 Arama dăruită se suia la șaptezeci de talanți și două mii patru sute de sicli. 30 Din ea au făcut picioarele de la ușa cortului întâlnirii; altarul de aramă cu grătarul lui și toate uneltele altarului; 31 picioarele stâlpilor curții de jur împrejur și picioarele stâlpilor de la poarta curții, și toți țărușii din jurul cortului și ai curții.
Altarul arderii de tot și spălătorul
1 Și a făcut altarul arderii de tot din lemn de salcâm: lungimea lui era de cinci coți și lățimea lui de cinci coți, era pătrat, și înălțimea lui era de trei coți. 2 Și a făcut coarnele lui în cele patru unghiuri ale lui; coarnele lui ieșeau din el și l‐a îmbrăcat cu aramă. 3 Și a făcut toate uneltele altarului: oalele și lopețile și farfuriile și furculițele și tigăile pentru cărbuni; toate uneltele lui le‐a făcut de aramă. 4 Și a făcut pentru altar un grătar de aramă de rețea sub marginea lui, jos, până la mijlocul lui. 5 Și a turnat patru verigi pentru cele patru capete ale grătarului de aramă ca să petreacă pârghiile prin ele. 6 Și a făcut pârghiile din lemn de salcâm și le‐a îmbrăcat cu aramă. 7 Și a pus pârghiile în verigile de la laturile altarului cu care să‐l poarte. L‐a făcut scobit din scânduri. 8 Și a făcut spălătorul de aramă și piciorul lui de aramă din oglinzile femeilor care se strângeau pentru slujbă la intrarea cortului întâlnirii.
Facerea curții
9 Și a făcut curtea . Pentru latura de miazăzi înspre miazăzi, perdelele curții erau din in subțire răsucit de o sută de coți. 10 Cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de picioare ale lor, de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. 11 Și pentru latura dinspre miazănoapte o sută de coți; cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de picioare ale lor, de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. 12 Și pentru latura dinspre apus perdele de cincizeci de coți; cei zece stâlpi ai lor și cele zece picioare ale lor; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. 13 Și pentru latura de răsărit spre răsărit cincizeci de coți. 14 Perdelele pe o aripă a porții de cincisprezece coți, cei trei stâlpi ai lor și cele trei picioare ale lor; 15 și pe cealaltă aripă de partea aceasta și de partea aceea a porții curții perdele de cincisprezece coți, cei trei stâlpi ai lor și cele trei picioare ale lor. 16 Toate perdelele curții de jur împrejur erau de in subțire răsucit. 17 Și picioarele stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură de argint și îmbrăcarea căpătâielor lor de argint; și toți stâlpii curții erau încinși împreună cu argint. 18 Și perdeaua porții curții era de broderie de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit: și lungimea era de douăzeci de coți și înălțimea ca lățimea, de cinci coți, după măsura perdelelor curții. 19 Și stâlpii lor erau patru și picioarele lor patru, de aramă; cârligele lor de argint și îmbrăcătura căpătâielor lor și bețele lor de legătură de argint. 20 Și toți țărușii locașului și ai curții de jur împrejur erau de aramă.
Socoteala locașului
21 Acestea sunt lucrurile numărate ale locașului , locașul mărturiei, care au fost numărate, după porunca lui Moise, prin slujba leviților sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. 22 Și Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ce poruncise Domnul lui Moise. 23 Și cu el era Oholiab, fiul lui Ahisamac din seminția lui Dan, tăietor de pietre și născocitor și lucrător în broderie în albastru și în purpură și în carmezin și în in subțire. 24 Tot aurul întrebuințat în lucrarea pentru tot lucrul sfântului locaș, aurul darului ridicat a fost douăzeci și nouă de talanți șapte sute treizeci de sicli, după siclul sfântului locas. 25 Și argintul celor ce au fost numărați ai adunării a fost o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli, după siclul sfântului locaș: 26 o becă de cap, adică , jumătate de siclu, după siclul sfântului locaș, de la orice om care a trecut prin numărătoare, de la douăzeci de ani și mai sus, pentru șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. 27 Și cei o sută de talanți de argint au fost pentru turnarea picioarelor sfântului locaș și picioarele perdelei; o sută de picioare dintr‐o sută de talanți, un talant de picior. 28 Și din cei o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli a făcut cârligele stâlpilor și a îmbrăcat căpătâiele lor și i‐a legat cu bețe . 29 Și arama darului ridicat a fost șaptezeci de talanți și două mii patru sute de sicli. 30 Și cu ea a făcut picioarele pentru intrarea cortului întâlnirii și altarul de aramă și grătarul de aramă pentru el și toate uneltele altarului 31 și picioarele curții de jur împrejur și picioarele porții curții și toți țărușii locașului și toți țărușii curții de jur împrejur.