Mustrări și făgăduințe
1 În al șaptelea an, în ziua a zecea a lunii a cincea, unii din bătrânii lui Israel au venit la mine să întrebe pe Domnul și au șezut jos înaintea mea. 2 Și cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 3 „Fiul omului, vorbește bătrânilor lui Israel și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Să Mă întrebați ați venit? Pe viața Mea că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi», zice Domnul Dumnezeu.’ 4 Vrei să-i judeci , fiul omului? Dacă vrei să-i judeci, pune-le înainte urâciunile părinților lor! 5 Spune-le: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânța casei lui Iacov și M-am arătat lor în țara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei și am zis: ‹Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!› 6 În ziua aceea, Mi-am ridicat mâna spre ei ca să-i duc din țara Egiptului într-o țară pe care o căutasem pentru ei, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările. 7 Atunci le-am zis: ‹Lepădați , fiecare, urâciunile care vă atrag privirile și nu vă spurcați cu idolii Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!› 8 Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea și n-au vrut să Mă asculte. Niciunul n-a lepădat urâciunile care îi atrăgeau privirile și n-au părăsit idolii Egiptului. Atunci Mi-am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului. 9 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau și în fața cărora Mă arătasem lor, ca să-i scot din țara Egiptului. 10 Și i-am scos astfel din țara Egiptului și i-am dus în pustie. 11 Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele. 12 Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc. 13 Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele și Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustie , ca să-i nimicesc. 14 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. 15 Chiar și în pustie Mi-am ridicat mâna spre ei și le-am jurat că nu-i voi duce în țara pe care le-o hotărâsem, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă din toate țările, 16 și aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele și n-au urmat legile Mele și pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor. 17 Dar M-am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit și nu i-am stârpit în pustie. 18 Atunci am zis fiilor lor în pustie: ‹Nu vă luați după rânduielile părinților voștri, nu țineți obiceiurile lor și nu vă spurcați cu idolii lor! 19 Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblați întocmai după rânduielile Mele, păziți poruncile Mele și împliniți-le! 20 Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!› 21 Dar fiii s-au răzvrătit și ei împotriva Mea. N-au umblat după rânduielile Mele, n-au păzit și n-au împlinit poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele și au pângărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mânia împotriva lor în pustie. 22 Dar Mi-am tras mâna înapoi și am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. 23 În pustie, Mi-am ridicat iarăși mâna spre ei și le-am jurat că am să-i împrăștii printre neamuri și să-i risipesc în felurite țări, 24 pentru că n-au împlinit poruncile Mele și au lepădat învățăturile Mele, au pângărit Sabatele mele și și-au întors ochii spre idolii părinților lor. 25 Ba încă le-am dat și legi care nu erau bune și porunci prin care nu puteau să trăiască. 26 I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toți întâii lor născuți; am vrut să-i pedepsesc astfel și să le arăt că Eu sunt Domnul.»’ 27 De aceea, fiul omului, vorbește casei lui Israel și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Părinții voștri M-au batjocorit și mai mult, arătându-se necredincioși față de Mine. 28 Și anume, când i-am dus în țara pe care jurasem că le-o voi da, și ei și-au aruncat ochii spre orice deal înalt și spre orice copac stufos, acolo și-au adus jertfele, acolo și-au adus darurile de mâncare care Mă mâniau, acolo și-au ars miresmele de un miros plăcut și acolo și-au turnat jertfele de băutură. 29 Eu i-am întrebat: ‹Ce sunt aceste înălțimi la care vă duceți?› De aceea li s-a dat numele de înălțimi până în ziua de azi!»’ 30 De aceea spune casei lui Israel: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Voiți voi să vă spurcați în felul părinților voștri și să curviți alergând după urâciunile lor? 31 Da, aducându-vă darurile de mâncare, trecându-vă copiii prin foc, vă spurcați și azi prin idolii voștri. Și Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că nu Mă voi lăsa întrebat de voi! 32 Nu veți vedea împlinindu-se ce vă închipuiți când ziceți: ‹Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte țări, vrem să slujim lemnului și pietrei!› 33 Pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că Eu Însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare și cu braț întins și vărsându-Mi urgia. 34 Vă voi scoate din mijlocul popoarelor și vă voi strânge din țările în care v-am risipit cu mână tare și cu braț întins și vărsându-Mi urgia. 35 Vă voi aduce în pustia popoarelor și acolo Mă voi judeca față în față cu voi. 36 Cum M-am judecat cu părinții voștri în pustia țării Egiptului, așa Mă voi judeca și cu voi», zice Domnul Dumnezeu. 37 «Vă voi trece pe sub toiag și vă voi pune sub mustrarea legământului. 38 Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici și pe cei ce nu-Mi sunt credincioși; îi voi scoate din țara în care sunt străini, dar nu vor merge iarăși în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sunt Domnul.»’” 39 Acum, casa lui Israel, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Duceți-vă și slujiți fiecare la idolii voștri! După aceea, Mă veți asculta negreșit și nu veți mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare și cu idolii voștri! 40 Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel”, zice Domnul Dumnezeu, „acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toți cei ce vor fi în țară; acolo îi voi primi cu bunăvoință, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre și tot ce-Mi veți închina. 41 Vă voi primi ca pe niște miresme cu miros plăcut, după ce vă voi scoate din mijlocul popoarelor și vă voi strânge din țările în care sunteți risipiți, și voi fi sfințit de voi înaintea neamurilor. 42 Și veți ști că Eu sunt Domnul când vă voi aduce înapoi în țara lui Israel, în țara pe care jurasem că o voi da părinților voștri. 43 Acolo vă veți aduce aminte de purtarea voastră și de toate faptele voastre cu care v-ați spurcat și vă va fi scârbă de voi înșivă din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-ați făcut. 44 Și veți ști că Eu sunt Domnul când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu, și nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel”, zice Domnul Dumnezeu.
Împotriva Ierusalimului și a amoniților
45 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 46 „Fiul omului , întoarce-ți fața spre miazăzi și vorbește împotriva locurilor de miazăzi! Prorocește împotriva pădurii din câmpiile de miazăzi! 47 Spune pădurii de la miazăzi: ‘Ascultă cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, voi aprinde un foc în tine care va mistui orice copac verde și orice copac uscat: nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă și totul va fi ars de ea, de la miazăzi până la miazănoapte. 48 Și orice făptură va vedea că Eu, Domnul, l-am aprins, și nu se va stinge nicidecum!»’” 49 Eu am zis: „Ah, Doamne Dumnezeule! Ei zic despre mine: ‘Omul acesta face întruna la pilde!’”
Neascultarea lui Israel în trecut și acum
1 Și a fost așa : în anul al șaptelea, în luna a cincea, la zece ale lunii, unii din bătrânii lui Israel au venit să întrebe pe Domnul și au șezut înaintea mea. 2 Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 3 Fiu al omului, vorbește bătrânilor lui Israel și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Ați venit să mă întrebați? Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de voi fi întrebat de voi! 4 Îi vei judeca tu, îi vei judeca tu, fiu al omului? Fă‐le cunoscut urâciunile părinților lor. 5 Și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua când am ales pe Israel și mi‐am ridicat mâna spre sămânța casei lui Iacov și m‐am făcut cunoscut lor în țara Egiptului, când mi‐am ridicat mâna spre ei zicând: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru! 6 În ziua aceea mi‐am înălțat mâna spre ei că‐i voi duce din țara Egiptului, într‐o țară pe care mi‐am aruncat ochii pentru ei, în care curge lapte și miere, care este slava tuturor țărilor. 7 Și le‐am zis: Lepădați fiecare urâciunile ochilor voștri și nu vă spurcați cu idolii Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 8 Dar ei s‐au răsculat împotriva mea și n‐au voit să mă asculte. Niciunul din ei n‐a lepădat urâciunile ochilor săi și n‐a părăsit idolii Egiptului. Atunci am zis: Îmi voi vărsa furia asupra lor ca să‐mi împlinesc mânia asupra lor în mijlocul țării Egiptului. 9 Dar am lucrat pentru numele meu, ca să nu se pângărească înaintea neamurilor între care erau, înaintea cărora m‐am făcut cunoscut lor; am lucrat, scoțându‐i din țara Egiptului. 10 Și i‐am scos din țara Egiptului și i‐am adus în pustie 11 și le‐am dat așezămintele mele și le‐am făcut cunoscut judecățile mele, pe care dacă le va face omul va trăi prin ele. 12 Și le‐am dat încă și sabatele mele ca să fie un semn între mine și ei ca să cunoască ei că eu sunt Domnul care‐i sfințește. 13 Dar casa lui Israel s‐a răsculat împotriva mea în pustie: n‐au umblat în așezămintele mele și au disprețuit judecățile mele pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele. Și au pângărit foarte mult sabatele mele. Atunci am zis: Îmi voi vărsa mânia asupra lor în pustie ca să‐i nimicesc. 14 Dar am lucrat pentru numele meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor înaintea cărora i‐am scos. 15 Și iată, mi‐am ridicat mâna spre ei în pustie că nu‐i voi aduce în țara pe care le‐am dat‐o, în care curge lapte și miere, care este slava tuturor țărilor; 16 pentru că au lepădat judecățile mele și n‐au umblat în așezămintele mele și au pângărit sabatele mele. Căci inima lor umbla după idolii lor. 17 Dar ochiul meu i‐a cruțat ca să nu‐i stric și nu i‐am nimicit în pustie. 18 Și am zis copiilor lor în pustie: Nu umblați în așezămintele părinților voștri și nu păziți judecățile lor și nu vă spurcați cu idolii lor. 19 Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblați în așezămintele mele și păziți judecățile mele și faceți‐le. 20 Și sfințiți sabatele mele și ele să fie un semn între mine și voi, ca să cunoașteți că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 21 Dar copiii s‐au sculat împotriva mea, n‐au umblat în așezămintele mele și n‐au păzit judecățile mele ca să le facă, pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele; au pângărit sabatele mele. Și am zis: Îmi voi vărsa furia asupra lor ca să‐mi împlinesc mânia împotriva lor în pustie. 22 Dar mi‐am oprit mâna și am lucrat pentru numele meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor înaintea cărora îi scosesem. 23 Mi‐am ridicat iară și mâna spre ei în pustie că îi voi împrăștia printre neamuri și‐i voi risipi prin țări; 24 pentru că n‐au făcut judecățile mele și au lepădat așezămintele mele și au pângărit sabatele mele și ochii lor au fost după idolii părinților lor. 25 Și le‐am dat și eu așezăminte care nu erau bune și judecăți prin care să nu trăiască. 26 Și i‐am lăsat să se spurce cu înseși darurile lor, întrucât au trecut prin foc pe toți cei ce deschid pântecele ca să‐i pustiesc, ca să cunoască ei că eu sunt Domnul. 27 De aceea, fiu al omului, vorbește casei lui Israel și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Și în aceasta m‐au hulit părinții voștri, fiindcă au lucrat cu necredincioșie împotriva mea. 28 După ce i‐am dus în țara pentru care îmi ridicasem mâna mea că le‐o voi da, au văzut orice înălțime și orice copac tufos și și‐au jertfit acolo jertfele și acolo și‐au pus întărâtarea darului lor și acolo și‐au făcut mirosul lor cel plăcut și acolo și‐au turnat darurile lor de băutură. 29 Atunci le‐am zis: Ce este înălțimea la care mergeți? Și i s‐a pus numele Bama până astăzi.
Pedepse și făgăduințe
30 De aceea zi casei lui Israel: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vă spurcați oare după căile părinților voștri și curviți după urâciunile lor? 31 Și când aduceți darurile voastre, când treceți pe fiii voștri prin foc, vă spurcați oare cu toți idolii voștri până astăzi? Și eu să fiu întrebat de voi, casă a lui Israel? Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de voi mai fi întrebat de voi. 32 Și ce vi se suie în gând nu va fi, când ziceți: Vom fi ca neamurile, ca familiile țărilor, slujind lemnului și pietrei. 33 Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de nu voi domni peste voi cu mână puternică și cu braț întins și cu mânie vărsată. 34 Și de nu vă voi scoate dintre popoare și nu vă voi aduna din țările unde sunteți împrăștiați, cu mână puternică și cu braț întins și cu mânie vărsată, 35 și de nu vă voi aduce în pustia popoarelor și acolo voi intra la judecată cu voi față în față! 36 Cum am intrat la judecată cu părinții voștri în pustia țării Egiptului, așa voi intra la judecată cu voi, zice Domnul Dumnezeu. 37 Și vă voi trece pe sub toiag și vă voi aduce în legătura legământului. 38 Și voi curăți dintre voi pe cei răsculători și pe cei ce se fac vinovați împotriva mea; îi voi scoate din țara în care stau ei vremelnic și nu vor intra în țara lui Israel. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. 39 Și voi, casă a lui Israel, așa zice Domnul Dumnezeu: Mergeți, slujiți fiecare idolilor săi și de acum înainte, dacă niciunul din voi nu voiți să mă ascultați! Dar nu veți mai pângări numele meu cel sfânt cu darurile voastre și cu idolii voștri. 40 Căci în muntele meu cel sfânt, în muntele înălțimii lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, acolo îmi va sluji toată casa lui Israel în țară; acolo îi voi primi și acolo voi cere darurile voastre ridicate și pârga darurilor voastre cu toate lucrurile sfinte ale voastre. 41 Vă voi primi ca un miros plăcut când vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și voi fi sfințit în voi înaintea neamurilor. 42 Și veți cunoaște că eu sunt Domnul când vă voi aduce în țara lui Israel, în țara pentru care mi‐am ridicat mâna că o voi da părinților voștri. 43 Și acolo vă veți aduce aminte de căile voastre și de toate faptele cu care v‐ați spurcat. Și vă veți scârbi de voi înșivă pentru toate relele pe care le‐ați făcut. 44 Și veți cunoaște că eu sunt Domnul când vă voi face pentru numele meu, nu după căile voastre cele rele, nici după faptele voastre cele stricate, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. 45 Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 46 Fiu al omului , pune‐ți fața spre miazăzi și picură cuvântul tău împotriva miazăzilei și prorocește împotriva pădurii din câmpul de miazăzi. 47 Și zi pădurii de la miazăzi: Ascultă cuvântul Domnului! Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi aprinde un foc în tine și va mistui în tine orice copac verde și orice copac uscat. Flacăra arzătoare nu se va stinge și toate fețele de la miazăzi și până la miazănoapte vor fi arse de ea. 48 Și toată carnea va vedea, că eu, Domnul, am aprins‐o. Nu se va stinge. 49 Atunci am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Ei zic despre mine: Oare nu vorbește el pilde?