1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 2 „Fiul omului, spune voievodului Tirului: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că ți s-a îngâmfat inima și ai zis : ‹Eu sunt Dumnezeu și șed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, în mijlocul mărilor›, măcar că nu ești decât om și nu ești Dumnezeu, măcar că îți dai ifose ca și când ai fi Dumnezeu. 3 Iată că ești mai înțelept decât Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine; 4 prin înțelepciunea și priceperea ta ți-ai făcut avere și ți-ai grămădit aur și argint în vistieriile tale; 5 prin marea ta înțelepciune și prin negoțul tău ți-ai mărit bogățiile și, prin bogățiile tale, inima ți s-a îngâmfat foarte mult.» 6 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că îți dai ifose ca și când ai fi Dumnezeu, 7 iată că voi aduce împotriva ta niște străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înțelepciunii tale strălucitoare și-ți vor pângări frumusețea. 8 Te vor arunca în groapă și vei muri ca cei ce cad străpunși de lovituri în mijlocul mărilor. 9 Vei mai zice tu atunci în fața ucigașului tău: ‹Sunt Dumnezeu›, măcar că ești om, și nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide? 10 Vei muri de moartea celor netăiați împrejur , de mâna străinilor! Căci Eu am vorbit», zice Domnul Dumnezeu.’” 11 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 12 „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. 13 Stăteai în Eden , grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. 14 Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. 15 Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. 16 Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de silnicie și ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor , din mijlocul pietrelor scânteietoare. 17 Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau priveliște împăraților. 18 Prin mulțimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți-ai spurcat locașurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie și te prefac în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. 19 Toți cei ce te cunosc între popoare rămân uimiți din pricina ta; ești nimicit și nu vei mai fi niciodată!»’” 20 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 21 „Fiul omului, întoarce-ți fața spre Sidon și prorocește împotriva lui! 22 Spune: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Sidonule, și voi fi proslăvit în mijlocul tău, ca să se știe că Eu sunt Domnul când Îmi voi împlini judecățile împotriva lui și când Îmi voi arăta sfințenia în mijlocul lui. 23 Voi trimite ciuma în el, voi face să curgă sângele pe ulițele lui; vor cădea morții în mijlocul lui, uciși de sabia care va veni din toate părțile să-i lovească, și vor ști astfel că Eu sunt Domnul. 24 Atunci, el nu va mai fi pentru casa lui Israel un spin care înțeapă, un mărăcine aducător de dureri printre toți cei ce-l înconjoară și-l disprețuiesc. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul Dumnezeu.» 25 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Când voi strânge iarăși casa lui Israel din mijlocul popoarelor la care este risipită, Îmi voi arăta în ea sfințenia înaintea neamurilor și vor locui în țara lor pe care am dat-o robului meu Iacov. 26 Vor locui liniștiți în ea, vor zidi case și vor sădi vii; da, vor locui liniștiți în ea când Îmi voi împlini judecățile împotriva tuturor celor ce-i înconjoară și-i disprețuiesc. Și vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.»’”
Împotriva împăratului Tirului
1 Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 2 Fiu al omului, vorbește către domnul Tirului: Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ți s‐a înălțat inima și ai zis: Eu sunt Dumnezeu și șed pe scaunul lui Dumnezeu, în inima mărilor; și ești om și nu Dumnezeu, și‐ți pui inima ca inima lui Dumnezeu, 3 iată, ești mai înțelept decât Daniel! Nicio taină nu este întunecată pentru tine; 4 cu înțelepciunea ta și cu mintea ta ți‐ai făcut avere și ți‐ai adunat aur și argint în vistieriile tale; 5 cu înțelepciunea ta cea mare ți‐ai înmulțit bogățiile cu negoțul tău și ți‐ai înălțat inima de bogățiile tale; 6 de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ți‐ai pus inima ca inima lui Dumnezeu, 7 de aceea iată, voi aduce asupra ta pe străini, pe cele grozave dintre neamuri, și își vor scoate săbiile împotriva frumuseții înțelepciunii tale și‐ți vor pângări strălucirea. 8 Te vor coborî în groapă și vei muri de moartea celor uciși în inima mărilor. 9 Oare vei mai zice tu înaintea celui ce te va ucide: Sunt Dumnezeu? Dar ești om și nu Dumnezeu în mâna celui ce te străpunge. 10 Vei muri de moartea celor netăiați împrejur , de mâna străinilor. Căci eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. 11 Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 12 Fiu al omului, înalță o plângere asupra împăratului Tirului și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeu: Tu pecetluiai măsura desăvârșirii, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. 13 Ai fost în Eden , grădina lui Dumnezeu; te acoperea orice piatră scumpă: sardonixul, topazul și diamantul, hrisolitul, onixul și iaspisul, safirul, smaraldul, rubinul roșu aprins și aurul. Măiestria tobelor tale și a flautelor erau în tine; în ziua când ai fost făcut erau pregătite. 14 Erai un heruvim uns care acoperă și te‐am pus așa: erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; umblai prin mijlocul pietrelor de foc. 15 Erai desăvârșit în căile tale, din ziua când ai fost făcut până când s‐a aflat nedreptate în tine. 16 De belșugul negoțului tău ți‐ai umplut mijlocul cu asuprire și ai păcătuit; de aceea te‐am aruncat ca spurcat de pe muntele lui Dumnezeu; și te‐am pierdut din mijlocul pietrelor de foc, heruvim care acoperi . 17 Ți s‐a înălțat inima de frumusețea ta; ți‐ai stricat înțelepciunea prin strălucirea ta; te‐am aruncat la pământ, te‐am dat înaintea împăraților ca să te privească. 18 Prin mulțimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți‐ai pângărit locașurile tale sfințite; de aceea am scos un foc din mijlocul tău, te‐a mistuit și te‐am prefăcut în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. 19 Toți câți te cunosc între popoare se îngrozesc de tine; ai ajuns o groază și în veac nu vei mai fi.
Căderea Sidonului
20 Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 21 Fiu al omului, pune‐ți fața către Sidon și prorocește împotriva lui 22 și spune: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată , sunt împotriva ta, Sidonule, și voi fi slăvit în mijlocul tău. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi face judecăți în el și mă voi sfinți în el. 23 Și voi trimite în el ciumă și sânge pe ulițele lui și cei răniți de moarte vor cădea în mijlocul său de sabia ce va fi asupra lui din toate părțile. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. 24 Și nu va mai fi pentru casa lui Israel niciun spin înțepător și niciun scai aducător de dureri printre cei ce erau în jurul lor și‐i disprețuiau. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu. 25 Așa zice Domnul Dumnezeu: Când voi aduna casa lui Israel dintre popoarele între care sunt împrăștiați și voi fi sfințit în ei înaintea neamurilor, atunci vor locui în țara lor pe care am dat‐o robului meu Iacov. 26 Vor locui în ea la adăpost și vor zidi case și vor sădi vii; și vor locui la adăpost când îmi voi săvârși judecățile asupra tuturor celor de primprejur care‐i disprețuiau. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor.