Prorocie împotriva lui Gog
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 2 „Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog , din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și prorocește împotriva lui! 3 Și spune: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului! 4 Te voi târî și-ți voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine și toată oastea ta, cai și călăreți, toți îmbrăcați în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut și pavăză și care toți mânuiesc sabia; 5 împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia și Put, toți cu scut și coif, 6 Gomerul cu toate oștile lui, țara Togarmei , din fundul miazănopții, cu toate oștile sale, popoare multe împreună cu tine! 7 Pregătește-te dar, fii gata, tu și toată mulțimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! 8 După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva țării, ai cărei locuitori, scăpați de sabie, vor fi strânși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel, care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoși din mijlocul popoarelor, vor fi liniștiți în locuințele lor. 9 Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună , vei fi ca un nor negru care va acoperi țara, tu cu toate oștile tale și multe popoare cu tine.» 10 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «În ziua aceea, multe gânduri îți vor veni în minte și vei urzi planuri rele. 11 Vei zice: ‹Mă voi sui împotriva țării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceștia liniștiți, care stau fără griji în locuințele lor, toți în locuințe fără ziduri și neavând nici zăvoare, nici porți! 12 Mă voi duce să iau pradă și să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme și moșii și locuiește în mijlocul pământului.› 13 Seba și Dedan , negustorii din Tars și toți puii lor de lei îți vor zice: ‹Vii să iei pradă? Pentru jaf ți-ai adunat oare mulțimea ta, ca să iei argint și aur, ca să iei turme și avuții și să faci o pradă mare?›»’ 14 De aceea, prorocește, fiul omului, și spune lui Gog: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Da, în ziua când poporul Meu Israel va trăi în liniște, vei porni din țara ta 15 și vei veni din fundul miazănopții, tu și multe popoare cu tine, toți călări pe cai, o mare mulțime și o puternică oștire! 16 Vei înainta împotriva poporului Meu Israel ca un nor care va acoperi țara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva țării Mele, ca să Mă cunoască neamurile când voi fi sfințit în tine sub ochii lor, Gog!» 17 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Nu ești tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei, prorocii lui Israel, care au prorocit atunci ani de zile că te voi aduce împotriva lor? 18 În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel», zice Domnul Dumnezeu, «Mi se va sui în nări mânia aprinsă. 19 O spun în gelozia și în focul mâniei Mele: ‹În ziua aceea , va fi un mare cutremur în țara lui Israel. 20 Peștii mării și păsările cerului vor tremura de Mine și fiarele câmpului și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ și toți oamenii care sunt pe fața pământului; munții se vor răsturna, pereții stâncilor se vor prăbuși și toate zidurile vor cădea la pământ.› 21 Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toți munții Mei», zice Domnul Dumnezeu; «sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. 22 Îl voi judeca prin ciumă și sânge, printr-o ploaie năprasnică și prin pietre de grindină ; voi ploua foc și pucioasă peste el, peste oștile lui și peste popoarele cele multe care vor fi cu el. 23 Îmi voi arăta astfel mărimea și sfințenia , Mă voi face cunoscut înaintea mulțimii neamurilor și vor ști că Eu sunt Domnul.»’
Prorocire despre năvălirea lui Gog
1 Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 2 Fiu al omului , pune‐ți fața împotriva lui Gog , țara lui Magog, domn peste Roș, Meșec și Tubal și prorocește împotriva lui. 3 Și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva ta, o Gog, capul Roșului, Meșecului și Tubalului! 4 Și te voi întoarce și‐ți voi pune verigi în fălci și te voi scoate pe tine și toată oastea ta, cai și călăreți, toți îmbrăcați cu armătura întreagă, o gloată mare cu scuturi și paveze, care toți mânuiesc sabia: 5 pe Persia, Cuș și Put cu ei; toți cu scut și coif: 6 Gomerul și toate cetele lui; casa Togarmei din fundul miazănopții și toate cetele sale, multe popoare cu tine. 7 Fii gata, da, pregătește‐te , tu și toată mulțimea adunată la tine și fii căpetenia lor! 8 După multe zile vei fi cercetat, la sfârșitul anilor vei intra în țara care este adusă înapoi de la sabie și adunată dintre multe popoare, pe munții lui Israel care au fost o pustie necurmată, la cei ce sunt scoși dintre popoare și locuiesc toți la adăpost. 9 Și te vei sui, vei veni ca o furtună , vei fi ca un nor ca să acopere țara, tu și toate cetele tale și multe popoare cu tine. 10 Așa zice Domnul Dumnezeu: Va fi așa : în ziua aceea îți vor veni lucruri în minte și vei gândi un gând rău. 11 Și vei zice: Mă voi sui la țara cetăților deschise; voi merge la cei ce sunt liniștiți, care locuiesc la adăpost, toți locuind fără ziduri și care n‐au nici zăvoare, nici porți, 12 ca să iei jaf și să iei pradă, ca să‐ți întorci mâna împotriva locurilor pustii care sunt locuite acum și împotriva poporului adunat dintre neamuri care și‐a câștigat vite și bunuri, care locuiește în mijlocul țării. 13 Seba și Dedanul și neguțătorii Tarsisului și toți leii lor cei tineri îți vor zice: Oare ai venit să iei jaf? Ți‐ai adunat mulțimea ca să iei pradă? Ca să răpești argint și aur, ca să iei vite și bunuri, ca să iei pradă mare? 14 De aceea, fiu al omului, prorocește și zi lui Gog: Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua aceea când poporul meu Israel va locui la adăpost, oare nu vei ști tu? 15 Și vei veni din locul tău din fundul miazănopții, tu și multe popoare cu tine, toți călărind pe cai, o gloată mare și o oaste puternică. 16 Și te vei sui împotriva poporului meu Israel ca un nor, acoperind țara. Aceasta va fi la sfârșitul zilelor și te voi aduce împotriva țării mele ca să mă cunoască neamurile când voi fi sfințit în tine, o, Gog, înaintea ochilor lor. 17 Așa zice Domnul Dumnezeu: Oare nu ești tu acela de care am vorbit în zilele de mai înainte prin slujitorii mei robii lui Israel, care au prorocit în zilele acelea, ani de zile, că te voi aduce împotriva lor? 18 Și va fi așa : în ziua aceea, în ziua când Gog va veni împotriva țării lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mânia mea se va sui în nările mele. 19 Căci în gelozia mea, în focul mâniei mele am vorbit: da, în ziua aceea va fi un cutremur mare în țara lui Israel. 20 Așa încât peștii mării și păsările cerurilor și fiarele câmpului și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ și toată omenimea de pe fața pământului se vor cutremura înaintea mea. Și munții se vor prăbuși, locurile pripurii se vor surpa, orice zid va cădea la pământ. 21 Și voi chema sabie împotriva lui în toți munții mei, zice Domnul Dumnezeu. Sabia oricărui om va fi împotriva fratelui său. 22 Și voi intra la judecată cu el prin ciumă și sânge. Și voi ploua asupra lui și asupra cetelor sale și asupra popoarelor celor multe care sunt cu el, o ploaie potopitoare cu mare grindină de piatră, cu foc și cu pucioasă. 23 Și mă voi mări și mă voi sfinți și mă voi face cunoscut în ochii multor neamuri. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul.