Porunca lui Cirus. Întoarcerea din robie
1 În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: 2 „Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: ‘Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. 3 Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu , care locuiește la Ierusalim. 4 Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!’” 5 Capii de familie din Iuda și Beniamin, preoții și leviții, și anume toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului. 6 Și toți cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite și lucruri scumpe, afară de toate darurile de bunăvoie. 7 Împăratul Cirus a dat înapoi uneltele Casei Domnului pe care le luase Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său. 8 Cirus, împăratul perșilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Șeșbațar (Zorobabel) , voievodul lui Iuda. 9 Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci și nouă de cuțite, 10 treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de mâna a doua și o mie de alte unelte. 11 Toate lucrurile de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Șeșbațar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au întors din robie.
Porunca lui Cir. Întoarcerea din robie
1 Și în anul întâi al lui Cir, împăratul Persiei, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a deșteptat duhul lui Cir, împăratul Persiei, și el a făcut o strigare în toată împărăția sa încă și în scris, zicând: 2 Așa zice Cir, împăratul Persiei: Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi‐a dat toate împărățiile pământului și mi‐a poruncit să‐i zidesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda. 3 Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el, și să se suie la Ierusalim care este în Iuda, și să zidească și casa Domnului Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeu) , care este în Ierusalim. 4 Și oricine a rămas în orice loc unde stă vremelnic, oamenii locului să‐l ajute cu argint și cu aur și cu avere și cu vite, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim. 5 Atunci capii părintești ai lui Iuda și ai lui Beniamin și preoții și leviții, toți aceia al căror duh îl deșteptase Dumnezeu, s‐au sculat ca să se suie să zidească ei casa Domnului care este în Ierusalim. 6 Și toți care erau împrejurul lor le‐au întărit mâinile cu vase de argint, cu aur, cu avere și cu vite și lucruri de preț, pe lângă tot ce aduceau de bunăvoie. 7 Și împăratul Cir a scos vasele casei Domnului, pe care le scosese Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său. 8 Și Cir, împăratul Persiei, le‐a scos prin mâna lui Mitredat, vistiernicul, și le‐a numărat lui Șeșbațar , mai marele lui Iuda. 9 Și acesta este numărul lor: treizeci de blide de aur, o mie de blide de argint, douăzeci și nouă de cuțite, 10 treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de al doilea rând și o mie de alte vase. 11 Toate vasele de aur și de argint erau cinci mii patru sute. Șeșbațar a suit toate acestea când au făcut să se suie din Babilon la Ierusalim cei strămutați.