1 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. 2 Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățiți o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate? 3 Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4 căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. 5 De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; 6 n-ai primit nici arderi-de-tot , nici jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’” 8 După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), 9 apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desființează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. 10 Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna. 11 Și, pe când orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele, 12 El , dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu 13 și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui. 14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. 15 Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16 „‘Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor’”, 17 adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 18 Dar, acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. 19 Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt 20 pe calea cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, 21 și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22 ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină , cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată. 23 ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința. 24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. 25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie . 26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți. 28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfințit și va batjocori pe Duhul harului? 30 Căci știm cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Și în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” 31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! 32 Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați , ați dus o mare luptă de suferințe: 33 pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor și, pe de alta, v-ați făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi. 34 În adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește. 35 Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! 36 Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. 37 „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. 38 Și cel neprihănit va trăi prin credință, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.” 39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.
Hristos și voia lui Dumnezeu
1 Căci legea, având umbra bunurilor viitoare, nu însăși icoana lucrurilor, nu poate niciodată prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an să desăvârșească pe cei ce se apropie. 2 Fiindcă n‐ar fi încetat ele oare să fie aduse, din pricină că închinătorii fiind curățiți odată n‐ar mai fi avut nicio cunoștință de vină de păcate? 3 Dar astfel în aceste jertfe este în fiecare an o aducere aminte de păcate. 4 Căci este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să ridice păcatele. 5 De aceea când intră în lume zice: N‐ai voit jertfă și dar, ci mi‐ai întocmit un trup; 6 nu ți‐au plăcut arderi de tot și jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis: Iată, eu vin (în sulul cărții este scris despre mine) ca să fac voia ta, Dumnezeule. 8 Zicând mai sus: N‐ai voit și nu ți‐au plăcut jertfe, daruri și arderi de tot și jertfe pentru păcat (care sunt aduse potrivit legii), 9 atunci a zis: Iată eu vin ca să fac voia ta. El desființează deci ce este întâi ca să statornicească ce este a doua oară. 10 Prin această „voie” am fost sfințiți noi prin darul trupului lui Isus Hristos odată pentru totdeauna. 11 Și într‐adevăr oricare preot stă în picioare în fiecare zi slujind și aducând de mai multe ori aceleași jertfe care nu pot niciodată să înlăture cu totul păcatele. 12 Acesta însă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, s‐a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13 așteptând de acum înainte până ce vrăjmașii săi vor fi puși așternut picioarelor sale. 14 Căci printr‐un singur dar a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. 15 Dar și Duhul Sfânt ne mărturisește: căci după ce a zis: 16 Acesta este legământul pe care‐l voi întocmi pentru ei, după acele zile, zice Domnul: dând legile mele în inimile lor, le voi scrie și pe gândul lor, adaugă : 17 Și nu‐mi voi mai aduce aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. 18 Unde este deci iertare a acestora, nu mai este dar pentru păcate.
Îndemn la încredere și tărie
19 Având deci, fraților, îndrăzneală ca să intrăm în Sfânta sfintelor prin sângele lui Isus, 20 pe calea cea nouă și vie pe care a deschis‐o pentru noi prin perdeauă, adică, prin carnea lui, 21 și având un mare preot peste casa lui Dumnezeu, 22 ne apropiem cu inimă adevărată, în deplină încredere de credință, fiindcă suntem curățiți în inimile noastre de un cuget rău și fiindcă suntem scăldați cu trupul în apă curată: 23 ținem cu tărie mărturisirea nădejdii noastre neclintită, căci cel ce a făgăduit este credincios . 24 Și să luăm aminte unii asupra altora, să ne întărâtăm la iubire și fapte bune, 25 nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum au unii obiceiul, ci îndemnându‐ne unii pe alții , și cu atât mai mult cu cât vedeți apropiindu‐se ziua. 26 Căci dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, 27 ci o înfricoșătoare așteptare a judecății și iuțimea focului care va mistui pe potrivnici. 28 Cine a disprețuit legea lui Moise moare fără milă pe temeiul a doi sau trei martori . 29 De cât mai rea pedeapsă vi se pare că va fi învrednicit cel ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și a socotit de rând sângele legământului, prin care fusese sfințit, și care a batjocorit pe Duhul harului? 30 Căci știm pe cel ce a zis: A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti. Și iarăși: Domnul va judeca pe poporul său. 31 Înfricoșător este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu.
Lupta de la început a cititorilor
32 Aduceți‐vă dar aminte de zilele de mai înainte, în care, după ce ați fost luminați , ați răbdat o mare luptă de suferințe, 33 fie că ați fost puși spre priveliște prin mustrări și necazuri, fie că v‐ați făcut părtași ai celor ce se aflau astfel. 34 Căci ați suferit împreună cu cei închiși și ați primit cu bucurie răpirea averilor voasțre, cunoscând că aveți pentru voi o avere mai bună și care rămâne. 35 Deci nu dați la o parte îndrăzneala voastră care are o mare răsplătire. 36 Căci aveți trebuință de răbdare ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să luați cu voi făgăduința. 37 Căci încă puțin, foarte puțin, cel ce vine va veni și nu va întârzia; 38 Dar dreptul meu va trăi din credință și dacă dă înapoi, sufletul meu n‐are plăcere în el. 39 Dar noi nu suntem ai dării înapoi spre pieire, ci ai credinței , spre dobândirea sufletului.