1 luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. 2 Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor, dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit. 3 Pe când noi , fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. 4 Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui.” 5 Și aici este zis iarăși: „Nu vor intra în odihna Mea!” 6 Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta și pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din pricina neascultării lor, 7 El hotărăște din nou o zi: „Astăzi ”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” 8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. 9 Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. 10 Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. 11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare. 12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii. 13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. 14 Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. 15 Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. 16 ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.
Să intrăm în odihna lui
1 Deci fiindcă rămâne încă o făgăduință spre a intra în odihna lui, să ne temem ca nu cumva cineva dintre voi să pară că a rămas în urmă. 2 Căci în adevăr și noi am avut o veste bună propovăduită nouă ca și ei; dar lor cuvântul care a fost auzit nu le‐a folosit, fiindcă n‐a fost amestecat cu credință la cei ce au auzit. 3 Căci noi cei ce am crezut intrăm în acea odihnă, după cum a zis: Cum am jurat în mânia mea: de vor intra ei în odihna mea! deși lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. 4 Căci despre ziua a șaptea a zis undeva astfel: Și Dumnezeu s‐a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui. 5 Și iarăși în acest loc : De vor intra ei în odihna mea! 6 Deci, fiindcă rămâne încă să intre unii în ea, și cei mai dinainte care au avut propovăduită vestea bună n‐au intrat din pricina neascultării, 7 El hotărăște iar o zi anumită: „Astăzi” , zicând în David după atâta vreme, cum s‐a spus mai înainte: Astăzi dacă veți auzi glasul lui, nu vă învârtoșați inimile. 8 Căci dacă Iosua le‐ar fi dat odihnă, n‐ar fi vorbit el după acestea de altă zi. 9 Deci dar rămâne încă o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. 10 Căci cine a intrat în odihnă lui, acela s‐a și odihnit de lucrările sale, ca Dumnezeu de ale lui. 11 Să ne sârguim dar ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare. 12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunzând până la despărțirea sufletului și duhului, încheieturilor și măduvei și judecă cugetele și gândurile inimii. 13 Și nicio făptură nu este nearătată înaintea lui: ci toate sunt goale și dezvelite înaintea ochilor celui cu care avem a face.
Isus ca mare preot
14 Având deci un mare preot care a ștrăbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem bine mărturisirea. 15 Căci n‐avem un mare preot care nu poate suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate asemenea nouă, dar fără păcat. 16 Deci să ne apropiem cu îndrăzneală de scaunul de domnie al harului, ca să luăm milă și să aflăm har spre ajutor la vreme de nevoie.