1 Pune trâmbița în gură! Vrăjmașul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu și au păcătuit împotriva Legii Mele. 2 Atunci vor striga către Mine: ‘Dumnezeule, noi Te cunoaștem , noi, Israel!’ 3 Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmașul îl va urmări. 4 Au pus împărați fără porunca Mea și căpetenii fără știrea Mea; au făcut idoli din argintul și aurul lor, de aceea vor fi nimiciți. 5 Vițelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor! Până când nu vor voi ei să se țină curați? 6 Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, și nu este Dumnezeu. De aceea, vițelul Samariei va fi făcut bucăți! 7 Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Nu le va crește un spic de grâu; ce va răsări nu va da făină și, dacă ar da, ar mânca-o străinii . 8 Israel este nimicit ! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preț. 9 Căci s-au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răzleț. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni! 10 Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa , ca să înceteze pentru puțină vreme să mai ungă vreun împărat și domni . 11 Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, și altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat. 12 Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele, totuși ele sunt privite ca ceva străin. 13 Ei înjunghie vitele pe care Mi le aduc și carnea le-o mănâncă, de aceea Domnul nu le primește! Acum , Domnul Își aduce aminte de nelegiuirea lor și le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt! 14 Căci Israel a uitat pe Cel ce l-a făcut , și-a zidit palate și Iuda a înmulțit cetățile întărite; de aceea voi trimite foc în cetățile lor și le va mistui palatele.”
Năvălirea vrăjmașului
1 Cornul la gura ta! El vine ca un vultur împotriva casei Domnului, pentru că au călcat legământul meu și s‐au răzvrătit împotriva legii mele; 2 vor striga către mine: Dumnezeul meu, te cunoaștem , noi Israel. 3 Israel a lepădat binele, vrăjmașul îl va urmări. 4 Și‐au pus împărați, dar nu prin mine; au făcut domnitori, și eu n‐am știut; și‐au făcut idoli din argintul lor și din aurul lor, ca să fie stârpiți. 5 Samario, vițelul tău te‐a lepădat; mânia mea s‐a aprins împotriva lor; până când nu vor fi în stare de nevinovăție? 6 Căci din Israel este și acesta: un meșter l‐a făcut și nu este Dumnezeu; căci vițelul Samariei se va face fărâme! 7 Căci ei seamănă vânt și vor secera furtună: n‐are un fir de grâu, de‐ar odrăsli, n‐ar da făină; și de ar da poate, străinii o vor înghiți. 8 Israel este înghițit , acum sunt între neamuri ca un vas netrebnic. 9 Căci s‐au suit la Asiria ca un măgar sălbatic , singur; Efraim și‐a tocmit iubiți, 10 da, deși au făcut ei daruri între neamuri, acum îi voi aduna și vor începe să fie strâmtorați sub sarcina împăratului mai marilor . 11 Pentru că Efraim a înmulțit altarele ca să păcătuiască, altarele i‐au fost spre păcătuire. 12 I‐am scris cele zece mii de lucruri ale legii mele, dar sunt socotite ca un lucru străin. 13 Ei junghie carne ca pentru jertfele darurilor mele și o mănâncă; dar Domnul nu se desfată în ele; acum își va aduce aminte de nelegiuirea lor și va cerceta păcatele lor; se vor întoarce în Egipt. 14 Căci Israel a uitat pe Făcătorul său și zidește palate și Iuda a înmulțit cetățile întărite: dar eu voi trimite foc asupra cetăților lor și va mistui palatele lor.