1 Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite și de cei ce scriu porunci nedrepte, 2 ca să nu facă dreptate săracilor și să răpească dreptul nenorociților poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor și să jefuiască pe orfani! 3 „Ce veți face voi în ziua pedepsei și a pieirii care va veni din depărtare peste voi? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa bogăția?” 4 Unii vor fi îngenuncheați între cei prinși în război, iar alții vor cădea între cei morți. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește și mâna Lui tot întinsă este.
Asirianul smerit. Vremurile lui Mesia
5 „Vai de asirian”, zice Domnul, „nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele! 6 I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prădeze și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe. 7 Dar el nu judecă așa și nu acesta este gândul inimii lui, ci el nu se gândește decât să nimicească, decât să prăpădească neamurile cu grămada. 8 Căci el zice: ‘Nu sunt voievozii mei tot atâția împărați? 9 Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca și cu Carchemișul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului? 10 După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărățiile idolilor (unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim și în Samaria), 11 cum am făcut Samariei și idolilor ei, nu voi face și Ierusalimului și icoanelor lui?’” 12 Dar, după ce Domnul Își va împlini toată lucrarea pe muntele Sionului și la Ierusalim, „voi pedepsi”, zice Domnul, „pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate și pentru trufia privirilor lui semețe, 13 căci el a zis: ‘Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri și prin înțelepciunea mea, căci sunt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor și le-am jefuit vistieriile și, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce ședeau pe scaunele lor de domnie; 14 am pus mâna pe bogățiile popoarelor ca pe un cuib și, cum se strâng niște ouă părăsite, așa am strâns eu tot pământul: niciunul n-a mișcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul ca să ciripească.’ 15 Se fălește oare securea împotriva celui ce se slujește de ea? Sau se mândrește fierăstrăul față de cel ce-l mânuiește? Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!” 16 De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici și între aleșii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc. 17 Lumina lui Israel se va preface în foc și Sfântul lui, într-o flacără care va mistui și va arde spinii și mărăcinii lui într-o zi. 18 Va arde, trup și suflet, strălucirea pădurii și a câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leșin. 19 Ceilalți copaci din pădurea lui vor putea fi numărați și un copil le-ar putea scrie numărul. 20 În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel. 21 O rămășiță , rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic. 22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuși numai o rămășiță se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea. 23 Și nimicirea aceasta, care a fost hotărâtă, Domnul Dumnezeul oștirilor o va aduce la îndeplinire în toată țara. 24 Totuși, așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor: „Poporul Meu care locuiești în Sion, nu te teme de asirian; da, el te lovește cu nuiaua și își ridică toiagul asupra ta, cum făceau egiptenii . 25 Dar , peste puțină vreme, pedeapsa va înceta și mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.” 26 Domnul oștirilor va învârti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stânca Oreb, și Își va mai ridica toiagul o dată asupra mării, ca odinioară în Egipt. 27 În ziua aceea, se va lua povara lui de pe umărul tău și jugul lui de pe gâtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime . 28 El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, își lasă calabalâcul la Micmaș. 29 Trec trecătoarea , se culcă la Gheba ; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă. 30 Ridică-ți glasul, fiica Galimului! Ia seama, Lais ! Vai de tine, Anatot! 31 Madmena se împrăștie, locuitorii din Ghebim fug. 32 Încă o zi de oprire la Nob, și amenință cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. 33 Iată, Domnul Dumnezeul oștirilor taie crăcile cu putere; cei mai mari sunt tăiați, cei mai înalți sunt doborâți. 34 Dă jos cu fierul crângul pădurii și Libanul cade sub mâna Celui Puternic.
Pedeapsa judecătorilor nedrepți
1 Vai de cei ce hotărăsc hotărârile nelegiuite și de scriitorii care scriu apăsarea 2 ca să depărteze pe sărac de la judecată și să răpească dreptul celor necăjiți ai poporului meu, ca văduvele să fie prada lor și să despoaie pe orfani! 3 Și ce veți face în ziua cercetării și în pieirea năprăznică ce va veni de departe? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa slava? 4 Doar se vor pleca sub cei prinși și vor cădea sub cei uciși. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna sa tot întinsă este.
Obrăznicia și smerirea lui Asur
5 Ah, Asirianul, nuiaua mâniei mele! Și toiagul care este în mâna lui este urgia mea. 6 Îl voi trimite împotriva unui neam fățarnic și îi voi da porunci împotriva poporului mâniei mele ca să prade prăzi și să răpească răpiri și să‐i calce ca noroiul de pe ulițe. 7 Dar el nu cugetă așa și inima lui nu se gândește astfel; ci în inima lui este să nimicească și să stârpească nu puține neamuri. 8 Căci zice: Oare nu toți mai marii mei sunt împărați? 9 Oare nu este Calnoul ca și Carchemișul? Oare nu este Hamatul ca și Arpadul? Oare nu este Samaria ca și Damascul? 10 După cum mâna mea a ajuns împărățiile idolilor și chipurile lor cioplite erau mai multe decât ale Ierusalimului și ale Samariei, 11 cum am făcut Samariei și idolilor săi, oare nu tot astfel voi face Ierusalimului și chipurilor sale? 12 Și va fi așa : după ce Domnul va împlini tot lucrul său peste muntele Sion și peste Ierusalim, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii împăratului Asiriei și slava ochilor săi semeți. 13 Fiindcă a zis: Prin puterea mâinii mele am făcut‐o și prin înțelepciunea mea căci am pricepere; și am strămutat hotarele popoarelor și le‐am prădat comorile și am surpat, ca un puternic, pe cei ce șed pe scaune de domnie ; 14 și mâna mea a ajuns ca pe un cuib, bogăția popoarelor, și cum strânge cineva ouăle părăsite, așa am strâns eu tot pământul și n‐a fost nimeni care să bată din aripă, sau să‐și deschidă gura sau să cârâiască. 15 Oare se va făli securea împotriva celui ce taie cu ea? Se va mândri fierăstrăul împotriva celui ce‐l mișcă? Ca și când toiagul ar mișca pe cei ce‐l ridică! Ca și când bățul ar ridica pe cel ce nu este lemn. 16 De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor va trimite slăbire printre cei grași ai săi și sub slava lui va aprinde o ardere, ca arderea focului: 17 Și lumina lui Israel va fi un foc și Sfântul său o flacără; și va aprinde și va înghiți spinii săi și scaii săi într‐o singură zi, 18 și va mistui slava pădurii sale și a mănoasei sale câmpii , suflet și carne; și vor fi ca un bolnav care piere. 19 Și rămășița copacilor pădurii sale va fi puțină: un copil îi va putea scrie. 20 Și va fi așa : în ziua aceea rămășița lui Israel și cei scăpați ai casei lui Iacov nu se vor mai rezema pe cel ce i‐a lovit ci se vor rezema pe Domnul, Sfântul lui Israel, în adevăr. 21 Rămășița se va întoarce, rămășița lui Iacov, la Dumnezeul cel puternic. 22 Căci chiar dacă ar fi poporul tău Israel ca nisipul mării , numai o rămășiță din el se va întoarce; nimicirea hotărâtă se va vărsa în dreptate: 23 Căci Domnul Dumnezeul oștirilor va face în mijlocul țării întregi o nimicire, da, și hotărâtă. 24 De aceea așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Nu te teme, poporul meu, care locuiești în Sion, de Asirian. El te va lovi cu toiag și va ridica bățul său asupra ta în felul Egiptului . 25 Căci încă foarte puțin și urgia va fi împlinită și mânia mea spre nimicirea lor. 26 Și Domnul oștirilor va stârni un bici împotriva lui, ca în bătaia Madianului la stânca Oreb. Și toiagul său va fi peste mare și‐l va înălța în felul Egiptului. 27 Și va fi așa : în ziua aceea sarcina sa se va depărta de pe umărul tău și jugul său de pe grumazul tău și jugul se va sfărâma de mult untdelemn . 28 El a venit la Aiat, a trecut prin Migron, își lasă calabalâcul în Micmaș. 29 Au trecut trecătoarea ; își fac popasul în Gheba ; Rama se cutremură, Ghibea lui Saul a fugit. 30 Înalță‐ți glasul, fiică a Galimului! Ascultă, Laiso ! Sărmane Anatot! 31 Madmena fuge; locuitorii Ghebimului fug la adăpost, 32 chiar azi se va opri în Nob. El își clatină mâna la muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului… 33 Iată, Domnul Dumnezeul oștirilor taie ramurile cu groază și cei înalți la statură vor fi tăiați și cei semeți se vor smeri 34 și va face luminiș în desimea pădurii cu fierul și Libanul va cădea prin unul măreț.