1 Iacov , rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate: Sănătate! 2 Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, 3 ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. 4 Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic. 5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. 6 Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. 7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8 căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale. 9 Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui. 10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. 11 Răsare soarele cu căldura lui arzătoare și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – așa se va veșteji bogatul în umbletele lui. 12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. 14 Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. 15 Apoi pofta , când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea. 16 Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: 17 orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. 18 El , de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. 19 Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie , 20 căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. 21 De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. 22 Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. 23 Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă 24 și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. 25 Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26 Dacă crede cineva că este religios și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. 27 Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.
1 Iacov , rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere, vă dorește bucurie.
Încercările
2 Frații mei , socotiți mare bucurie când veți cădea în felurite ispite, 3 știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. 4 Dar răbdarea să‐și aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, neavând lipsă de nimic. 5 Iar dacă cineva dintre voi are lipsă de înțelepciune, să ceară de la Dumnezeu care dă tuturor cu dărnicie și nu înfruntă, și i se va da. 6 Dar să ceară cu credință, neîndoindu‐se de nimic; căci cine se îndoiește, seamănă cu valul mării mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. 7 Căci să nu socotească acel om că va lua ceva de la Domnul; 8 este un bărbat îndoielnic, nestatornic în toate căile sale.
Bogatul și omul de jos
9 Iar fratele cel smerit să se laude în înălțarea lui, 10 și bogatul în smerirea lui, pentru că va trece ca o floare a ierbii. 11 Căci a răsărit soarele cu arșița sa și a uscat iarba, și floarea ei a căzut și podoaba feței ei a pierit: așa și bogatul se va vesteji în umbletele sale. 12 Fericit este omul care rabdă ispita, pentru că după ce va fi găsit bun, va lua cununa vieții pe care a făgăduit‐o Domnul celor ce‐l iubesc.
Dumnezeu nu ispitește
13 Nimeni când este ispitit să nu zică: Sunt ispitit de Dumnezeu. Căci Dumnezeu este neispitit de rele și el nu ispitește pe nimeni. 14 Dar fiecare este ispitit, fiind tras și momit de pofta sa. 15 Apoi pofta , după ce a zămislit, naște păcat; iar păcatul, odată săvârșit, naște moarte.
Împlinirea cuvântului
16 Nu vă rătăciți, frații mei iubiți. 17 Orice dare bună și orice dar desăvârșit se pogoară de sus de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare. 18 El , de bunăvoia sa, ne‐a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim o pârgă a făpturilor sale. 19 Să știți, frații mei iubiți: orice om să fie ager la auzire, încet la vorbire, încet la mânie : 20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 21 De aceea, lepădând orice murdărie și revărsare de răutate, primiți cu blândețe cuvântul sădit, care poate să vă mântuiască sufletele. 22 Fiți dar împlinitori ai cuvântului și nu numai auzitori, înșelându‐vă pe voi înșivă. 23 Pentru că dacă cineva este auzitor al cuvântului și nu împlinitor, el seamănă cu un bărbat care își privește în oglindă fața sa din naștere; 24 căci s‐a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată ce fel de om era. 25 Cine s‐a uitat însă de aproape în legea desăvârșită, aceea a slobozeniei, și a stăruit în ea , nefăcându‐se un auzitor uituc, ci un făcător cu fapta, acesta va fi fericit în facerea lui. 26 Dacă i se pare cuiva că este religios în timp ce nu‐și ține limba în frâu, ci își amăgește inima, religia acestui om este deșartă. 27 Religia curată și fără pată la Dumnezeu și Tatăl este aceasta: a cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor și a se păzi pe sine însuși neîntinat de lume.