Cântarea de laudă a Deborei
1 În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam:
2 „Niște căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel,
Și poporul s-a arătat gata de luptă:
Binecuvântați pe Domnul!
3 Ascultați , împărați!
Luați aminte, domnitori!
Voi cânta, da, voi cânta Domnului,
Voi cânta din alăută Domnului Dumnezeului lui Israel.
4 Doamne , când ai ieșit din Seir,
Când ai plecat din câmpiile Edomului,
Pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat
Și norii au turnat ape cu găleata;
5 Munții s-au clătinat înaintea Domnului,
Sinaiul acela s-a clătinat înaintea
Domnului Dumnezeului lui Israel.
6 Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat,
Pe vremea Iaelei , drumurile erau părăsite,
Și călătorii apucau pe căi strâmbe.
7 Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere,
Până când m-am sculat eu, Debora,
Până când m-am ridicat eu ca o mamă în Israel.
8 El își alesese noi dumnezei .
Atunci, războiul era la porți,
Dar nu vedeai nici scut, nici suliță
La patruzeci de mii în Israel.
9 Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel,
Spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte.
Binecuvântați pe Domnul!
10 Voi, care călăriți pe măgărițe albe,
Voi, care ședeți pe covoare,
Și voi, care umblați pe drum, cântați !
11 Arcașii din mijlocul adăpătoarelor
Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului,
Binefacerile cârmuirii Sale în Israel!
Atunci, poporul Domnului s-a coborât la porți:
12 Trezește-te , trezește-te, Debora!
Trezește-te, trezește-te și zi o cântare!
Scoală-te, Barac,
Și adu-ți robii de război,
Fiul lui Abinoam!
13 Atunci, o rămășiță din popor a biruit pe cei puternici,
Domnul mi-a dat biruința asupra celor viteji.
14 Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec.
După tine a mers Beniamin în oștirea ta.
Din Machir au venit căpeteniile
Și din Zabulon, cârmuitorii.
15 Mai-marii lui Isahar au fost cu Debora,
Și Isahar a venit după Barac ,
A fost trimis pe urma lui în vale.
La pâraiele lui Ruben,
Au fost mari hotărâri!
16 Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor
Să asculți behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben
Mari au fost sfaturile!
17 Galaadul de dincolo de Iordan nu și-a părăsit locuința.
Pentru ce a stat Dan pe corăbii?
Așer a stat pe malul mării
Și s-a odihnit în limanurile lui.
18 Zabulon este un popor care a înfruntat moartea
Și Neftali la fel, pe înălțimile din câmpie.
19 Împărații au venit, s-au luptat;
Atunci au luptat împărații Canaanului,
La Taanac, la apele Meghido;
N-au luat nicio pradă, nici argint .
20 Din ceruri se luptau,
De pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera,
21 Pârâul Chison i-a luat,
Pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison!
Suflete, calcă-n picioare pe viteji!
22 Atunci, copitele cailor au răsunat
De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.
23 Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului,
Blestemați, blestemați pe locuitorii lui,
Căci n-au venit în ajutorul Domnului,
În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji!
24 Binecuvântată să fie între femei Iael ,
Nevasta lui Heber, Chenitul!
Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!
25 El a cerut apă, și ea i-a dat lapte;
În pahar împărătesc i-a adus unt.
26 Cu o mână a luat țărușul
Și cu dreapta, ciocanul lucrătorilor,
A lovit pe Sisera, i-a despicat capul,
I-a sfărâmat și străpuns tâmpla.
27 El s-a ghemuit: a căzut și s-a culcat la picioarele ei;
S-a ghemuit și a căzut la picioarele ei;
Acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viață.
28 Pe fereastră, prin zăbrele,
Se uită mama lui Sisera și strigă:
‘Pentru ce zăbovește carul lui să vină?
Pentru ce vin carele lui așa de încet?’
29 Cele mai înțelepte dintre femeile ei îi răspund
Și ea își răspunde singură:
30 ‘Negreșit, au găsit pradă! Și-o împart:
O fată, două fete de fiecare om;
Pradă de haine vopsite pentru Sisera;
Pradă de haine vopsite, cusute la gherghef,
Două haine vopsite și cusute la gherghef,
De pus pe grumazul biruitorului!’
31 Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, Doamne!
Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele când se arată în puterea lui.”
Țara a avut odihnă patruzeci de ani.
Cântarea de laudă a Deborei
1 Și Debora și Barac, fiul lui Abinoam, au cântat în ziua aceea, zicând: 2 Căci povățuitorii au povățuit în Israel, căci poporul s‐a dat de bunăvoie, binecuvântați pe Domnul! 3 Ascultați , împăraților! Plecați urechea, mai marilor! Eu, eu voi cânta Domnului, voi face o cântare de laudă Domnului Dumnezeului lui Israel. 4 Doamne , când ai ieșit tu din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s‐a cutremurat și cerurile au picurat, da, norii au picurat apă. 5 Munții s‐au zguduit înaintea feței Domnului, Sinaiul acela înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel. 6 În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat, în zilele Iaelei , căile erau neumblate și călătorii pe drumuri mari umblau pe cărări strâmbe. 7 Cârmuitorii au încetat în Israel, au încetat până m‐am sculat eu, Debora, până m‐am sculat, eu, o mamă în Israel. 8 Își alegeau dumnezei noi, atunci războiul era la porți. Se vedea oare un scut sau o suliță, la patruzeci de mii în Israel? 9 Inima mea este către dregătorii lui Israel, care s‐au dat de bunăvoie în popor. Binecuvântați pe Domnul! 10 Voi care încălecați pe măgărițe albe, care ședeți pe covoare, și care umblați pe cale, cântați ! 11 Din pricina glasului celor ce împart prada în mijlocul adăpătoarelor: acolo istorisesc ei dreptatea Domnului, dreptatea cârmuirii sale în Israel. Și poporul Domnului s‐a pogorât la porți. 12 Deșteaptă‐te , deșteaptă‐te, Debora, deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, rostește o cântare! Scoală‐te, Barac, și du robia ta roabă, fiu al lui Abinoam! 13 Apoi, pogoară‐te, tu rămășiță de măreți , ca poporul său. Doamne, pogoară‐te cu mine în mijlocul vitejilor. 14 Din Efraim vin cei a căror rădăcină e în Amalec. După tine era Beniamin între popoarele tale! Din Machir s‐au pogorât căpetenii și din Zabulon cei ce mânuiau toiagul cârmuitorului. 15 Și mai marii lui Isahar erau cu Debora: și Isahar ca și Barac . Au fost trimiși în vale la picioarele lui; la pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri de inimă. 16 De ce ai rămas între staule, ca să auzi fluierările turmelor? La pâraiele lui Ruben au fost mari sfătuiri de inimă! 17 Galaadul a rămas dincolo de Iordan, și Dan pentru ce a rămas lângă corăbii? Așer a șezut pe țărmul mărilor și a rămas în porturile sale. 18 Zabulon este un popor care și‐a primejduit viața până la moarte, asemenea și Neftali pe înălțimile câmpiei. 19 Împărații au venit, s‐au războit. Atunci împărații Canaanului s‐au războit în Taanac la apele Meghidoului, dar n‐au luat pradă de argint . 20 Din ceruri era lupta, stelele din mersurile lor s‐au războit cu Sisera! 21 Râul Chison i‐a măturat, vechiul râu, râul Chison! Ai călcat puterea în picioare, suflete al meu! 22 Atunci copitele cailor s‐au lovit de goana, de goana puternicilor lor. 23 Blestemați Merozul, zice Îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci ei n‐au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji. 24 Binecuvântată să fie mai pe sus de femei Iael, nevasta lui Heber, Chenitul, binecuvântată mai pe sus de femeile care stau în cort! 25 El a cerut apă, ea i‐a dat lapte; în potirul celor măreți ea i‐a adus unt. 26 Ea și‐a întins mâna spre țăruș și dreapta ei spre ciocanul lucrătorilor și a lovit cu ciocanul pe Sisera, i‐a sfărâmat capul, a sfărâmat și i‐a străpuns tâmpla. 27 El s‐a ghemuit la picioarele ei, a căzut, a zăcut jos; s‐a ghemuit la picioarele ei, a căzut. Unde s‐a ghemuit, acolo a căzut nimicit. 28 Mama lui Sisera se uită pe fereastră și strigă prin zăbrele: Pentru ce întârzie carul său să vină? Pentru ce zăbovesc pașii carelor sale? 29 Cele înțelepte dintre doamnele ei răspund și ea își răspunde singură: 30 Oare n‐au găsit ei, n‐au împărțit ei prada: o fată, două fete de fiecare cap de bărbat, pradă de veșminte vopsite pentru Sisera, pradă de veșminte vopsite de broderie; o pereche de veșminte vopsite de broderie pentru grumazul prăzii. 31 Așa să fie pierduți toți vrăjmașii tăi, Doamne! lar cei ce te iubesc să fie ca răsăritul soarelui în puterea sa! Și țara a avut odihnă patruzeci de ani.