1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniței: 2 „Așa vorbește Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzește și le înfăptuiește, El, al cărui Nume este Domnul : 3 ‘Cheamă-Mă , și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.’ 4 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetății acesteia și despre casele împăraților lui Iuda, care vor fi surpate ca să facă loc pentru șanțurile de întărire și pentru săbii, 5 când vor înainta să lupte împotriva haldeenilor și când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea și în urgia Mea și din pricina răutății cărora Îmi voi ascunde Fața de această cetate: 6 ‘Iată, îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie. 7 Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și pe prinșii de război ai lui Israel și-i voi așeza iarăși ca odinioară . 8 Îi voi curăți de toate nelegiuirile pe care le-au săvârșit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat și prin care s-au răzvrătit împotriva Mea. 9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă și de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate și uimite de toată fericirea și de toată propășirea pe care le-o voi da.’ 10 Așa vorbește Domnul: ‘Se vor mai auzi iarăși în locul acesta, despre care ziceți că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăși în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace, 11 strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, glasul celor ce zic: «Lăudați pe Domnul oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!», glasul celor ce aduc jertfe de mulțumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinșii de război ai țării și îi voi așeza iarăși ca odinioară’, zice Domnul. 12 Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘În locul acesta pustiu, fără oameni și fără dobitoace, și în toate cetățile lui, vor mai fi iarăși locuințe de păstori, care-și vor odihni turmele. În cetățile de la munte , 13 în cetățile din câmpie, în cetățile de la miazăzi, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, și în cetățile lui Iuda, vor mai trece iarăși oile pe sub mâna celui ce le numără’, zice Domnul. 14 ‘Iată , vin zile’, zice Domnul, ‘când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda. 15 În zilele acelea și în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea și judecata în țară. 16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: «Domnul, Neprihănirea noastră».’ 17 Căci așa vorbește Domnul: ‘David nu va fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel. 18 Nici preoții și leviții nu vor fi lipsiți niciodată înaintea Mea de urmași care să aducă arderi-de-tot , să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare și să aducă jertfe în toate zilele.’” 19 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: 20 „Așa vorbește Domnul: ‘Dacă puteți să rupeți legământul Meu cu ziua și legământul Meu cu noaptea, așa încât ziua și noaptea să nu mai fie la vremea lor, 21 atunci se va putea rupe și legământul Meu cu robul Meu David, așa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, și legământul Meu cu leviții, preoții, care Îmi fac slujba. 22 Ca oștirea cerurilor, care nu se poate număra, și ca nisipul mării, care nu se poate măsura, așa voi înmulți sămânța robului Meu David și pe leviții care-Mi slujesc.’” 23 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: 24 „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceștia: ‘A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese’? Atât de mult disprețuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor. 25 Așa vorbește Domnul: ‘Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua și cu noaptea, dacă n-am așezat legile cerurilor și ale pământului, 26 atunci voi lepăda și sămânța lui Iacov și a robului Meu David și nu voi mai lua din sămânța lui pe cei ce vor stăpâni peste urmașii lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război și voi avea milă de ei!’”
Prorocire despre scăparea din Babilon
1 Și cuvântul Domnului a fost a doua oară către Ieremia, pe când era închis în curtea închisorii, zicând: 2 Așa zice Domnul care face aceasta, Domnul care o întocmește ca s‐o întărească, Domnul este numele lui: 3 Strigă către mine și‐ți voi răspunde și‐ți voi arăta lucruri mari și neajunse, pe care nu le cunoști. 4 Căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetății acesteia și despre casele împăraților lui Iuda, care sunt sfărâmate de șanțuri și de sabie: 5 Ei vin să se lupte cu haldeii, dar vin ca să le umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care i‐am lovit în mânia mea și în aprinderea mea și pentru toată răutatea cărora mi‐am ascuns fața de cetatea aceasta. 6 Iată, îi voi da o legătură a rănii și leacuri și‐i voi vindeca; și le voi descoperi belșug de pace și adevăr. 7 Și voi întoarce robia lui Iuda și robia lui Israel, și‐i voi zidi ca la început. 8 Și‐i voi curăți de toată nelegiuirea lor cu care au păcătuit împotriva mea și le voi ierta toate nelegiuirile cu care au păcătuit împotriva mea și prin care s‐au răzvrătit împotriva mea. 9 Și această cetate îmi va fi un nume de bucurie, de laudă și de slavă înaintea tuturor neamurilor pământului care vor auzi tot binele pe care li‐l fac. Și se vor teme și se vor cutremura de tot binele și de toată pacea pe care i‐o aduc. 10 Așa zice Domnul: Iarăși se va auzi în locul acesta, de care ziceți: Este pustiu, fără om și fără vită! în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, care sunt pustii, fără om și fără locuitor și fără dobitoc, 11 glas de bucurie și glas de veselie, glas de mire și glas de mireasă, glasul celor ce zic: Mulțumiți Domnului oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea lui! și al celor ce aduc jertfe de mulțumire în casa Domnului. Căci voi întoarce robia țării ca la început, zice Domnul. 12 Așa zice Domnul oștirilor: În locul acesta, care este pustiu, fără om și fără vită, și în toate cetățile lui, iarăși va fi o locuință de păstori, care vor face să poposească turmele. 13 În cetățile ținutului muntos și în cetățile șesului și în cetățile de la miazăzi și în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului și în cetățile lui Iuda vor trece iarăși turmele pe sub mâinile celui ce le numără, zice Domnul. 14 Iată , vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l‐am vorbit despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda. 15 În zilele acelea și în vremea aceea voi face să răsară lui David o Odraslă de dreptate și va face judecată și dreptate în țară. 16 În zilele acelea Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în liniște: și acesta este numele cu care se va numi: Domnul, Dreptatea noastră. 17 Căci așa zice Domnul: Nu va lipsi din David bărbat care să șadă pe scaunul de domnie al casei lui Israel, 18 nici dintre preoți, leviți, nu va lipsi un bărbat înaintea mea ca să aducă arderi de tot și să facă să fumege daruri de mâncare și să facă jertfe în toate zilele. 19 Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: 20 Așa zice Domnul: Dacă puteți să rupeți legământul meu cu privire la ziuă și legământul meu cu privire la noapte, așa ca ziua și noaptea să nu fie la vremea lor, 21 atunci se va rupe și legământul meu cu David, robul meu, ca să n‐aibă fiu să domnească pe scaunul său de domnie și cu leviții, preoții, slujitorii mei. 22 Precum oștirea cerurilor nu se poate număra, nici nisipul mării măsura, așa voi înmulți sămânța lui David, robul meu, și pe leviții care‐mi slujesc. 23 Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: 24 Oare n‐ai luat seamă ce a vorbit poporul acesta, zicând: Cele două familii pe care le‐a ales Domnul, le‐a lepădat? Așa disprețuiesc ei pe poporul meu încât nu mai este un neam înaintea lor. 25 Așa zice Domnul: Dacă legământul meu cu privire la ziuă și noapte nu stă, dacă n‐am întemeiat așezămintele cerurilor și pământului, 26 atunci voi lepăda și sămânța lui Iacov și a lui David, robul meu, încât să nu iau din sămânța lui domni peste sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov; căci voi întoarce robia lor și mă voi îndura de ei.