1 Pentru ce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată
și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2 Sunt unii care mută hotarele , fură turmele și le pasc;
3 iau măgarul orfanului,
iau zălog vaca văduvei;
4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,
silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă.
5 Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,
ies dimineața la lucru să caute hrană
și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.
6 Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7 Îi apucă noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8 Îi pătrunde ploaia munților
și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9 Aceia smulg pe orfan de la țâță,
iau zălog tot ce are săracul.
10 Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii și-s flămânzi;
11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul și le este sete;
12 în cetăți se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniți strigă…
Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!
13 Alții sunt vrăjmași ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
14 Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor,
ucide pe cel sărac și lipsit,
și noaptea fură.
15 Ochiul preacurvarului pândește amurgul:
‘Nimeni nu mă va vedea’, zice el,
și își pune o maramă pe față.
16 Noaptea sparg casele,
ziua stau închiși;
se tem de lumină .
17 Pentru ei, dimineața este umbra morții
și, când o văd, simt toate spaimele morții.
18 Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19 Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,
așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20 Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-și mai aduce aminte de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21 el, care prădează pe femeia stearpă și fără copii,
el, care nu face niciun bine văduvei!…
22 Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,
și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;
23 El le dă liniște și încredere,
are privirile îndreptate spre căile lor.
24 S-au ridicat, și într-o clipă nu mai sunt:
cad, mor ca toți oamenii,
sunt tăiați ca spicele coapte.
25 Nu este așa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”
Îngăduința lui Dumnezeu față de cei răi
1 Pentru ce nu sunt strânse vremurile la Cel Atotputernic? Și pentru ce nu văd zilele lui cei ce‐l cunosc? 2 Unii strămută semnele de hotar; răpesc turme și le pasc; 3 gonesc măgarul orfanilor și iau zălog boul văduvei; 4 abat pe cei nevoiași din cale și săracii pământului se ascund. 5 Iată, ca măgarii sălbatici în pustie, ei ies la lucrul lor, căutând cu sârguință prada; pustia le dă mâncare pentru copiii lor; 6 ei taie nutrețul lor de pe câmp și strâng boabele din culesul viei celui rău; 7 zac toată noaptea goi, fără îmbrăcăminte și n‐au învelitoare împotriva frigului; 8 sunt muiați de ploile repezi ale munților și din lipsă de adăpost îmbrățișează stânca. 9 Smulg pe orfan de la țâță și iau zălog de la sărac; 10 aceștia umblă goi, fără îmbrăcăminte și fiind flămânzi cară snopii; 11 fac untdelemn înăuntrul zidurilor acestor oameni, le calcă teascul și suferă de sete. 12 Gem oamenii din cetăți și sufletul celor răniți strigă: și Dumnezeu nu o privește ca nebunie. 13 Alții sunt vrăjmașii luminii, nu cunosc căile ei și nu rămân pe cărările ei. 14 Ucigașul se scoală cu lumina , omoară pe cel sărac și nevoiaș, și noaptea iese ca un hoț. 15 Și ochiul preacurvarului pândește amurgul zicând: Niciun ochi nu mă va vedea: și își învălește fața. 16 Pe întuneric sparg casele; ziua se închid înăuntru; nu cunosc lumina ; 17 căci dimineața este ca umbra morții pentru ei, căci cunosc spaimele umbrei morții. 18 Ei sunt iuți pe fața apelor; partea lor este blestemată pe pământ și nu se întorc pe calea viilor. 19 Seceta și căldura iau cu putere apele de zăpadă; așa și Șeolul pe cei ce au păcătuit. 20 Pântecele îl va uita; viermele se va ospăta dulce cu el; nu va mai fi pomenit: și nedreptatea va fi frântă ca un copac. 21 El mănâncă pe cea stearpă care nu naște și nu face bine văduvei. 22 Ba chiar pe cei puternici îi trage cu puterea sa; se scoală și nimeni nu este sigur de viață. 23 Și lor le dă Dumnezeu liniște și se odihnesc pe ea și ochii săi sunt asupra căilor lor. 24 Sunt înălțați; încă o clipă și nu mai sunt; cad, sunt luați ca toți ceilalți; sunt tăiați ca vârful spicelor. 25 Și dacă nu este așa acum, cine mă va da de minciună și va face cuvântul meu de nimic?