Plângerea lui Iov
1 După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.
2 A luat cuvântul și a zis:
3 „Blestemate să fie ziua în care m-am născut
și noaptea care a zis: ‘S-a zămislit un copil de parte bărbătească!’
4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea,
să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer
și să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S-o cuprindă întunericul și umbra morții,
nori groși să vină peste ea
și neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,
să piară din an,
să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,
de cei ce știu să întărâte leviatanul ;
9 să se întunece stelele din amurgul ei,
în zadar să aștepte lumina
și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,
nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11 De ce n-am murit în pântecele mamei mele?
De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12 De ce am găsit genunchi care să mă primească?
Și țâțe care să-mi dea lapte?
13 Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,
aș dormi și m-aș odihni
14 cu împărații și cei mari de pe pământ,
care și-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint.
16 Sau n-aș mai fi în viață,
aș fi ca o stârpitură îngropată,
ca niște copii care n-au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi,
acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18 Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace,
nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic și cel mare sunt tot una acolo,
și robul scapă de stăpânul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă
și viață celor amărâți la suflet,
21 care așteaptă moartea, și nu vine,
măcar că o doresc mai mult decât o comoară ,
22 care n-ar mai putea de bucurie
și de veselie dacă ar găsi mormântul?
23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,
pe care îl îngrădește Dumnezeu din toate părțile?
24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele
și jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;
de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26 N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,
și necazul dă peste mine.”
Plângerea lui Iov
1 După aceasta Iov și‐a deschis gura și și‐a blestemat ziua. 2 Și Iov a răspuns și a zis: 3 Pierdută să fie ziua în care m‐am născut și noaptea care a zis: S‐a zămislit un copil de parte bărbătească! 4 Ziua aceea să fie întuneric; să n‐o caute Dumnezeu de sus, și să nu lumineze lumina peste ea! 5 Întunericul și umbra morții s‐o ceară; un nor să locuiască peste ea; tot ce întunecă ziua s‐o înspăimânte! 6 Noaptea aceea să dea negura peste ea; să nu se bucure între zilele anului, să nu vină în numărul lunilor! 7 Iată, noaptea aceea să fie stearpă; niciun glas bucuros să nu vină în ea! 8 S‐o blesteme cei ce blestemă ziua, cei ce sunt gata să deștepte Leviatanul! 9 Să se întunece stelele amurgului ei; să aștepte lumină și să nu fie, nici să nu vadă genele zorilor! 10 Pentru că n‐a închis ușile pântecelui mamei mele, și n‐a ascuns necazul dinaintea ochilor mei. 11 De ce n‐am murit în pântece? De ce nu mi‐am dat duhul când am ieșit din pântece? 12 Pentru ce m‐au primit genunchii ? Și pentru ce țâțele, ca să sug? 13 Căci acum aș zăcea și aș fi liniștit; aș dormi și aș avea odihnă: 14 cu împărații și sfetnicii pământului, care și‐au zidit locuri pustii; 15 sau cu mai marii care aveau aur și își umpleau casele cu argint: 16 sau ca o naștere timpurie ascunsă, n‐aș mai fi fost, ca pruncii care n‐au văzut lumina! 17 Acolo cei răi încetează de a tulbura și cei istoviți se odihnesc. 18 Acolo cei prinși sunt ușurați cu toții, n‐aud glasul celui ce‐i îmboldește. 19 Cei mici și cei mari sunt acolo, și robul e slobod de domnul său. 20 Pentru ce se dă lumină celui în necaz și viață celor amărâți la suflet, 21 care așteaptă moartea și nu vine și sapă după ea mai mult decât ca după comori ascunse; 22 care se bucură foarte mult și se veselesc când găsesc mormântul? 23 Pentru ce se dă lumină omului căruia îi este ascunsă calea sa și pe care Dumnezeu l‐a îngrădit ? 24 Căci suspinul meu vine înaintea pâinii mele și răcnetele mele se varsă ca apele. 25 Căci de ce m‐am temut aceea a venit peste mine și de ce m‐am înspăimântat aceea m‐a ajuns. 26 N‐am pace, n‐am liniște, n‐am odihnă și vine necaz.