Cuvântarea lui Elifaz către Iov
1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2 „Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 De multe ori tu ai învățat pe alții
și ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
și ai întărit genunchii care se îndoiau.
5 Și acum, când este vorba de tine, ești slab!
Acum, când ești atins tu, te tulburi!
Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6 Nădejdea ta nu-i neprihănirea ta?
7 Adu-ți aminte, te rog! Care nevinovat a pierit?
Care oameni neprihăniți au fost nimiciți?
8 După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea
și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciți de vântul mâniei Lui.
10 Mugetul leilor încetează,
dinții puilor de lei sunt zdrobiți!
11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă
și puii leoaicei se risipesc.
Toți oamenii sunt vinovați
12 Un cuvânt s-a furișat până la mine,
și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.
13 În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc,
14 m-a apucat groaza și spaima,
și toate oasele mi-au tremurat.
15 Un duh a trecut pe lângă mine…
Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16 Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea încetișor:
17 ‘Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’
18 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi,
dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,
19 cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut,
care își trag obârșia din țărână
și pot fi zdrobiți ca un vierme!
20 De dimineață până seara sunt zdrobiți,
pier pentru totdeauna și nimeni nu ține seama de ei.
21 Li se taie firul vieții,
mor și tot n-au căpătat înțelepciunea!
Cuvântarea lui Elifaz către Iov
1 Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: 2 Dacă s‐ar încerca un cuvânt către tine, oare te vei mâhni? Dar cine se poate opri de a vorbi? 3 Iată, tu ai învățat pe mulți și ai întărit mâinile slabe. 4 Cuvintele tale au ridicat pe cel ce se poticnea și ai întărit genunchii ce se plecau: 5 Și acum nenorocirea a venit peste tine și ești mâhnit, te atinge pe tine și ești tulburat! 6 Oare n‐a fost frica de Dumnezeu încrederea ta și desăvârșirea căilor tale, nădejdea ta? 7 Adu‐ți aminte, rogu‐te, cine a fost pierdut fiind nevinovat? Și unde au fost stârpiți drepții? 8 După cum am văzut eu, cei ce ară nelegiuirea și seamănă tulburarea, aceia o seceră. 9 Sunt pierduți de suflarea lui Dumnezeu și de strănutatul nărilor lui sunt mistuiți. 10 Mugetul leului și glasul leului înfuriat și dinții leilor tineri sunt zdrobiți. 11 Leul bătrân se pierde din lipsă de pradă și puii leoaicei se împrăștie.
Toți oamenii sunt vinorați
12 Un cuvânt s‐a furișat până la mine și urechea mea i‐a prins șoapta. 13 În gânduri din vedenii de noapte, când cade somnul adânc peste oameni, 14 teamă a venit peste mine și cutremur și a făcut să mi se înfioare toate oasele. 15 Și un duh a trecut pe dinaintea feței mele; mi s‐a zbârlit părul pe trup. 16 El a stat liniștit, dar nu i‐am cunoscut fața. Un chip era înaintea ochilor mei și am auzit un susur încet și un glas zicând : 17 Oare va fi omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Va fi omul mai curat decât Cel ce l‐a făcut? 18 Iată, El nu se încrede în slujitorii săi și învinuiește pe îngerii săi de prostie: 19 Cu cât mai mult pe cei ce locuiesc în case de lut, cu temelia în țărână, care sunt striviți înaintea moliei? 20 De dimineața până seara sunt sfărâmați, sunt pierduți în veac fără să se ia aminte la ei. 21 Nu este smulsă oare funia cortului lor în ei? Mor, și nu în înțelepciune !