Cetățile leviților
1 Căpeteniile de familie ale leviților s-au apropiat de preotul Eleazar , de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor copiilor lui Israel. 2 Le-au vorbit la Silo , în țara Canaanului, și au zis: „Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăți de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.” 3 Copiii lui Israel au dat atunci leviților, din moștenirea lor, cetățile următoare și împrejurimile lor, după porunca Domnului. 4 Au tras la sorți pentru familiile chehatiților; și leviții, fiii preotului Aaron, au avut prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin; 5 ceilalți fii ai lui Chehat au avut prin sorți zece cetăți ale familiilor din seminția lui Efraim, din seminția lui Dan și din jumătate din seminția lui Manase. 6 Fiii lui Gherșon au avut prin sorți treisprezece cetăți ale familiilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătate din seminția lui Manase în Basan. 7 Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. 8 Copiii lui Israel au dat leviților, prin sorți, aceste cetăți și împrejurimile lor, cum poruncise lui Moise Domnul. 9 Au dat din seminția fiilor lui Iuda și din seminția fiilor lui Simeon următoarele cetăți numite pe nume 10 și care au fost ale fiilor lui Aaron , dintre familiile chehatiților, și ale fiilor lui Levi, căci ei au ieșit cei dintâi la sorți. 11 Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda și locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac. 12 Câmpia cetății și satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune. 13 Au dat deci fiilor preotului Aaron cetatea de scăpare pentru ucigași, Hebronul și împrejurimile lui, Libna și împrejurimile ei, 14 Iatirul și împrejurimile lui, Eștemoa și împrejurimile ei, 15 Holonul și împrejurimile lui, Debirul și împrejurimile lui, 16 Ainul și împrejurimile lui, Iuta și împrejurimile ei și Bet-Șemeșul și împrejurimile lui: nouă cetăți din aceste două seminții, 17 și din seminția lui Beniamin: Gabaonul și împrejurimile lui, Gheba și împrejurimile ei, 18 Anatotul și împrejurimile lui și Almonul și împrejurimile lui: patru cetăți. 19 Toate cetățile preoților, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăți și împrejurimile lor. 20 Leviții din familiile celorlalți fii ai lui Chehat au avut prin sorți cetăți din seminția lui Efraim. 21 Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigași, Sihemul și împrejurimile lui, în muntele lui Efraim, Ghezerul și împrejurimile lui, 22 Chibțaimul și împrejurimile lui și Bet-Horonul și împrejurimile lui, patru cetăți; 23 din seminția lui Dan: Elteche și împrejurimile ei, Ghibetonul și împrejurimile lui, 24 Aialonul și împrejurimile lui și Gat-Rimonul și împrejurimile lui, patru cetăți, 25 și din jumătate din seminția lui Manase: Taanacul și împrejurimile lui și Gat-Rimonul și împrejurimile lui, două cetăți. 26 Toate cetățile erau zece și împrejurimile lor, pentru familiile celorlalți fii ai lui Chehat. 27 Au dat fiilor lui Gherșon dintre familiile leviților: din cealaltă jumătate a seminției lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigași Golan , din Basan, și împrejurimile ei, și Beeștra și împrejurimile ei, două cetăți; 28 din seminția lui Isahar: Chișionul și împrejurimile lui, Dabratul și împrejurimile lui, 29 Iarmutul și împrejurimile lui și En-Ganimul și împrejurimile lui, patru cetăți; 30 din seminția lui Așer: Mișealul și împrejurimile lui, Abdonul și împrejurimile lui, 31 Helcatul și împrejurimile lui și Rehobul și împrejurimile lui, patru cetăți; 32 și din seminția lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigași Chedeș , din Galileea, și împrejurimile ei, Hamot-Dorul și împrejurimile lui, și Cartanul și împrejurimile lui, trei cetăți. 33 Toate cetățile gherșoniților, după familiile lor, erau treisprezece cetăți și împrejurimile lor. 34 Celorlalți leviți, care făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminția lui Zabulon: Iocneamul și împrejurimile lui, Carta și împrejurimile ei, 35 Dimna și împrejurimile ei și Nahalalul și împrejurimile lui, patru cetăți; 36 din seminția lui Ruben: Bețerul și împrejurimile lui, Iahța și împrejurimile ei, 37 Chedemotul și împrejurimile lui și Mefaatul și împrejurimile lui, patru cetăți 38 și din seminția lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigași Ramot , din Galaad, și împrejurimile lui, Mahanaimul și împrejurimile lui, 39 Hesbonul și împrejurimile lui și Iaezerul și împrejurimile lui, de toate patru cetăți. 40 Toate cetățile care au căzut la sorți fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte familii ale leviților, erau douăsprezece cetăți. 41 Toate cetățile leviților din mijlocul moșiilor copiilor lui Israel erau patruzeci și opt de cetăți și împrejurimile lor. 42 Fiecare din aceste cetăți își avea împrejurimile ei de jur împrejur; așa erau toate cetățile acestea.
Făgăduința împlinită
43 Astfel, Domnul a dat lui Israel toată țara pe care jurase că o va da părinților lor; ei au luat-o în stăpânire și s-au așezat în ea. 44 Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinților lor; niciunul din vrăjmașii lor nu putuse să le stea împotrivă, și Domnul i-a dat pe toți în mâinile lor. 45 Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.
Cetățile leviților
1 Și capii părinților leviților s‐au apropiat de Eleazar preotul și de Iosua, fiul lui Nun, și de capii părinților semințiilor copiilor lui Israel. 2 Și le‐au vorbit în Silo în țara Canaan, zicând: Domnul a poruncit prin Moise să ni se dea cetăți de locuit cu împrejurimile lor pentru vitele noastre. 3 Și copiii lui Israel au dat leviților din moștenirea lor, după porunca Domnului, aceste cetăți și împrejurimile lor. 4 Și sorțul a ieșit pentru familiile cohatiților. Și copiilor lui Aaron preotul, din leviți, le‐au căzut prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin. 5 Și ceilalți copii ai lui Chehat au avut prin sorți, zece cetăți din familiile seminției lui Efraim și din seminția lui Dan și din jumătatea seminției lui Manase. 6 Și copiii lui Gherșon au avut prin sorți treisprezece cetăți din familiile seminției lui Isahar și din seminția lui Așer și din seminția lui Neftali și din jumătatea seminției lui Manase, în Basan. 7 Copiii lui Merari după familiile lor au avut douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. 8 Și copiii lui Israel au dat prin sorț leviților cetățile acestea cu împrejurimile lor, cum poruncise Domnul prin Moise. 9 Și au dat din seminția copiilor lui Iuda și din seminția copiilor lui Simeon cetățile acestea, care au fost numite pe nume, 10 și care au fost ale copiilor lui Aaron , din familiile chehatiților, din copiii lui Levi, căci sorțul întâi a fost pentru ei. 11 Și le‐au dat cetatea lui Arba, tatăl lui Anac, care este Hebronul, în ținutul muntos al lui Iuda, cu împrejurimile ei. 12 Iar câmpiile cetății și satele ei le‐au dat lui Caleb, fiul lui Iefune, ca stăpânire a sa. 13 Și au dat copiilor lui Aaron preotul, cetatea de scăpare pentru ucigaș Hebronul cu împrejurimile sale și Libna cu împrejurimile sale 14 și Iatirul cu împrejurimile sale și Eștemoa cu împrejurimile sale 15 și Holonul cu împrejurimile sale și Debirul cu împrejurimile sale 16 și Ainul cu împrejurimile sale și Iuta cu împrejurimile sale, Bet‐Șemeșul cu împrejurimile sale: nouă cetăți din aceste două seminții. 17 Și din seminția lui Beniamin: Gabaonul cu împrejurimile sale și Gheba cu împrejurimile sale, 18 și Anatotul cu împrejurimile sale și Almonul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 19 Toate cetățile copiilor lui Aaron preotul erau: treisprezece cetăți cu împrejurimile lor. 20 Și familiilor copiilor lui Chehat, Leviții , rămași din copiii lui Chehat, cetățile din sorțul lor au fost din seminția lui Efraim. 21 Și le‐au dat cetatea de scăpare pentru ucigaș Sihemul cu împrejurimile sale în muntele lui Efraim și Ghezerul cu împrejurimile sale, 22 și Chibțaimul cu împrejurimile sale și Bet‐Horonul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 23 Și din seminția lui Dan: Elteche cu împrejurimile sale și Ghibetonul cu împrejurimile sale, 24 și Aialonul cu împrejurimile sale și Gat‐Rimonul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 25 Și din jumătatea seminției lui Manase: Taanacul cu împrejurimile sale și Gat‐Rimonul cu împrejurimile sale: două cetăți. 26 Toate cetățile erau zece cu împrejurimile lor pentru familiile copiilor lui Chehat care au rămas. 27 Și copiilor lui Gherșon din familiile leviților din jumătatea seminției lui Manase au dat cetatea de scăpare pentru ucigaș: Golanul în Basan cu împrejurimile sale și Beeștra cu împrejurimile sale: două cetăți. 28 Și din seminția lui Isahar: Chișionul cu împrejurimile sale, Dabratul cu împrejurimile sale, 29 Iarmutul cu împrejurimile sale, En‐Ganimul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 30 Și din seminția lui Așer: Mișealul cu împrejurimile sale, Abdonul cu împrejurimile sale, 31 Helcatul cu împrejurimile sale: și Rehobul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 32 Și din seminția lui Neftali, cetatea de scăpare pentru ucigaș: Chedeșul în Galileea cu împrejurimile sale și Hamot‐Dorul cu împrejurimile sale și Cartanul cu împrejurimile sale: trei cetăți. 33 Toate cetățile gherșoniților după familiile lor erau treisprezece cetăți cu împrejurimile lor. 34 Și familiilor copiilor lui Merari, celor rămași din leviți, le‐au dat din seminția lui Zabulon: Iocneamul cu împrejurimile sale, Carta cu împrejurimile sale, 35 Dimna cu împrejurimile sale, Nahalalul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 36 Și din seminția lui Ruben: Bețerul cu împrejurimile sale și Iahța cu împrejurimile sale. 37 Chedemotul cu împrejurimile sale și Mefaatul cu împrejurimile sale: patru cetăți. 38 Și din seminția lui Gad, cetatea de scăpare pentru ucigaș: Ramotul în Galaad cu împrejurimile sale și Mahanaimul cu împrejurimile sale, 39 Hesbonul cu împrejurimile sale și Iaezerul cu împrejurimile sale: peste tot patru cetăți. 40 Toate cetățile copiilor lui Merari, care au rămas din familiile leviților, după familiile lor și sorțul lor, erau douăsprezece cetăți. 41 Toate cetățile leviților, în mijlocul stăpânirii copiilor lui Israel, au fost patruzeci și opt de cetăți cu împrejurimile lor. 42 Cetățile acestea aveau fiecare împrejurimi împrejurul său: așa erau toate cetățile acestea.
Făgăduința împlinită
43 Și Domnul a dat lui Israel toată țara , pe care jurase s‐o dea părinților lor, și au stăpânit‐o și au locuit în ea. 44 Și Domnul le‐a dat odihnă de jur împrejur, potrivit cu tot ce jurase părinților lor, și din toți vrăjmașii lor n‐a stat un om înaintea lor: Domnul a dat pe toți vrăjmașii lor în mâna lor. 45 N‐a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune, pe care le vorbise Domnul către casa lui Israel; toate s‐au întâmplat.