Tot jertfele pentru ispășirea păcatelor
1 Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce știe și va cădea astfel sub vină 2 sau când cineva, fără să știe, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, și va băga apoi de seamă și se va face astfel vinovat 3 sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, și va băga de seamă mai târziu și se va face astfel vinovat 4 sau când cineva, vorbind cu ușurință, jură că are să facă ceva rău sau bine și, nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu și se va face astfel vinovat – 5 când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păcatul. 6 Apoi, să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină pentru păcatul pe care l-a făcut o parte femeiască din turmă, și anume o oaie sau o capră, ca jertfă ispășitoare, și preotul să facă pentru el ispășirea păcatului lui. 7 Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispășire, iar celălalt ca ardere-de-tot. 8 Să le aducă preotului, care va jertfi întâi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispășire. Preotul să-i frângă cu unghia capul de la grumaz, fără să-l despartă, 9 să stropească un perete al altarului cu sângele jertfei de ispășire, iar celălalt sânge să-l stoarcă la picioarele altarului – aceasta este o jertfă de ispășire. 10 Cealaltă pasăre s-o pregătească drept ardere-de-tot, după rânduielile așezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a făcut, și i se va ierta. 11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, și anume ca dar de ispășire; să nu pună untdelemn pe ea și să nu adauge nici tămâie, căci este un dar de ispășire. 12 S-o aducă la preot, și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte , și s-o ardă pe altar, ca și pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului – acesta este un dar de ispășire. 13 Astfel va face preotul pentru omul acela ispășirea păcatului pe care l-a făcut față de unul din aceste lucruri, și i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca și la darul de mâncare.’”
Jertfele pentru vină
14 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 15 „Când cineva va face o nelegiuire și va păcătui fără voie față de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după prețuirea ta, în sicli de argint, după siclul Sfântului Locaș. 16 Să mai adauge a cincea parte la prețul lucrului cu care a înșelat Sfântul Locaș și să-l încredințeze preotului. Și preotul să facă ispășire pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, și i se va ierta. 17 Când va păcătui cineva făcând, fără să știe, împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute și se va face vinovat , purtându-și astfel vina, 18 aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta. Și preotul să facă pentru el ispășirea greșelii pe care a făcut-o fără să știe, și i se va ierta. 19 Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat față de Domnul .”
Jertfele pentru vină
1 Și dacă va păcătui cineva, auzind glasul unui jurământ, fiind martor, fie că a văzut sau a știut, dacă nu spune, atunci își va purta nelegiuirea. 2 Sau dacă se va atinge cineva de un lucru necurat, fie mortăciunea unei viețuitoare necurate, sau mortăciunea unui dobitoc necurat, sau mortăciunea unor târâtoare necurate și aceasta va fi ascuns de el, va fi necurat și vinovat . 3 Sau dacă se va atinge de necurățenia unui om, oricare ar fi necurățenia lui prin care este necurat, și aceasta va fi ascuns de el: când o va ști, va fi vinovat. 4 Sau dacă va jura cineva rostind cu ușurință cu buzele ca să facă rău, sau să facă bine , în orice rostește omul cu ușurință jurând, și este ascuns de el; când va ști, va fi vinovat într‐una din acestea. 5 Și va fi așa : când va fi vinovat într‐una din acestea va mărturisi în ce a păcătuit. 6 Și va aduce Domnului jertfa sa pentru vină pentru păcatul său cu care a păcătuit, o parte femeiască din turmă, o oaie sau o iadă, ca jertfă pentru păcat; și preotul va face ispășire pentru el de păcatul lui. 7 Și dacă nu‐i va da mâna pentru o oaie, atunci să aducă Domnului ca jertfă a sa pentru vină pentru păcatul său cu care a păcătuit, două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat și celălalt ardere de tot. 8 Și să le aducă la preot, care să aducă ce este pentru jertfa pentru păcat, întâi, și să‐i rupă cu unghia capul de la grumaz dar să nu‐l despartă. 9 Și să stropească peste peretele altarului din sângele jertfei pentru păcat, iar celălalt sânge să se stoarcă la piciorul altarului: este o jertfă pentru păcat. 10 Și pe celălalt să‐l aducă ardere de tot după rânduială . Și preotul să facă ispășire pentru el de păcatul său cu care a păcătuit și i se va ierta. 11 Dar dacă nu‐i va da mâna pentru două turturele sau doi pui de porumbel, atunci va aduce ca dar al lui pentru ceea ce a păcătuit, a zecea parte din efă de floarea făinii ca jertfă pentru păcat: să nu pună untdelemn pe ea, nici să nu pună tămâie peste ea, căci este o jertfă pentru păcat. 12 Și s‐o aducă la preot și preotul să ia din ea un pumn plin ca amintirea ei și s‐o ardă pe altar, pe jertfele arse cu foc ale Domnului: este o jertfă pentru păcat. 13 Și preotul să facă ispășire pentru el de păcatul cu care a păcătuit în vreuna din acestea și i se va ierta; și ce rămâne va fi al preotului, ca și darul de mâncare. 14 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 15 Dacă cineva va face vreo încălcare și va păcătui din nebăgare de seamă, în lucrurile sfinte ale Domnului, atunci să aducă Domnului jertfa lui pentru vină, un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, în sicli de argint, după siclul sfântului locaș, ca jertfă pentru vină. 16 Și pentru ceea ce a păcătuit luând din lucrul sfânt, să plătească și să adauge a cincea parte la ea și s‐o dea preotului; și preotul va face ispășire pentru el cu berbecele jertfei pentru vină și i se va ierta. 17 Și dacă va păcătui cineva și va face împotriva vreuneia din toate poruncile Domnului ce nu se cade să se facă, și n‐a știut , totuși este vinovat și își va purta nelegiuirea. 18 Și să aducă preotului un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, ca jertfă pentru vină: și preotul să facă ispășire pentru el, de nebăgarea lui de seamă cu care a păcătuit din nebăgare de seamă și n‐a știut, și i se va ierta. 19 Este o jertfă pentru vină: el este vinovat negreșit împotriva Domnului.