Trimiterea celor doisprezece
1 Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. 2 Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi. 3 „Să nu luați nimic cu voi pe drum” , le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. 4 În orice casă veți intra, să rămâneți acolo, până veți pleca din locul acela. 5 Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” 6 Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri.
Irod nu știe ce să creadă despre Isus
7 Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; 8 alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă.
Înmulțirea pâinilor
10 Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. 11 Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare. 12 Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.” 13 Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” 14 Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de câte cincizeci.” 15 Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. 17 Au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase.
Mărturisirea lui Petru
18 Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 19 Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții zic că ești Ilie; alții zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” 20 „Dar voi” , i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru . 21 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. 22 Apoi, a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze.
Cum să urmăm pe Isus
23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. 25 Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? 26 Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Schimbarea la față
28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. 30 Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. 32 Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn, dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33 În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. 34 Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. 35 Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați .” 36 Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
Vindecarea unui îndrăcit
37 A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. 38 Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. 39 Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot. 40 Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată și n-au putut.” 41 „O, neam necredincios și pornit la rău” , a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” 42 Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. 43 Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu.
Isus vestește moartea și învierea Sa
Pe când toți se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi: 44 „Voi ascultați bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, și se temeau să-L întrebe în privința aceasta.
Cine este cel mai mare?
46 Apoi , le-a venit în gând să știe cine dintre ei ar fi cel mai mare. 47 Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l-a pus lângă El 48 și le-a zis: „Oricine primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește și oricine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.” 49 Ioan a luat cuvântul și a zis : „Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” 50 „Nu-l opriți” , i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
„Foc din cer”
51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer , Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim. 52 A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. 53 Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. 54 Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie ?” 55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56 Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-alt sat.
Cum să urmăm pe Isus
57 Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” 58 Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.” 59 Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” 60 Dar Isus i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește Împărăția lui Dumnezeu.” 61 Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” 62 Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
Trimiterea celor doisprezece
1 Și a chemat la sine pe cei doisprezece și le‐a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să tămăduiască boli. 2 Și i‐a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe bolnavi. 3 Și le‐a zis: Nu luați nimic pe cale, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint; nici să n‐aveți două haine. 4 Și in orice casă veți intra, rămâneți acolo, și de acolo plecați. 5 Și câți nu vă primesc, când veți pleca din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre spre mărturie împotriva lor. 6 Iar ei au plecat și umblau din sat în sat vestind Evaghelia și tămăduind pretutindeni.
Irod nu știe ce să creadă despre Isus
7 Și Irod tetrarhul a auzit vorbind despre toate cele ce se făceau și era în nedumerire despre ce se spunea de unii că Ioan s‐a sculat dintre cei morți, 8 iar de alții că s‐a arătat Ilie; iar de alții că s‐a sculat un proroc oarecare din cei vechi. 9 Iar Irod a zis: Lui Ioan i‐am tăiat capul; dar cine este acesta despre care aud astfel de lucruri? Și căuta să‐l vadă.
Înmulțirea pâinilor
10 Și când s‐au întors apostolii, i‐au spus cele ce au făcut. Și el i‐a luat cu sine și s‐a dus la o parte la o cetate numită Betsaida. 11 Și gloatele când au aflat l‐au urmat și el i‐a primit bine și le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de tămăduire. 12 Iar ziua a început să se plece și cei doisprezece au venit la el și i‐au zis: Dă drumul gloatei ca să se ducă în satele și în locurile dimprejur și să poposească și să‐și găsească merinde, pentru că aici suntem într‐un loc pustiu. 13 Iar el le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Iar ei au zis: N‐avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne‐am duce și am cumpăra de mâncare la tot poporul acesta. 14 Și erau ca la cinci mii de bărbați. Iar el a zis ucenicilor săi: Așezați‐i la masă în cete de câte cincizeci. 15 Și au făcut astfel și i‐au așezat pe toți la masă. 16 Iar el a luat cele cinci pâini și cei doi pești și s‐a uitat spre cer și le‐a binecuvântat și a frânt și a dat ucenicilor ca să dea la gloată. 17 Și toți au mâncat și s‐au săturat și s‐a luat ce le‐a rămas din fărâmituri, douăsprezece coșuri.
Mărturisirea lui Petru
18 Și a fost așa : când se ruga el singur, ucenicii erau cu el. Și i‐a întrebat zicând: Cine zic gloatele că sunt eu? 19 Iar ei au răspuns și au zis: Ioan Botezătorul. Iar alții zic : Ilie. Iar alții că s‐a sculat un proroc oarecare dintre cei vechi. 20 Și le‐a zis: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru a răspuns și a zis: Hristosul lui Dumnezeu. 21 Și le‐a vorbit stăruitor și le ‐a poruncit să nu spună aceasta la nimeni, 22 zicând: Trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și cărturari și să fie omorât și a treia zi să învie.
Cum să urmăm pe Isus
23 Și zicea tuturor: Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. 24 Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde; dar cine își va pierde viața pentru mine, acela o va mântui. 25 Căci ce folosește unui om de câștigă lumea întreagă și se pierde pe sine însuși sau se păgubește? 26 Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acela se va rușina Fiul omului când va veni în slava sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Și vă spun cu adevărat: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta deloc moarte până vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.
Schimbarea la față
28 Și a fost așa : ca la opt zile după cuvintele acestea, a luat cu sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și s‐a suit în munte ca să se roage. 29 Și pe când se ruga, chipul feței lui s‐a făcut altul și îmbrăcămintea lui albă, strălucind. 30 Și iată, vorbeau cu el doi bărbați, care erau Moise și Ilie, 31 care s‐au arătat în slavă și spuneau despre moartea sa pe care avea s‐o împlinească în Ierusalim. 32 Iar Petru și cei cu el erau îngreuiați de somn; iar când s‐au deșteptat bine, au văzut slava lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu el. 33 Și a fost așa : pe când se despărțeau ei de el, Petru a zis lui Isus: Stăpâne, este bine să fim aici și să facem trei colibe, una ție și una lui Moise și una lui Ilie. Căci nu știa ce vorbește. 34 Și pe când zicea el acestea, s‐a făcut un nor și i‐a umbrit și s‐au înspăimântat când au intrat în nor. 35 Și s‐a făcut un glas din nor zicând: Acesta este Fiul meu, cel ales, ascultați de el. 36 Și când se făcea glasul, Isus s‐a aflat singur. Și ei au tăcut și n‐au spus în acele zile nimănui nimic din cele ce văzuseră.
Vindecarea unui îndrăcit
37 Și a fost așa : în ziua următoare când s‐au coborât de pe munte, l‐a întâmpinat gloată multă. 38 Și iată un bărbat din gloată a strigat zicând: Învățătorule, te rog, uită‐te spre fiul meu pentru că îl am numai pe el. 39 Și iată, un duh îl apucă și deodată strigă și‐l sfâșie cu spumă și abia se depărtează de la el după ce l‐a zdrobit. 40 Și m‐am rugat de ucenicii tăi ca să‐l scoată afară, dar n‐au putut. 41 Și Isus a răspuns și a zis: O neam necredincios și sucit, până când voi fi la voi și vă voi îngădui? Adu aici pe fiul tău. 42 Și pe când venea el încă, l‐a sfâșiat dracul și l‐a zguduit tare. Dar Isus a certat duhul necurat și a tămăduit pe băiat și l‐a dat înapoi tatălui său. 43 Și toți au rămas uimiți de mărimea lui Dumnezeu.
Isus vestește moartea și învierea Sa
Dar pe când toți se minunau de toate câte făcea, el a zis ucenicilor săi: 44 Puneți‐vă în urechi cuvintele acestea: căci Fiul omului are să fie dat în mâinile oamenilor. 45 Dar ei nu înțelegeau graiul acesta și era ascuns de ei, ca să nu‐l priceapă: și se temeau să‐l întrebe despre graiul acesta.
Cine este cel mai mare?
46 Și a intrat o gândire în ei, adică cine dintre ei ar fi mai mare. 47 Iar Isus, cunoscând gândirea inimii lor, a luat un copilaș și l‐a pus lângă sine 48 și le‐a zis: Oricine va primi pe acest copilaș în numele meu, mă primește pe mine și oricine mă va primi pe mine, primește pe cel ce m‐a trimis pe mine; căci cine este mai mic între voi toți, acela este mare. 49 Și Ioan a răspuns și a zis: Stăpâne, am văzut pe unul scoțând draci în numele tău și l‐am oprit, pentru că nu urmează cu noi. 50 Și Isus i‐a zis: Nu‐l opriți, căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.
„Foc din cer”
51 Și a fost așa : când erau pe împlinite zilele înălțării sale, și‐a îndreptat fața hotărât ca să meargă la Ierusalim. 52 Și a trimis soli înaintea feței sale. Și ei s‐au dus și au intrat într‐un sat de samariteni ca să gătească pentru el. 53 Și nu l‐au primit pentru că fața lui era îndreptată ca să meargă spre Ierusalim. 54 Și când au văzut aceasta ucenicii săi Iacov și Ioan, au zis: Doamne, voiești să zicem ca să se pogoare foc din cer și să‐i mistuiască precum a făcut și Ilie? 55 Iar el s‐a întors și i‐a certat și a zis: Nu știți ce fel de duh sunteți; căci Fiul omului n‐a venit să piardă suflete de oameni, ci să‐i mântuiască. 56 Și s‐au dus într‐alt sat.
Cum să urmăm pe Isus
57 Și pe când mergeau pe cale, unul i‐a zis: Te voi urma oriunde vei merge. 58 Și Isus i‐a zis: Vulpile au vizuini și păsările cerului au locuințe, dar Fiul omului n‐are unde să‐și plece capul. 59 Și a zis către un altul: Urmează‐mă. Iar el a zis: Doamne, dă‐mi voie întâi să mă duc să îngrop pe tatăl meu. 60 Dar Isus i‐a zis: Lasă morții să‐și îngroape morții lor, iar tu du‐te și vestește în toate părțile Împărăția lui Dumnezeu. 61 Și un altul de asemenea a zis: Te voi urma, Doamne, dar întâi dă‐mi voie să‐mi iau rămas bun de la cei ce sunt în casa mea. 62 Dar Isus i‐a zis: Nimeni care și‐a pus mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.