Pilda semănătorului
1 În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. 2 O mulțime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe țărm. 3 El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. 6 Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o. 8 O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută , altul, șaizeci și altul, treizeci. 9 Cine are urechi de auzit să audă.” 10 Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?” 11 Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. 12 Căci celui ce are, i se va da și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are. 13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg. 14 Și cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veți auzi cu urechile voastre și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri și nu veți vedea. 15 Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.’ 16 Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud! 17 Adevărat vă spun că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit. 18 Ascultați dar ce înseamnă pilda semănătorului. 19 Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum. 20 Sămânța căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie, 21 dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. 22 Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor. 23 Iar sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, șaizeci, altul, treizeci.”
Pilda neghinei
24 Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. 25 Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. 26 Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. 27 Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?’ 28 El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’ 29 ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. 30 Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.»’”
Pilda grăuntelui de muștar și aluatului
31 Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa. 32 Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.” 33 Le-a spus o altă pildă, și anume: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” 34 Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde și nu le vorbea deloc fără pildă, 35 ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
Tâlcuirea pildei neghinei
36 Atunci, Isus a dat drumul noroadelor și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină.” 37 El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul omului. 38 Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina sunt fiii celui rău. 39 Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii. 40 Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. 41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea 42 și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. 43 Atunci , cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. 45 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.
Pilda năvodului
47 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. 48 După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău. 49 Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni 50 și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” 51 „Ați înțeles voi toate aceste lucruri?” , i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. 52 Și El le-a zis: „De aceea, orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.”
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
53 După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. 54 A venit în patria Sa și a început să învețe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-L auzeau se mirau și ziceau: „De unde are El înțelepciunea și minunile acestea? 55 Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov , Iosif, Simon și Iuda nu sunt ei frații Lui? 56 Și surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?” 57 Și găseau astfel în El o pricină de poticnire . Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa Lui.” 58 Și n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinței lor.
Pilda semănătorului
1 În ziua aceea Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. 2 Și gloate multe s‐au adunat la el, încât el a intrat într‐o corabie ca să șadă și toată gloata stătea pe țărm. 3 Și le‐a vorbit multe în pilde, zicând: Iată a ieșit semănătorul să semene. 4 Și pe când semăna el, unele semințe au căzut lângă cale și au venit păsările și le‐au mâncat. 5 Iar altele au căzut pe locuri stâncoase, unde n‐aveau pământ mult și îndată au răsărit pentru că n‐aveau adâncime de pământ. 6 Iar după ce a răsărit soarele, au fost arse de arșiță și pentru că n‐aveau rădăcină, s‐au uscat. 7 Iar altele au căzut peste spini și spinii au crescut și le‐au înăbușit. 8 Iar altele au căzut peste pământul cel bun și au dat rod una o sută , alta șaizeci și alta treizeci. 9 Cine are urechi, să audă. 10 Și ucenicii s‐au apropiat și i‐au zis: Pentru ce le vorbești în pilde? 11 Iar el a răspuns și le‐a zis: Vouă vi s‐a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, dar lor nu li s‐a dat. 12 Căci cine are i se va da și va avea de prisos, iar cine n‐are, chiar și ce are i se va lua. 13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru că văzând, nu văd și auzind, nu aud, nici nu pricep. 14 Și în ei se împlinește prorocia lui Isaia care zice: Cu auzul veți auzi dar nu veți înțelege și văzând veți vedea dar nu veți cunoaște. 15 Căci inima acestui popor s‐a îngroșat și au auzit greu cu urechile și și‐au închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și să înțeleagă cu inima și să se întoarcă și să‐i vindec. 16 Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. 17 Căci adevărat vă spun că mulți proroci și drepți au dorit să vadă ce vedeți voi și n‐au văzut și să audă ce auziți voi și n‐au auzit. 18 Voi deci, ascultați pilda semănătorului. 19 Când aude cineva cuvântul împărăției și nu‐l înțelege, atunci vine cel rău și răpește ce este semănat în inima lui; acesta este cel semănat lângă cale. 20 Iar cel semănat pe locuri stâncoase, acesta este cel ce aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie. 21 Dar n‐are rădăcină în sine, ci este până la o vreme și când se face un necaz sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnește. 22 Iar cel semănat în spini, acesta este cel ce aude cuvântul și grija veacului și înșelăciunea bogăției înăbușă cuvântul și se face neroditor. 23 Iar cel semănat pe pământul bun, acesta este cel ce aude cuvântul și înțelege, care și rodește și face unul o sută, altul șaizeci și altul treizeci.
Pilda neghinei
24 Le‐a pus înainte altă pildă, zicând: Împărăția cerurilor a fost făcută asemenea cu un om care a semănat sămânță bună în țarina sa. 25 Dar pe când dormeau oamenii a venit vrăjmașul lui și a semănat neghină între grâu și a plecat. 26 Iar când a crescut paiul și a făcut rod, atunci s‐a arătat și neghina. 27 Și robii stăpânului casei au venit și i‐au zis: Domnule, oare n‐ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghina? 28 Iar el le‐a zis: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Și robii îi zic: Voiești deci să ne ducem s‐o culegem? 29 Dar el le zice: Nu, ca nu cumva culegând neghina să smulgeți și grâul împreună cu ea. 30 Lăsați să crească amândouă împreună, până la seceriș și la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Culegeți întâi neghina și legați‐o snopi ca să fie arsă de tot, iar grâul strângeți‐l în grânarul meu.
Pilda grăuntelui de muștar și a aluatului
31 Le‐a pus înainte altă pildă zicând: Împărăția cerurilor este asemenea unui grăunte de muștar pe care un om l‐a luat și l‐a semănat în țarina sa: 32 care, în adevăr, este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât ierburile și se face copac, încât păsările cerului vin și locuiesc în ramurile lui. 33 Le‐a vorbit altă pildă: Împărăția cerurilor este asemenea cu un aluat pe care o femeie l‐a luat și l‐a ascuns în trei măsuri de făină până s‐a dospit tot. 34 Isus a vorbit toate acestea gloatelor în pilde și fără pildă nu le vorbea nimic, 35 ca să se împlinească ce s‐a spus prin prorocul care zice: Îmi voi deschide gura în pilde, voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii.
Tâlcuirea pildei neghinei
36 Atunci a lăsat gloatele și s‐a dus în casa sa. Și ucenicii lui s‐au apropiat de el zicând: Deslușește‐ne pilda cu neghina țarinei. 37 Și el a răspuns și a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul omului; 38 iar țarina este lumea; iar sămânța cea bună, aceștia sunt fiii împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. 39 Și vrăjmașul care a semănat‐o este diavolul, iar secerișul este sfârșitul veacului și secerătorii sunt îngerii. 40 După cum deci neghina se alege și se arde în foc, astfel va fi la sfârșitul veacului. 41 Fiul omului va trimite pe îngerii săi și ei vor culege din împărăția lui toate prilejurile de poticnire și pe cei ce fac fărădelegea. 42 Și‐i vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 43 Atunci drepții vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să audă.
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44 Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse în țarină, pe care un om a găsit‐o și a ascuns‐o și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. 45 Împărăția cerurilor este iarăși asemenea unui negustor care caută mărgăritare bune. 46 Și găsind un mărgăritar de mult preț, s‐a dus și a vândut tot ce avea și l‐a cumpărat.
Pilda năvodului
47 Împărăția cerurilor este iarăși asemenea unui năvod aruncat în mare și care a adunat pești de tot felul. 48 Și când s‐a umplut, l‐au tras pe țărm și au șezut jos și au adunat ce era bun în vase, iar ce era rău au aruncat afară. 49 Astfel va fi la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți, 50 și‐i vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 51 Ați înțeles toate acestea? Îi zic: Da, Doamne . 52 Și el le‐a zis: De aceea, orice cărturar care a fost făcut ucenic al împărăției cerurilor este asemenea unui om, stăpân al casei, care scoate afară din comoara sa lucruri noi și vechi.
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
53 Și a fost așa : Când a sfârșit Isus pildele acestea, s‐a dus de acolo. 54 Și venind în patria sa, îi învăța în sinagoga lor, încât stăteau uimiți și ziceau: De unde are omul acesta înțelepciunea aceasta și puterile? 55 Nu este el fiul tâmplarului? Nu se numește oare mama lui Maria și frații săi Iacov și Iosif și Simon și Iuda? 56 Și surorile lui nu sunt oare toate la noi? Deci de unde are el toate acestea? 57 Și găseau în el un prilej de poticnire . Dar Isus le‐a zis: Un proroc nu este disprețuit decât în patria și casa sa. 58 Și n‐a făcut acolo multe puteri, din pricina necredinței lor.