Sfatul împotriva lui Isus
1 După două zile era Praznicul Paștelor și al Azimilor. Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleșug și să-L omoare. 2 Căci ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă tulburare în norod.”
Mirul turnat pe capul lui Isus
3 Pe când ședea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump, și, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. 4 Unora dintre ei le-a fost necaz și ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? 5 Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei și să se dea săracilor.” Și le era foarte necaz pe femeia aceea. 6 Dar Isus le-a zis: „Lăsați-o în pace. De ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine, 7 căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare. 9 Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” 10 Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoții cei mai de seamă, ca să le vândă pe Isus. 11 Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat și i-au făgăduit bani. Și Iuda căuta un prilej nimerit ca să-L dea în mâinile lor.
Prăznuirea Paștelor
12 În ziua dintâi a Praznicului Azimilor, când jertfeau Paștele, ucenicii lui Isus I-au zis:
„Unde voiești să ne ducem să-Ți pregătim ca să mănânci Paștele?”
13 El a trimis pe doi din ucenicii Săi și le-a zis: „Duceți-vă în cetate. Acolo aveți să întâlniți un om ducând un urcior cu apă, mergeți după el. 14 Unde va intra el, spuneți stăpânului casei: ‘Învățătorul zice: «Unde este odaia pentru oaspeți, în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?»’ 15 Și are să vă arate o odaie mare de sus, așternută gata; acolo să pregătiți pentru noi.” 16 Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. 17 Seara , Isus a venit cu cei doisprezece. 18 Pe când ședeau la masă și mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde.” 19 Ei au început să se întristeze și să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu?” 20 „Este unul din cei doisprezece” , le-a răspuns El, „și anume cel ce întinge mâna cu Mine în blid. 21 Fiul omului , negreșit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut.”
Cina cea de taină
22 Pe când mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și le-a dat, zicând: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu.” 23 Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat și au băut toți din el. 24 Și le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți. 25 Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viței până în ziua când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu.”
Înștiințarea lui Petru
26 După ce au cântat cântările de laudă, au ieșit în Muntele Măslinilor. 27 Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toți veți avea un prilej de poticnire, pentru că este scris: ‘Voi bate Păstorul, și oile vor fi risipite.’ 28 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” 29 Petru i-a zis: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” 30 Și Isus i-a zis: „Adevărat îți spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” 31 Dar Petru I-a zis cu și mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți ceilalți au spus același lucru.
Ghetsimani
32 S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Și Isus a zis ucenicilor Săi: „Ședeți aici până Mă voi ruga.” 33 A luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înspăimânte și să Se mâhnească foarte tare. 34 El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați!” 35 Apoi a mers puțin mai înainte, S-a aruncat la pământ și Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela. 36 El zicea: „Ava – adică ‘Tată’ –, Ție toate lucrurile Îți sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu.” 37 Și a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Și a zis lui Petru: „Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi? 38 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” 39 S-a dus iarăși și S-a rugat, zicând aceleași cuvinte. 40 Apoi S-a întors din nou și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu știau ce să-I răspundă. 41 În sfârșit, a venit a treia oară și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor. 42 Sculați-vă ; haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul!”
Prinderea lui Isus
43 Și îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, și împreună cu el a venit o mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții cei mai de seamă, de cărturari și de bătrâni. 44 Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, acela este; să-L prindeți și să-L duceți sub pază.” 45 Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus și I-a zis: „Învățătorule!” Și L-a sărutat mult. 46 Atunci, oamenii aceia au pus mâna pe Isus și L-au prins. 47 Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea. 48 Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. 49 În toate zilele am fost la voi și învățam pe oameni în Templu, și nu M-ați prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.” 50 Atunci , toți ucenicii L-au părăsit și au fugit. 51 După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el, 52 dar el și-a lăsat învelitoarea și a fugit în pielea goală.
Isus osândit de Sinedriu
53 Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toți preoții cei mai de seamă, bătrânii și cărturarii. 54 Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot, a șezut jos împreună cu aprozii și se încălzea la para focului. 55 Preoții cei mai de seamă și tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare, dar nu găseau niciuna. 56 Pentru că mulți făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. 57 Unii s-au sculat și au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui și au zis: 58 „Noi L-am auzit zicând: ‘Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omenești, și în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omenești.’” 59 Nici chiar în privința aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. 60 Atunci , marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus și I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceștia împotriva Ta?” 61 Isus tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăși și I-a zis: „Ești Tu Hristosul, Fiul Celui Binecuvântat?” 62 „Da, sunt” , i-a răspuns Isus. „Și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.” 63 Atunci, marele preot și-a rupt hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? 64 Ați auzit hula. Ce vi se pare?” Toți L-au osândit să fie pedepsit cu moartea. 65 Și unii au început să-L scuipe, să-I acopere fața, să-L bată cu pumnii și să-I zică: „Prorocește!” Iar aprozii L-au primit în palme.
Tăgăduirea lui Petru
66 Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot. 67 Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat țintă la el și i-a zis: „Și tu erai cu Isus din Nazaret!” 68 El s-a lepădat și a zis: „Nu știu, nici nu înțeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieșit în pridvor. Și a cântat cocoșul. 69 Când l-a văzut slujnica, a început iarăși să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.” 70 Și el s-a lepădat din nou. După puțină vreme, cei ce stăteau acolo au zis iarăși lui Petru: „Nu mai încape îndoială că ești unul din oamenii aceia, căci ești galileean și graiul tău seamănă cu al lor.” 71 Atunci, el a început să se blesteme și să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiți!” 72 Îndată a cântat cocoșul a doua oară. Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și, gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.
Sfatul împotriva lui Isus
1 Și după două zile erau Paștile și azimile; și mai marii preoților și cărturarii căutau cum să pună mâna pe el prin viclenie ca să‐l omoare. 2 Căci ziceau: Nu în sărbătoare, ca să nu fie turburare de popor.
Mirul turnat pe capul lui Isus
3 Și când era în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe când ședea la masă, a venit o femeie având un alabastru plin cu mir de nard adevărat, foarte scump; și a spart alabastrul și l‐a turnat pe capul lui. 4 Și erau unii acolo care s‐au mâhnit adânc în ei, și ziceau: Pentru ce s‐a făcut această pierdere de mir? 5 Căci acest mir se putea vinde cu peste trei sute de dinari și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. 6 Iar Isus a zis: Lăsați‐o; pentru ce‐i faceți supărare? Ea a făcut un lucru bun față de mine. 7 Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și puteți să le faceți bine când voiți, dar pe mine nu mă aveți totdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut; a apucat înainte să‐mi ungă trupul pentru înmormântare. 9 Adevărat vă spun, oriunde va fi propovăduită Evanghelia, în toată lumea se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei. 10 Și Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, a plecat la mai marii preoților ca să‐l dea lor. 11 Iar ei, când au auzit, s‐au bucurat și au făgăduit să‐i dea argint. Și el căuta cum să‐l dea la vreme nimerită.
Prăznuirea Paștilor
12 Și în ziua dintâi a azimilor, când înjunghiau Paștile, ucenicii săi îi zic: Unde voiești să ne ducem să‐ți pregătim ca să mănânci Paștile? 13 Și el trimite pe doi dintre ucenicii săi și le zice: Duceți‐vă în cetate și vă va ieși înainte un om ducând un vas de pământ cu apă, urmați‐l 14 și unde va intra spuneți stăpânului casei: Învățătorul zice: Unde este odaia mea de oaspeți, unde să mănânc Paștile cu ucenicii mei? 15 Și el însuși vă va arăta o odaie mare sus gătită cu așternut și acolo pregătiți‐ne. 16 Și ucenicii au ieșit și au venit în cetate și au găsit cum le spusese el și au pregătit Paștile. 17 Și când s‐a făcut seară , vine cu cei doisprezece. 18 Și pe când ședeau ei la masă și mâncau, Isus a zis: Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu mine, mă va da prins. 19 Ei au început a se întrista și a‐i zice unul câte unul: Nu cumva sunt eu? 20 Iar el le‐a zis: Este unul din cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. 21 Căci Fiul omului se duce după cum este scris despre el, dar vai de omul acela prin care este dat prins Fiul omului! Bine i‐ar fi dacă nu s‐ar fi născut omul acela.
Cina cea de taină
22 Și pe când mâncau, el a luat o pâine și după ce a binecuvântat, a frânt‐o și le‐a dat și a zis: Luați, acesta este trupul meu. 23 Și a luat paharul și după ce a mulțumit, le‐a dat și au băut toți din el. 24 Și le‐a zis: Acesta este sângele meu, al legământului celui nou, care se varsă pentru mulți. 25 Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu.
Înștiințarea lui Petru
26 Și după ce au cântat lăudări, au ieșit la muntele Măslinilor. 27 Și Isus le zice: Toți veți avea prilej de poticnire, căci este scris: Voi bate păstorul și oile se vor împrăștia. 28 Dar după ce mă voi scula, voi merge înainte de voi în Galileea. 29 Iar Petru i‐a zis: Chiar dacă toți vor avea prilej de poticnire, totuși eu nu. 30 Și Isus îi zice: Adevărat îți spun că tu azi în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, mă vei tăgădui de trei ori. 31 Iar Petru și mai tare zicea: Dacă ar trebui să mor cu tine, nu te voi tăgădui. Și toți ziceau la fel.
Ghetsimani
32 Și vin la un loc îngrădit al cărui nume este Ghetsimani. Și zice ucenicilor săi: Ședeți aici până mă voi ruga. 33 Și ia cu sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan. Și a început să se întristeze și să se tulbure adânc. 34 Și le zice: Sufletul meu este foarte întristat până la moarte. Rămâneți aici și vegheați. 35 Și mergând puțin mai înainte, a căzut la pământ, și s‐a rugat ca, dacă este cu putință, să treacă de la el ceasul. 36 Și zicea: Ava , Tată, toate îți sunt cu putință, dă la o parte acest pahar de la mine, însă nu ce voiesc eu, dar ce voiești tu. 37 Și vine și‐i află dormind și zice lui Petru: Simone, dormi? N‐ai fost în stare să veghezi un ceas? 38 Vegheați și rugați‐vă, ca să nu intrați în ispită. Într‐adevăr duhul este fără preget, dar carnea este neputincioasă. 39 Și iar a plecat și s‐a rugat zicând același cuvânt. 40 Și iarăși a venit și i‐a găsit dormind, căci ochii le erau cu totul îngreuiați și nu știau ce să‐i răspundă. 41 Și vine a treia oară și le zice: Dormiți de acum și odihniți‐vă; este destul; a venit ceasul, iată Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor. 42 Sculați‐vă , să mergem, iată s‐a apropiat cel ce mă dă prins.
Prinderea lui Isus
43 Și îndată pe când vorbea el încă, vine Iuda, unul din cei doisprezece, și cu el o gloată cu săbii și ciomege, de la mai marii preoților și de la cărturari și de la bătrâni. 44 Și cel ce avea să‐l dea prins le dăduse un semn învoit zicând: Pe care îl voi săruta, acela este; apucați‐l și duceți‐l cu pază bună. 45 Și când a venit, îndată s‐a apropiat de el și zice: Rabi! Și l‐a sărutat mult. 46 Iar ei au pus mâinile pe el și l‐au apucat. 47 Iar unul din cei ce stăteau lângă el a tras sabia și a lovit pe robul marelui preot și i‐a tăiat urechea. 48 Și Isus a răspuns și le‐a zis: Ați ieșit ca la un tâlhar cu săbii și ciomege să mă prindeți? 49 În fiecare zi eram la voi învățându‐vă în Templu și nu m‐ați apucat. Dar aceasta se face ca să se împlinească scripturile. 50 Și toți l‐au lăsat și au fugit. 51 Și un tânăr oarecare îl urma, având aruncată pe el o învelitoare de in, pe trupul gol; și ei îl apucă. 52 Dar el a lăsat învelitoarea de in și a fugit gol.
Isus osândit de Sinedriu
53 Și au dus pe Isus la marele preot. Și toți mai marii preoților și bătrânii și cărturarii se adună lângă el. 54 Și Petru l‐a urmat de departe până înăuntru în curtea marelui preot și ședea împreună cu slujitorii și se încălzea la lumina focului . 55 Iar mai marii preoților și tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus, ca să‐l omoare și nu aflau. 56 Căci mulți mărturiseau mincinos împotriva lui și mărturiile lor nu se potriveau. 57 Și unii s‐au sculat și mărturiseau mincinos împotriva lui zicând: 58 Noi l‐am auzit zicând: Eu voi dărâma Templul acesta care este făcut de mâini și în trei zile voi zidi altul nefăcut de mâini. 59 Și nici așa nu se potrivea mărturia lor. 60 Și marele preot s‐a sculat în mijloc și a întrebat pe Isus zicând: Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva ta? 61 Dar el tăcea și n‐a răspuns nimic. Marele preot iarăși l‐a întrebat și‐i zice: Tu ești Hristosul, Fiul celui Binecuvântat? 62 Iar Isus a zis: Eu sunt: și veți vedea pe Fiul omului stând la dreapta puterii și venind cu norii cerului. 63 Iar marele preot și‐a sfâșiat hainele și zice: Ce mai avem trebuință de martori? 64 Ați auzit hula, ce vi se pare? Iar ei toți l‐au osândit că este vinovat de moarte. 65 Și unii au început să‐l scuipe și să‐i acopere fața și să‐l pălmuiască și să‐i zică: Proorocește! Și slujitorii l‐au primit în bătăi.
Tăgăduirea lui Petru
66 Și pe când era Petru jos în curte, vine una dintre slujnicile marelui preot, 67 și văzând pe Petru încălzindu‐se, se uită la el și zice: Și tu erai cu Nazarineanul, cu Isus. 68 Dar el a tăgăduit zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară în curtea dinainte. Și a cântat cocoșul. 69 Și slujnica l‐a văzut și a început să zică iarăși celor ce stăteau acolo: Acesta este unul dintre ei. 70 Dar el iar a tăgăduit. Și peste puțin cei ce stăteau acolo au zis iarăși lui Petru: Cu adevărat ești unul dintre ei; căci ești și Galileean. 71 Iar el a început să blesteme și să se jure: Nu știu pe omul acesta de care vorbiți. 72 Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Și Petru și‐a adus aminte de cuvântul cum îi zisese Isus: Mai înainte de a cânta cocoșul de două ori mă vei tăgădui de trei ori. Și gândindu‐se la aceasta, plângea.