Pilda semănătorului
1 Isus a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm lângă mare. 2 Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și , în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc, 6 dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod. 8 O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și au adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9 Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.” 10 Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. 11 „Vouă” , le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12 pentru ca , măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” 13 El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17 dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. 18 Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, 19 dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor. 20 Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina
21 El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. 23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” 24 El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura și vi se va da și mai mult. 25 Căci , celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.”
Pilda cu sămânța
26 El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27 fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic 29 și, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.”
Pilda grăuntelui de muștar
30 El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31 Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” 33 Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. 34 Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
Potolirea furtunii
35 În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” 36 După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. 37 S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. 38 Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” 39 El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. 40 Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” 41 I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”
Pilda semănătorului
1 Și a început iarăși să‐i învețe lângă mare. Și foarte multă gloată s‐a adunat la el încât el a intrat în corabie ca să șadă în mare și toată gloata era lângă mare pe pământ. 2 Și‐i învăța multe în pilde și în învățătura sa le zicea: 3 Ascultați. Iată, a ieșit semănătorul să semene. 4 Și a fost așa : Când semăna, una a căzut lângă cale și au venit păsările și au mâncat‐o. 5 Și alta a căzut pe loc stâncos, unde n‐avea pământ mult și îndată a răsărit, pentru că n‐avea adâncime de pământ. 6 Și când a răsărit soarele, a fost arsă de arșiță și, pentru că n‐avea rădăcină, s‐a uscat. 7 Și alta a căzut între spini și spinii au crescut și au înecat‐o, și n‐a dat rod. 8 Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod înălțându‐se și crescând și au adus: una treizeci și alta șaizeci și alta o sută. 9 Și a zis: Cine are urechi de auzit, să audă. 10 Și când a fost singur, cei ce erau pe lângă el, împreună cu cei doisprezece, l‐au întrebat despre pilde. 11 Și le‐a zis: Vouă vă este dată taina Împărăției lui Dumnezeu, iar pentru cei de afară toate se fac în pilde, 12 ca văzând să vadă și să nu zărească și auzind să audă și să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte păcatele. 13 Și le zice: Nu știți pilda aceasta? Și cum veți cunoaște toate pildele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Iar aceștia sunt cei de lângă cale unde se seamănă cuvântul; și când au auzit, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în ei. 16 Și aceștia de asemenea sunt cei semănați pe loc stâncos care, când au auzit cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie. 17 Și n‐au rădăcină în sine, ci sunt până la o vreme; apoi când se face o strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnesc. 18 Și alții sunt cei semănați între spini; aceștia sunt cei ce au auzit cuvântul, 19 și grijile veacului și amăgirea avuției și poftele de altele intrând îneacă cuvântul și se face neroditor. 20 Și cei ce sunt semănați pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și‐l primesc și fac rod: unul treizeci și unul șaizeci și unul o sută.
Lumina
21 Și le‐a zis: Nu cumva este adusă candela ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Căci nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față, nici n‐a fost ceva ascuns decât ca să vină la arătare. 23 Dacă cineva are urechi de auzit să audă. 24 Și le‐a zis: Luați seama ce auziți. Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va da mai mult. 25 Căci cine are i se va da și cine n‐are, i se va lua și ce are.
Pilda cu sămânța
26 Și a zis: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, cum aruncă un om sămânța pe pământ, 27 și doarme și se scoală noaptea și ziua și sămânța răsare și crește, el însuși nu știe cum. 28 Pământul aduce rod de la sine, mai întâi firul verde, apoi spicul, apoi grâul deplin în spic. 29 Iar când rodul este copt, îndată trimite secerea, căci a sosit secerișul.
Pilda grăuntelui de muștar
30 Și a zis: Cum să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă s‐o punem? 31 Este ca un grăunte de muștar care, când se seamănă pe pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ. 32 Dar când s‐a semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și face ramuri mari încât păsările cerului pot locui sub umbra lui. 33 Și le vorbea cuvântul în multe pilde de felul acesta, după cum puteau să audă. 34 Și fără pildă nu le vorbea; dar la o parte lămurea toate ucenicilor săi.
Potolirea furtunii
35 Și în ziua aceea făcându‐se seară, le zice: Să trecem dincolo. 36 Și lăsând ei gloata, îl iau cu ei cum era în corabie: și erau alte corăbii cu el. 37 Și se face o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât acum era să se umple corabia. 38 Și el era în partea din urmă a corăbiei dormind pe căpătâi; și‐l deșteaptă și‐i zic: Învățătorule, nu‐ți este grijă că pierim? 39 Și s‐a sculat și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită. Și vântul s‐a potolit și s‐a făcut o liniște mare. 40 Și le‐a zis: Pentru ce sunteți așa fricoși? Cum n‐aveți credință? 41 Și s‐au temut cu temere mare și ziceau între ei: Cine este dar acesta că și vântul și marea ascultă de el?