Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
1 Isus a plecat de acolo și S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să învețe pe norod în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3 Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El. 4 Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este disprețuit decât în patria Lui, între rudele Lui și în casa Lui.” 5 N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. 6 Și se mira de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
Isus străbătea satele de primprejur și învăța pe norod.
7 Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; 9 să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. 10 Apoi le-a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. 11 Și , dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru pământul Sodomei și Gomorei decât pentru cetatea aceea.” 12 Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința. 13 Scoteau mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit, și a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morți, și de aceea lucrează aceste puteri prin el.” 15 Alții ziceau: „Este Ilie.” Iar alții ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.” 16 Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morți.” 17 Căci Irod însuși trimisese să prindă pe Ioan și-l legase în temniță din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. 18 Și Ioan zicea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe nevasta fratelui tău!” 19 Irodiada avea necaz pe Ioan și voia să-l omoare. Dar nu putea, 20 căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă, și-l asculta cu plăcere. 21 Totuși a venit o zi cu bun prilej, când Irod își prăznuia ziua nașterii și a dat un ospăț boierilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii. 22 Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” 23 Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.” 24 Fata a ieșit afară și a zis mamei sale: „Ce să cer?” Și mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25 Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat și i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26 Împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale și din pricina oaspeților, n-a vrut să zică nu. 27 A trimis îndată un ostaș de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostașul de pază s-a dus și a tăiat capul lui Ioan în temniță, 28 l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, și fata l-a dat mamei sale. 29 Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul și l-au pus într-un mormânt.
Înmulțirea pâinilor
30 Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni. 31 Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce. 32 Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. 33 Oamenii i-au văzut plecând și i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. 34 Când a ieșit din corabie, Isus a văzut mult norod și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-aveau păstor, și a început să-i învețe multe lucruri. 35 Fiindcă ziua era pe sfârșite, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ziua este pe sfârșite. 36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele și satele de primprejur ca să-și cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.” 37 „Dați-le voi să mănânce” , le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei și să le dăm să mănânce?” 38 Și El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă de vedeți.” S-au dus de au văzut câte pâini au și au răspuns: „Cinci și doi pești.” 39 Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde. 40 Și au șezut jos în cete de câte o sută și de câte cincizeci. 41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea . Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea și cei doi pești, i-a împărțit la toți. 42 Au mâncat toți și s-au săturat; 43 și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri de pâine și cu ce mai rămăsese din pești. 44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
45 Îndată , Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. 46 După ce Și-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage. 47 Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm. 48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Și, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. 49 Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă și au țipat, 50 pentru că toți L-au văzut și s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” 51 Apoi S-a suit la ei în corabie și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți, 52 căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Vindecări la Ghenezaret
53 După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal. 54 Când au ieșit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, 55 au alergat prin toate împrejurimile și au început să aducă pe bolnavi în paturi pretutindeni pe unde se auzea că era El. 56 Oriunde intra El, în sate, în cetăți sau în cătune, puneau pe bolnavi în piețe și-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Și toți câți se atingeau de El erau tămăduiți.
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
1 Și a ieșit de acolo și vine în patria sa și ucenicii lui îl urmează. 2 Și când a fost Sabatul a început să‐i învețe în sinagogă, și mulți auzindu‐l au rămas uimiți zicând: De unde are omul acesta acestea, și ce este înțelepciunea dată lui și de unde puterile de felul acesta care se fac prin mâinile lui? 3 Oare nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, și fratele lui Iacov și Iose și Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici la noi? Și găseau în el un prilej de poticnire. 4 Și Isus Ie‐a zis: Un proroc nu este disprețuit decât în patria lui și între rudele lui și în casa lui. 5 Și nu putea face acolo nicio putere, decât a pus mâinile peste puțini bolnavi și i‐a tămăduit. 6 Și s‐a mirat de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
Și umbla prin satele dimprejur învățăndu‐i. 7 Și a chemat la sine pe cei doisprezece și a început să‐i trimită câte doi și le‐a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Și le‐a poruncit să nu ia nimic pe cale decât numai un toiag, nici pâine, nici traistă, nici aramă la cingătoare, 9 ci să fie încălțați cu sandale: și, a zis el , nu îmbrăcați două haine. 10 Și le‐a zis: Oriunde veți intra în casă, rămâneți acolo, până când veți ieși de acolo. 11 Și orice loc care nu vă va primi, nici nu vor asculta de voi, când ieșiți de acolo, scuturați țărâna de sub picioarele voastre spre mărturie pentru ei. 12 Și ei au ieșit și au propovăduit ca oamenii să se pocăiască. 13 Și scoteau afară mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și‐i tămăduiau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 Și împăratul Irod a auzit vorbind de el , căci numele lui se făcuse cunoscut. Și zicea: Ioan Botezătorul s‐a sculat dintre cei morți și de aceea lucrează puterile în el. 15 Iar alții ziceau: Este Ilie. Iar alții ziceau: Este un proroc, ca unul din proroci. 16 Și când a auzit Irod, zicea: Ioan al cărui cap l‐am tăiat, el s‐a sculat. 17 Căci Irod însuși trimisese și pusese mâna pe Ioan și‐l legase în închisoare pentru Irodiada, nevasta lui Filip, fratele său, fiindcă se însurase cu ea. 18 Căci Ioan zicea lui Irod: Nu ți se cade să ai pe nevasta fratelui tău. 19 Iar Irodiada avea ură pe el și voia să‐l omoare dar nu putea. 20 Căci Irod se temea de Ioan, știindu‐l bărbat drept și sfânt, și‐l ocrotea. Și când îl asculta, sta mult pe gânduri și‐l asculta cu plăcere. 21 Și a fost o zi nimerită, când Irod de ziua nașterii sale a făcut un ospăț celor mai mari ai săi și căpitanilor și fruntașilor Galileei. 22 Și când a intrat fata Irodiadei și a jucat, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau împreună cu el la masă. Iar împăratul a zis fetei: Cere‐mi orice voiești și‐ți voi da. 23 Și i‐a jurat: Orice vei cere de la mine, îți voi da până la jumătate din împărăția mea. 24 Și ea a ieșit și a zis mamei sale: Ce să cer? Iar ea a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. 25 Și a intrat îndată cu grabă la împăratul și a cerut zicând: Voiesc ca să‐mi dai numaidecât pe blid capul lui Ioan Botezătorul. 26 Și împăratul s‐a întristat foarte mult, dar pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau la masă n‐a voit s‐o înlăture. 27 Și îndată împăratul a trimis pe un ostaș din garda sa și i‐a poruncit să aducă el capul lui. Și a plecat și i‐a tăiat capul în închisoare 28 și i‐a adus capul pe blid și l‐a dat fetei iar fata l‐a dat mamei sale. 29 Și când au auzit aceasta ucenicii lui, au venit și au luat trupul lui mort și l‐au pus în mormânt.
Înmulțirea pâinilor
30 Și apostolii se strâng la Isus și i‐au istorisit ce făcuseră și învățaseră. 31 Și le zice: Veniți voi înșivă la o parte într‐un loc pustiu și odihniți‐vă puțin. Căci erau mulți care veneau și se duceau și n‐aveau vreme potrivită nici să mănânce. 32 Și au plecat în corabie spre un loc pustiu la o parte. 33 Și mulți i‐au văzut ducându‐se și i‐au cunoscut și au alergat acolo pe jos din toate cetățile și au sosit înaintea lor. 34 Și Isus a ieșit și a văzut multă gloată și i s‐a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi neavând păstor și a început să‐i învețe multe. 35 Și fiindcă acum ceasul ajunsese târziu, ucenicii săi s‐au apropiat de el și ziceau: Locul este pustiu și ceasul este târziu acum. 36 Dă‐le drumul ca să se ducă în locurile dimprejur și în sate să‐și cumpere ce să mănânce. 37 Iar el a răspuns și le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Și ei îi zic : Să ne ducem să cumpărăm de două sute de dinari pâini și să le dăm să mănânce? 38 Iar el le zice: Câte pâini aveți? Duceți‐vă de vedeți. Și ei când au știut, zic: Cinci și doi pești. 39 Și le‐a poruncit să‐i pună pe toți să șadă mese‐mese pe iarbă verde. 40 Și au șezut cete‐cete, câte o sută și câte cincizeci. 41 Și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și uitându‐se spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și a dat ucenicilor ca să le pună înainte și pe cei doi pești i‐a împărțit la toți. 42 Și au mâncat toți și s‐au săturat. 43 Și au luat fărâmituri douăsprezece coșuri umplute și rămășițe de la pești. 44 Și cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
45 Și îndată a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte spre Betsaida până dă drumul gloatei. 46 Și după ce s‐a despărțit de ei, a plecat pe munte să se roage. 47 Și când s‐a făcut seară, corabia era în mijlocul mării și el singur pe pământ. 48 Și văzându‐i muncindu‐se cu vâslirea, căci vântul le era protivnic, pe la a patra strajă din noapte vine la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. 49 Iar ei când l‐au văzut umblând pe mare, li s‐a părut că este o nălucă și au strigat tare, 50 căci toți l‐au văzut și s‐au înspăimântat. Dar el îndată a vorbit cu ei și le zice: Îndrăzniți, eu sunt; nu vă temeți. 51 Și s‐a suit la ei în corabie și vântul s‐a potolit. Și erau nespus de uimiți în ei înșiși. 52 Căci nu pricepuseră după pâini ci inima le era împietrită.
Vindecări la Ghenezaret
53 Și după ce au trecut dincolo, au venit pe pământul Ghenezaret, și au tras la mal. 54 Și când au ieșit din corabie, îndată l‐au cunoscut, 55 și au cutreierat tot ținutul acela și au început să aducă bolnavi pe paturi, unde auzeau că este el. 56 Și oriunde intra în sate sau cetăți sau locuri, puneau pe cei neputincioși în piețe, și‐l rugau ca ei să‐i atingă ciucurele veșmântului; și câți îl atingeau, erau scăpați.