1 Balaam a văzut că Domnul găsește cu cale să binecuvânteze pe Israel și n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece, ci și-a întors fața spre pustie. 2 Balaam a ridicat ochii și a văzut pe Israel tăbărât în corturi , după semințiile lui. Atunci, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
3 Balaam și-a rostit prorocia și a zis:
„Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor,
Omul cu ochii deschiși,
4 Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu,
Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic,
Cel ce cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși:
5 ‘Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove!
Locuințele tale, Israele!
6 Ele se întind ca niște văi,
Ca niște grădini lângă un râu,
Ca niște copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul,
Ca niște cedri pe lângă ape.
7 Apa curge din gălețile lui
Și sămânța lui este udată de ape mari .
Împăratul lui se înalță mai presus de Agag
Și împărăția lui ajunge puternică.
8 Dumnezeu l-a scos din Egipt,
Tăria Lui este ca a bivolului pentru el.
El nimicește neamurile care se ridică împotriva lui,
Le sfărâmă oasele și le prăpădește cu săgețile lui.
9 Îndoaie genunchii , se culcă întocmai ca un leu,
Ca o leoaică.
Cine-l va scula?
Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta,
Și blestemat să fie oricine te va blestema!’”
10 Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam, a bătut din mâini și a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmașii, și iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!
11 Fugi acum și du-te acasă! Spusesem că-ți voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primești.” 12 Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! N-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis 13 că, dacă mi-ar da Balac chiar și casa lui plină cu argint și cu aur, tot n-aș putea să fac de la mine însumi nici bine, nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul? 14 Și acum, iată că mă duc la poporul meu. Vino, și-ți voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.”
Steaua din Iacov
15 Balaam și-a rostit prorocia și a zis:
„Așa zice Balaam, fiul lui Beor,
Așa zice omul care are ochii deschiși,
16 Așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu,
Cel ce cunoaște planurile Celui Preaînalt,
Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic,
Cel ce cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși:
17 ‘Îl văd , dar nu acum,
Îl privesc, dar nu de aproape.
O stea răsare din Iacov,
Un toiag de cârmuire se ridică din Israel.
El străpunge laturile Moabului
Și prăpădește pe toți copiii lui Set.
18 Se face stăpân pe Edom ,
Se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui.
Israel face fapte mari.
19 Cel ce se naște din Iacov domnește ca stăpânitor
Și pierde pe cei ce scapă din cetăți.’”
20 Balaam a văzut pe Amalec și a rostit următoarea prorocie:
„Amalec este cel dintâi dintre neamuri,
Dar într-o zi va fi nimicit.”
21 Balaam a văzut pe cheniți și a rostit următoarea prorocie:
„Locuința ta este tare de tot
Și cuibul tău este pus pe stâncă.
22 Dar Cain va fi pustiit,
Până ce te va lua prins Asur.”
23 Balaam a rostit următoarea prorocie:
„Vai! Cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?
24 Dar niște corăbii vor veni din Chitim ,
Vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber
Și la urmă vor fi nimicite și ele.”
25 Balaam s-a sculat, a plecat și s-a întors acasă. Balac a plecat și el acasă.
Steaua din Iacov
1 Și Balaam a văzut că era bine în ochii Domnului să binecuvânteze pe Israel, și n‐a mers ca alte dăți să întâmpine cu descântece, ci și‐a îndreptat fața spre pustie. 2 Și Balaam și‐a ridicat ochii și a văzut pe Israel locuind în corturi, după semințiile sale. Și Duhul lui Dumnezeu a fost peste el. 3 Și și‐a rostit pilda și a zis: Balaam, fiul lui Beor zice, și bărbatul al cărui ochi este deschis zice: 4 Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, care cade jos și are ochii deschiși zice: 5 Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacove, și locașurile tale, Israele! 6 Ca văile se întind, ca grădinile pe malul râului, ca pomii de aloe pe care i‐a sădit Domnul, ca cedrii lângă ape! 7 Apa va curge din gălețile sale și sămânța sa va fi în ape mari. Și împăratul său va fi mai mare decât Agag și împărăția sa va fi înălțată. 8 Dumnezeu l‐a scos din Egipt. Tăria sa este ca a unui bou sălbatic. El va mânca neamurile, vrăjmașii lui, și le va zdrobi oasele. Și‐i va străpunge cu săgețile sale. 9 S‐a plecat, s‐a culcat ca un leu și ca o leoaică; cine‐l va deștepta? Cel ce te binecuvântează pe tine binecuvântat să fie și cel ce te blesteamă pe tine blestemat să fie. 10 Și mânia lui Balac s‐a aprins împotriva lui Balaam și și‐a lovit palmele, și Balac a zis lui Balaam: Te‐am chemat să blestemi pe vrăjmașii mei și iată i‐ai binecuvântat de tot de trei ori până acum! 11 Acum dar fugi la locul tău. Am zis: Te voi cinsti foarte mult. Și iată Domnul te‐a oprit de la cinste. 12 Și Balaam a zis lui Balac: Oare n‐am vorbit eu și solilor tăi pe care i‐ai trimis la mine zicând: 13 De mi‐ar da Balac casa lui plină de argint și de aur, n‐aș putea trece peste porunca Domnului, ca să fac bine sau rău din inima mea; ce va zice Domnul aceea voi vorbi. 14 Și acum iată mă duc la poporul meu; vino, te voi înștiința ce va face acest popor poporului tău la sfârșitul zilelor. 15 Și și‐a rostit pilda și a zis: Balaam, fiul lui Beor, zice, și bărbatul al cărui ochi este deschis zice; 16 cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu și cunoaște cunoștința Celui Prea Înalt, care vede vedenia Celui Atotputernic, care cade jos și are ochii deschiși zice: 17 Îl văd, dar nu acum; îl privesc, dar nu de aproape. O stea va ieși din Iacov și un toiag de domnie se va ridica din Israel și va străpunge laturile Moabului și va pierde pe toți fiii zarvei. 18 Și Edomul va fi o stăpânire și Seirul o stăpânire, ei , vrăjmașii lui, și Israel se va purta vitejește. 19 Și cel ce va ieși din Iacov va domni și va pierde ce rămâne din cetate. 20 Și a văzut pe Amalec și și‐a rostit pilda și a zis: Amalec era întâiul dintre neamuri, dar sfârșitul lui va fi pierzarea. 21 Și a văzut pe chenit și și‐a rostit pilda și a zis: Locuința ta este tare și ți‐ai pus cuibul în stâncă. 22 Dar chenitul va fi nimicit până te va lua prins Asur. 23 Și și‐a rostit pilda și a zis: Vai, cine va trăi când va așeza Dumnezeu aceste lucruri! 24 Și vor veni corăbii din țărmul Chitimului și vor asupri pe Asur și vor asupri pe Eber și va merge și el la pierzare. 25 Și Balaam s‐a sculat și s‐a dus și s‐a întors la locul său. Și Balac s‐a dus și el pe calea sa.