1 Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase;
oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.
2 Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu;
cine îl supără păcătuiește împotriva sa însuși.
3 Este o cinste pentru om să se ferească de certuri;
dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere.
4 Toamna , leneșul nu ară;
la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!
5 Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci,
dar omul priceput știe să scoată din ele.
6 Mulți oameni își trâmbițează bunătatea;
dar cine poate găsi un om credincios?
7 Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui;
ferice de copiii lui după el!
8 Împăratul care șade pe scaunul de domnie al dreptății
risipește orice rău cu privirea lui.
9 Cine poate zice: „Mi-am curățit inima,
sunt curat de păcatul meu”?
10 Două feluri de greutăți și două feluri de măsuri
sunt o scârbă înaintea Domnului.
11 Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui
dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană.
12 Urechea care aude și ochiul care vede,
și pe una, și pe celălalt, Domnul le-a făcut.
13 Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac;
deschide ochii și te vei sătura de pâine!
14 „Rău! Rău!” zice cumpărătorul
și, plecând, se fericește.
15 Este aur și sunt multe mărgăritare;
dar buzele înțelepte sunt un lucru scump.
16 Ia-i haina, căci s-a pus chezaș pentru altul;
și ține-l zălog pentru alții!
17 Pâinea minciunii este dulce omului,
dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș.
18 Planurile se pun la cale prin sfat.
războiul cu chibzuință!
19 Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucrurile ascunse,
și cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci.
20 Dacă cineva blestemă pe tatăl său și pe mama sa,
i se va stinge lumina în mijlocul întunericului.
21 O moștenire repede câștigată de la început
nu va fi binecuvântată la sfârșit.
22 Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!”
Nădăjduiește în Domnul, și El te va ajuta.
23 Domnul urăște două feluri de greutăți,
și cântarul mincinos nu este un lucru bun.
24 Domnul îndreaptă pașii omului,
dar ce înțelege omul din calea sa?
25 Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință sfântă
și, abia după ce a făcut juruința, să se gândească.
26 Un împărat înțelept vântură pe cei răi
și trece cu roata peste ei.
27 Suflarea omului este o lumină a Domnului,
care pătrunde până în fundul măruntaielor.
28 Bunătatea și credincioșia păzesc pe împărat,
și el își întărește scaunul de domnie prin bunătate.
29 Slava tinerilor este tăria,
dar podoaba bătrânilor sunt perii albi.
30 Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile
și vânătăile până la rană.
Ferește‐te de imbuibare cu băutură și mâncare
1 Vinul este batjocoritor și băutura tare zgomotoasă și cel ce se amețește cu ele nu este înțelept. 2 Spaima de împărat este ca răcnetul leului; cel ce‐l întărâtă la mânie păcătuiește împotriva sufletului său. 3 Este o cinste pentru bărbat să se lase de ceartă, dar orice nebun se aruncă în ea. 4 De teama iernii leneșul nu va ara; de aceea va cerși la seceriș și nu va avea nimic. 5 Sfatul în inima omului este ca o apă adâncă și omul cu pricepere îl scoate afară. 6 Cei mai mulți oameni își vor vesti fiecare bunătatea sa, dar cine va afla pe bărbatul credincios? 7 Cel drept care umblă în neprihănirea sa, ferice de copiii săi după el! 8 Împăratul care șade pe scaunul de domnie al judecății risipește tot răul cu ochii săi. 9 Cine poate zice: Mi‐am curățit inima, sunt curat de păcatul meu? 10 Greutate și greutate , efă și efă, amândouă sunt o urâciune Domnului. 11 Chiar un copil se cunoaște din faptele sale dacă lucrul său va fi curat și dacă va fi drept. 12 Și urechea care aude și ochiul care vede, Domnul le‐a făcut pe amândouă. 13 Nu iubi somnul ca să nu sărăcești; deschide‐ți ochii și vei fi săturat de pâine. 14 Rău! rău! zice cel ce cumpără; dar după ce s‐a dus pe calea sa, se laudă. 15 Este aur și multe rubine, dar buzele cunoștinței sunt o sculă scumpă. 16 Ia‐i haina care este zălog pentru un străin; și ține‐l chezășie din pricina străinilor. 17 Dulce este bărbatului pâinea înșelăciunii, dar după aceea gura lui se va umplea cu prundiș. 18 Planurile se întăresc prin sfătuiri: și fă războiul cu chibzuință înțeleaptă. 19 Vorbitorul de rău descoperă taine, deci nu umbla cu cel ce‐și deschide larg buzele. 20 Cel ce blestemă pe tatăl său sau pe mamă‐sa, candela aceluia se va stinge în negură de întuneric. 21 Moștenirea căpătată cu grabă la început, nu va fi binecuvântată la urmă. 22 Nu zice: Voi răsplăti cu rău! Așteaptă pe Domnul și el te va mântui! 23 Greutate și greutate sunt o urâciune Domnului și cumpăna înșelătoare nu este bună. 24 Pașii omului sunt de la Domnul , și cum își poate înțelege omul calea? 25 Este un laț pentru om să zică cu iuțeală: Este sfânt! Și după juruințe să cerceteze. 26 Împăratul înțelept vântură pe cei răi și aduce roata de treierat peste ei. 27 Duhul omului este candela Domnului cercetând toate cămările inimii. 28 Îndurarea și adevărul ocrotesc pe împărat și prin îndurare își sprijinește scaunul său de domnie. 29 Slava tinerilor este puterea lor și podoaba bătrânilor sunt perii cărunți. 30 Loviturile care rănesc, curăță răul și bătăile curăță cămările dinăuntru ale pântecelui.