PSALMUL 126
O cântare a treptelor
1 Când a adus Domnul înapoi pe prinșii de război ai Sionului, parcă visam.
2 Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie
și limba, de cântări de veselie.
Atunci se spunea printre neamuri:
„Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!”
3 Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi
și de aceea suntem plini de bucurie.
4 Doamne, adu înapoi pe prinșii noștri de război
ca pe niște râuri în partea de miazăzi!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
6 Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța
se întoarce cu veselie când își strânge snopii.
Mulțumire pentru întoarcerea din robie
O cântare a treptelor
1 Când a întors Domnul robia Sionului, eram ca cei ce visează.
2 Atunci gura ne era plină de râs și limba de bucurie. Atunci se zicea între neamuri: Domnul a făcut lucruri mari pentru ei!
3 Domnul a făcut lucruri mari pentru noi: de aceea suntem veseli.
4 Întoarce, Doamne, robia noastră ca pâraiele în țara de miazăzi.
5 Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie.
6 Cel ce se duce plângând pe calea sa, ducând sămânța de semănat, se va întoarce fără îndoială cu bucurie, purtându‐și snopii.