PSALMUL 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
ședeam jos și plângeam
când ne aduceam aminte de Sion.
2 În sălciile din ținutul acela
ne atârnaserăm harpele.
3 Căci, acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări
și asupritorii noștri ne cereau bucurie zicând:
„Cântați-ne câteva din cântările Sionului!”
4 Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-și uite dreapta mea destoinicia ei!
6 Să mi se lipească limba de cerul gurii
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim
culmea bucuriei mele!
7 Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului,
care, în ziua nenorocirii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți-l, radeți-l
din temelii!”
8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii ,
ferice de cine-ți va întoarce la fel
răul pe care ni l-ai făcut!
9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi
și-i va zdrobi de stâncă!
Jeluirea prinșilor din Babilon
1 La râurile Babilonului, acolo am șezut jos și am plâns, când ne‐am adus aminte de Sion.
2 Pe sălciile din mijlocul lui ne‐am spânzurat harfele.
3 Căci acolo cei ce ne‐au dus robi ne cereau cântări și cei ce ne‐au făcut să gemem ne cereau bucurie, zicând : Cântați‐ne din cântările Sionului. —
4 Cum să cântăm o cântare a Domnului pe un pământ străin?
5 De te voi uita, Ierusalime, să se uite dreapta mea!
6 Să mi se lipească limba de cerul gurii mele, de nu‐mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune Ierusalimul în capul bucuriei mele.
7 Adu‐ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care în ziua Ierusalimului ziceau: Radeți‐l, radeți‐l, până în temelii.
8 O, fată a Babilonului, cea care ai să fii pustiită , ferice de cel ce‐ți va răsplăti ce ne‐ai făcut.
9 Ferice de acela care va apuca pe pruncii tăi și‐i va zdrobi de stâncă.