PSALMUL 144
Un psalm al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
care-mi deprinde mâinile la luptă,
degetele la bătălie,
2 Binefăcătorul meu și Cetățuia mea,
Turnul meu de scăpare și Izbăvitorul meu,
Scutul meu de adăpost,
care-mi supune pe poporul meu!
3 Doamne , ce este omul ca să iei cunoștință de el,
fiul omului, ca să iei seama la el?
4 Omul este ca o suflare,
zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Pleacă cerurile, Doamne, și coboară-Te!
Atinge munții, ca să fumege!
6 Fulgeră și risipește pe vrăjmașii mei!
Aruncă-Ți săgețile și pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ți mâinile de sus,
izbăvește-mă și scapă-mă din apele cele mari,
din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură spune neadevăruri
și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!
9 Dumnezeule, Îți voi cânta o cântare nouă,
Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.
10 Tu, care dai împăraților biruința,
care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David,
11 izbăvește-mă și scapă-mă din mâna fiilor celui străin,
a căror gură spune neadevăruri
și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…
12 Fiii noștri sunt ca niște odrasle, care cresc în tinerețea lor;
fetele noastre, ca niște stâlpi săpați frumos, care fac podoaba caselor împărătești.
13 Grânarele noastre sunt pline și gem de tot felul de merinde;
turmele ni se înmulțesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
14 vițelele noastre sunt prăsitoare;
nu-i nicio pagubă, nicio robie,
niciun țipăt în ulițele noastre!
15 Ferice de poporul care stă astfel!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Rugăciune pentru ocrotire și binecuvântare
Un psalm al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, stânca mea, care îmi deprinde mâinile la război, degetele la luptă!
2 Bunătatea mea și cetățuia mea, turnul meu cel înalt și izbăvitorul meu, scutul meu, în care îmi pun încrederea, care îmi supune poporul sub mine!
3 Doamne , ce este omul, că iei cunoștință de el, fiul omului, că iei seamă la el?
4 Omul este ca o suflare, zilele lui ca umbra care trece.
5 Doamne, pleacă cerurile tale și coboară‐te; atinge‐te de munți și vor fumega!
6 Aruncă fulgere și risipește‐i. Trimite săgețile tale și învălmășește‐i!
7 Întinde‐ți mâna de sus; izbăvește‐mă și scapă‐mă din apele mari, din mâna fiilor celor străini,
8 a căror gură vorbește deșertăciune și a căror dreaptă este o dreaptă de înșelăciune.
9 Dumnezeule, îți voi cânta o cântare nouă, îți voi cânta laude cu harfa cu zece strune.
10 Tu ești cel ce dai împăraților mântuire, care scapi pe David, robul tău, de sabia vătămătoare.
11 Smulge‐mă și scapă‐mă din mâna fiilor celor străini, a căror gură vorbește deșertăciune și a căror dreaptă este o dreaptă de înșelăciune,
12 ca fiii noștri să fie ca sadurile ce cresc în tinerețea lor și fetele noastre ca pietrele de colț, tăiate după felul unui palat,
13 grânarele noastre pline, dând tot felul de bucate, oile noastre fătând cu miile și cu zecile de mii în pășunile noastre;
14 vacile noastre încărcate cu viței; nicio ruptură și nicio ieșire și nicio strigare în ulițele noastre.
15 O, ferice de poporul căruia îi va merge astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!