PSALMUL 149
1 Lăudați pe Domnul!
Cântați Domnului o cântare nouă,
cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui!
2 Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut ,
să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor!
3 Să laude Numele Lui cu jocuri,
să-L laude cu toba și cu harpa!
4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său
și slăvește pe cei nenorociți mântuindu-i.
5 Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă,
să scoată strigăte de bucurie în așternutul lor!
6 Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor
și sabia cu două tăișuri, în mâna lor,
7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor
și să pedepsească popoarele;
8 să lege pe împărații lor cu lanțuri
și pe mai-marii lor cu obezi de fier,
9 ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă!
Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Lui.
Lăudați pe Domnul!
Sionul să laude pe Domnul
1 Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă și lauda lui în adunarea sfinților!
2 Să se bucure Israel de Făcătorul său, copiii Sionului să se veselească de Împăratul lor!
3 Să laude numele lui în joc, să‐i cânte laude cu timpane și cu harfe.
4 Căci Domnul găsește plăcere în poporul său, el va împodobi pe cei blânzi cu mântuire.
5 Să salte sfinții cu slavă, să cânte de bucurie pe paturile lor!
6 Laudele înalte ale lui Dumnezeu să fie în gâtlejul lor și o sabie cu două tăișuri în mâna lor,
7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor, pedepse asupra popoarelor;
8 ca să lege pe împărații lor cu lanțuri și pe cei aleși ai lor cu obezi,
9 ca să facă asupra lor judecata care este scrisă! Această cinste o au toți sfinții săi. Lăudați pe Domnul.